vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMainGuvernul Cîțu e condamnat! Decizia USR-PLUS de la miezul nopții: va susține...

Guvernul Cîțu e condamnat! Decizia USR-PLUS de la miezul nopții: va susține o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului din care face parte!

-

Imediat după miezul nopții de miercuri spre joi, majoritatea liderilor USR-PLUS, în frunte cu copreședinții Dan Barna și Dacian Cioloș, au postat pe conturile și paginile lor de Facebook un comunicat elaborat la finalul ședinței Biroului Național al USR-PLUS. Decizia e fermă: guvernarea PNL – USR-PLUS – UDMR poate merge mai departe doar fără Florin Cîțu!

Comunicatul USR-PLUS

„Decizia Biroului Național al USR-PLUS din această seară:

USR-PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu.

USR-PLUS anunță că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, care a aruncat țara în criză politică.

USR-PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare.

Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier, care să formeze un nou guvern.

În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR-PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Ministrul Stelian Ion este propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Justiției pentru viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu.

Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie.”

Ionuț Moșteanu: „Vrem o coaliţie cu PNL şi UDMR, dar fără Cîţu”

Deputatul Ionuţ Moşteanu (USR-PLUS) a anunţat că formaţiunea pe care o reprezintă va cere în şedinţa de coaliţie de joi o nouă propunere pentru funcţia de prim-ministru din partea PNL şi demisia premierului Florin Cîţu, după ce șeful Guvernului l-a revocat pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Ionuţ Moşteanu a declarat miercuri seară, la Digi 24, că premierul Florin Cîţu şi-a arătat din nou limitele, relatează News.ro.

Ionuț Moșteanu: „Vrem o coaliţie cu PNL şi UDMR, însă fără premierul Cîţu. Premierul Cîţu şi-a arătat din nou limitele. Numai astăzi a încălcat de două ori protocolul de coaliţie: o dată când a băgat şmechereşte în şedinţa de Guvern, deşi la coaliţie, acum două zile, a spus că nu are avizele, nu discutăm săptămâna asta. Astăzi a băgat şmechereşte PNDL, care nu e nicio urgenţă pentru nimeni în România în afară de domnul Cîţu, care este în campanie internă. Şi a doua, în momentul în care a anunţat că, pentru că poate, la 21.30, când a fost la declaraţii, a anunţat demiterea colegului meu Stelian Ion, deşi este foarte clar că domnul Cîţu este pus acolo să conducă acest Guvern de coaliţie cu voturile noastre, nu şi-a câştigat acest drept în urma unor alegeri. Am zis omul ăsta trebuie să ţină aceste trei partide de coaliţie împreună pentru realizarea programului de guvernare, însă se vede că este o pălărie prea mare pentru dânsul”.

- Advertisement -

Ionuț Moșteanu a precizat că USR-PLUS va cere în şedinţa de coaliţie de joi o nouă propunere de premier din partea PNL, precum şi demisia lui Florin Cîţu.

„Vom cere în şedinţa de coaliţie de mâine o nouă propunere de premier din partea PNL şi demisia domnului Cîţu. PNL e cel mai mare partid din coaliţie, are dreptul să-şi pună un premier în continuare. Vrem un premier responsabil, care poate conduce o coaliţie, nu unul care foloseşte funcţia de premier pentru a-şi aranja apele în competiţia internă din partid”, a mai transmis Moşteanu.

„Cîțu vrea să fie un Liviu Dragnea cu suportul USR-PLUS. Asta nu se poate!”

Radu Mihaiu, primarul sectorului 2 Bucure;ti: „Am crezut la modul sincer că Florin Cîțu vrea reforma. M-am înșelat. Florin Cîțu vrea să fie un Liviu Dragnea cu suportul USR-PLUS. Asta nu se poate! Florin Cîțu, demisia!”

- Advertisement -

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dan Barna: „Florin Cîțu nu poate conduce nimic. E mai rău decât Dragnea. Ia decizii noaptea ca hoții. Trebuie să plece!”

* VIDEO. Al doilea ministru USR-PLUS dat afară din guvern de premierul Cîțu: Stelian Ion de la Justiție! Război total, coaliția e în aer

* Criză majoră la guvernare: Cîțu încearcă să impună PNDL 3, USR-PLUS boicotează ședința de guvern și amenință cu căderea Cabinetului, UDMR blochează desființarea Secției Speciale

* Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

* Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

* Se strânge lațul: Nicușor Dan anunță audit la achizițiile imobiliare făcute de Firea. „Acolo a fost cea mai mare sursă de corupție în Primărie”

* A dispărut un dosar cu probe esențiale în procesul beizadelei Victoraș Micula!

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. NU SE MAI PUTEA…, ALTĂ SOLUȚIE NU MAI ESTE… în afară de cea… „PREZIDENȚIALĂ” (!!!): Iohannis să se debaraseze deee… PROTEJATUL SĂU (!!!) și să-l pună… să-și dea demisia!!!

    Aseară, în direct pe la televiziuni, deputați (în special) și senatori P.N.L. din tabăra-Orban au declarat că … VOR VOTA CĂDEREA GUVERNULUI CÎȚU ÎN PARLAMENT!!!

  2. USR-PLUS are o pozitie de admirat. Nu se cramponeaza de functii in orice conditii, iar comunicatul dat este perfect.
    Acest incident care a ravasit guvernul, a scos la iveala multe pe care le banuiam, dar speram sa nu fie reale.
    A iesit la iveala intentia de a cheltui bani publici anestecand in mod perfid necesitati reale cu scopuri dubioase.
    A dezvaluit intentia a prelua controlul in numirea unor procurori, creand serioase suspiciuni in ce priveste intentia de a controla activitati din domeniul cestor procurori.Oare de ce?
    A fost clar stilul mafot, dictatorial in care s-a procedat in aceasta sedinta de guvern. Acelas stil mafiot s-a utilizat in lupta pentru presedintia PNL, reusind sa imparta partiidul in doua parti antagonice.
    Presa a relatat despre o sedinta de urgenta pe care a convocat-o Citu, privind situatia creata. Dar ca si cum nu ar fi problema PNL, au fost convocati numai cei din gasca „castigatoare”

    • De data aceasta, U.S.R.-P.L.U.S. „joacă”… ÎNȚELEPT (!), chiar… PERFECT (!!!), am zice: i s-a dat… (ÎNCĂ un) ȘAH și răspunde cuuu… ȘAH-MAT!!!

      Încep să-nvețe și ei… „TAINELE/MECANISMELE-POLITICII”: NUMAI SĂĂĂ… NU LE-NVEȚE, și tinerii aceștia…, PREA BINE (!), transformându-se și ei în… CLASICI politicieni-român(EȘT)i, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -