vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsA fost reziliat contractul Straco pentru tronsonul Câmpia Turzii - Chețani din...

A fost reziliat contractul Straco pentru tronsonul Câmpia Turzii – Chețani din Autostrada Transilvania. În 5 luni, progresul șantierului fusese de 1%

-

Compania de Autostrăzi (CNAIR) din Ministerul Transporturilor a reziliat joi contractul cu compania română Straco pentru tronsonul Câmpia Turzii – Chețani, din Autostrada A3 Transilvania. Vestea a fost dată de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, care a menționat că lucrările au început în 2016, trebuiau terminate în 2017, dar în 2021 sunt la sub 40%. În ultimele 5 luni, progresul pe șantierul de 15,7 kilometri a fost de 1%.

Procedura de licitație va trebui reluată pentru a se încredința lucrările altui constructor.

Cătălin Drulă a dat cazul acestui șantier drept exemplu de anomalie pornită de la ideea că trebuie acceptate cele mai mici prețuri de licitație, chiar dacă acestea sunt nerealiste. Valoarea estimată a lucrărilor era, la momentul licitației, de 680 de milioane de lei. Straco a spus că le poate face cu 280 de milioane doar pentru a obține contractul. Ulterior, în mod evident, acest lucru nu a fost posibil.

Deși până acum și precedenții miniștri ai Transporturilor s-au declarat nemulțumiți și au amenințat că reziliază contractul, nimeni n-a făcut nimic. Drulă și-a căpătat deja reputația de căpcăun al contractelor nerespectate de constructori, el reziliind până acum alte câteva înțelegeri în care firmele partenere CNAIR nu-și respectaseră angajamentele.

- Advertisement -

El le-a dat termen-limită și companiilor din subordinea ministerului pentru a prezenta planurile de redresare economică. În caz contrar, urmează destituiri, tăierea firmelor de la subvenții și alte sancțiuni.

Mesajul lui Cătălin Drulă despre rezilierea contractului pentru sectorul Câmpia Turzii – Chețani din A3

DESTUL! PE A3 SECTOR CHEȚANI-CÂMPIA TURZII PROGRESUL ÎN ULTIMELE 5 LUNI A FOST 1%. CNAIR A REZILIAT ASTĂZI CONTRACTUL CU CONSTRUCTORUL

Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanță în dezvoltarea infrastructurii și a României, în general.

- Advertisement -

Constructorul acestui lot, ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți, a beneficiat de toată bunăvoința autorităților române, dar a sosit momentul în care trebuie să spunem „Destul!”.

Este soluția pe care CNAIR a încercat din răsputeri să o evite, pentru că relicitarea restului de tronson presupune niște proceduri de relativă durată.

Însă nu mai putem priva România de acest sector din autostrada A3. Avem nevoie de infrastructură urgent.

Istoria acestei licitații, derulate în 2015, este și o lecție despre acceptarea unor oferte subevaluate de companiile participante. Valoarea licitată de compania câștigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea inițială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei.

Termenele erau de 4 luni proiectare și 12 luni execuție pentru un segment de autostradă în relief foarte ușor.

În acest moment, pe șantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze. În ultimele cinci luni, lucrările au avansat cu doar 1%.

Am cerut CNAIR să implementeze un calendar accelerat pentru relicitare, astfel încât să avem un nou constructor în teren cât mai curând“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. O să ajungă americanii (poate și chinezii…) să construiască autostrăzi și pe… Marte (păiii…, dacă trimit „rovere” acolo, treee’… să le facă și șosele, la un moment dat, nuuuuu?!), iar noi, aici, în spațiul mioritic, n-o să le mai terminăm pe-ale noastre, odatăăă…, nici măcar pe alea începute!

    • Și când te gândești că noi, când eram mândri-(lupi-)DACI, neee… trăgeam-de-brăcinari cu marțienii ăia subdezvoltați, pe care, de milă, i-am învățat să vorbească (o să vedeți, când o să vină să admire „rover”-ul americanilor, că o să se mire doar cuuu… „brânză”, „barză”, „mânz”, „viezure”, daaaaaaaaaaa?!!!!!), iar acu’, două mii de ani mai târziu, ăia-mici-cu-ochii-mari o să „se dea” pe autostrăzi, iar noiii… toooot cuuu… „brânză”, „barză”, „mânz”, „viezure”, mama-mă-siiiii-de…-„Miorițăăă”!

      • DA, DA, „Miorița” aia TÂMPITĂ ne-a NENOROCIT, ca popor:

        1. Odată prin… „SPAȚIUL-(!-)mioritic”, atât de curbat-,-vălurit-și-(dis)torsionat: alternanța asta, pitorească dar nemernică pentru „DRUMARI”, de tip șes-deal-vale-munte-deal-podiș-plajă…)!;

        2. Dar…, MAI ALES prinnn… „SPIRITUL-(!!!-)mioritic” (Sic!): unii… CUCERESC COSMOSU’, iar noi o tooooot tragem/ținem cuuu… „COSMOGONIA” (Sic!) și-alte vrăjeli d’astea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -