sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaFosta ambasadoare "trumpistă" a SUA la ONU: Joe Biden "ar trebui să...

Fosta ambasadoare „trumpistă” a SUA la ONU: Joe Biden „ar trebui să pună ciocanul pe Germania” pentru a stopa importurile rusești

-

Președintele american Joe Biden „ar trebui să dea cu ciocanul în Germania” pentru a o sili să stopeze importurile de energie rusească, opinează Nikki Haley, fosta ambasadoare a SUA la Națiunile Unite în mandatul Administrației Trump, scrie publicația „The Hill”.

Diplomata a subliniat că administrația Biden trebuie să intensifice presiunile asupra Germaniei, pentru ca aceasta să pună capăt dependenței de energia rusească. Afirmațiile au fost făcute în timpul unui interviu acordat miercuri postului de televiziune Fox News.

„Cred că este timpul să punem cu adevărat ciocanul pe Germania și să spunem: «Știți ce? Ne-ați băgat în asta prin faptul că v-ați apropiat de Rusia!»”, a declarat Haley în emisiunea „The Guy Benson Show”.

Germania a fost cea mai ezitantă dintre Marile Puteri în luarea unor măsuri dure împotriva Rusiei. A oprit construcția gazoductului Nord Stream 2, dar în schimb continuă să plătească lunar miliarde de euro în schimbul importurilor de gaze, petrol și cărbune din Rusia. Uniunea Europeană a discutat pachete de sancțiuni, dar a fost nevoită, la cererea Germaniei, să amâne pentru august stoparea importurilor de cărbune rusesc. Problema este că nemții și-au construit de decenii o industrie bazată pe furnizarea de materii prime esențiale din Rusia. Tăierea acestora ar aduce grave probleme pentru economia Germaniei.
Berlinul s-a opus inițial și blocării Rusiei în sistemul internațional de plăți SWIFT.

- Advertisement -

Nikki Haley a declarat că Germania – împreună cu restul Europei – ar trebui să facă mai mult pentru a pune capăt dependenței de petrolul și gazele naturale rusești: „Ei ar putea face acest lucru, noi i-am putea ajuta să facă acest lucru, ar trebui să dublăm eforturile în acest sens”.

Statele Unite au oprit deja toate importurile de petrol rusesc, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Există în lucru la nivelul UE o strategie pe termen lung pentru tranziția la un alt tip de economie, care să nu mai depindă de gazul și petrolul rusești, dar acest lucru nu se poate aplica peste noapte.

- Advertisement -

Cu toate acestea, Haley a declarat că administrația Biden nu a mers suficient de departe pentru a tăia accesul Rusiei la piețele globale de energie, menționând că prețurile record la gaze au însemnat un câștig pentru Moscova.

„Dacă vă uitați la cifrele privind veniturile pe care Putin le-a primit anul trecut pentru energie și dacă vă uitați la cele din acest an, acestea au crescut vertiginos. Fiecare ban care ajunge la Putin îi va ucide pe ucraineni. Suntem cu toții o parte din asta, atâta timp cât SUA nu se duce să sancționeze companiile energetice”, a spus Nikki Haley.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Joc periculos: Zelenski l-a respins pe președintele german Steinmeier pentru îngăduința față de Putin, iar acum e refuzat de cancelarul Scholz, care se declară „iritat”

* Rușii plănuiesc un „carnaval al groazei“ pe 9 mai, în Mariupolul distrus. S-a ordonat curățarea de morți și dărâmături a unei zone în centru, pentru parada militară

* Ucrainenii l-au capturat pe finul ucrainean al lui Putin, într-o operațiune specială. Oligarhul pro-rus se deghizase în militar

* VIDEO. Putin amenință și Finlanda! Armament greu și rachete trimise de ruși la granița acesteia, ca răspuns la intenția de a adera la NATO

* La Mariupol, Rusia „a atacat cu arme chimice“, împrăștiate cu dronele. Un lider separatist ceruse „să afumăm cârtițele ucrainene” care rezistă în oraș

* Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

* „Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Finala Macron – Le Pen începe de la +4,5% pentru actualul președinte francez. În 2017, diferența a fost mai mică (2,7%), dar Macron a spulberat-o în turul 2 pe candidata extremei drepte

* Raportul SUA despre România: corupție generalizată, presă controlată de politicieni, jurnaliști hărțuiți și antisemitism în Parlament

* Trucurile Elenei Udrea în instanță: s-a smiorcăit, a amintit că e mamă, a invocat „grave probleme de sănătate”, a cerut azil politic în Grecia. Va fi extrădată în România, dar după cel puțin 7 zile în arestul bulgar

* Inflația în România a trecut de 10% pentru prima oară în ultimii 18 ani! Avem a treia inflație din UE, prețurile la alimente s-au mărit și cu 30-35%

* Alegeri FRF. Unanimitate în alegerea unanimă a unanimului candidat, Răzvan Burleanu! Reportaj în unanimitate

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Măi copii, americanii nu umblă cu jumătăți de măsură. Sau e albă, sau e neagră! Iar Merkel e bună de pușcărie pentru subminarea economiei naționale! Până și noi suntem mai puțin dependenți energetic de ruși decât nemții! Rușine, Deutschland!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -