vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsFirea lasă Capitala în frig, dar dă vina pe "sabotorii" liberali! Banii...

Firea lasă Capitala în frig, dar dă vina pe „sabotorii” liberali! Banii de căldură au ajuns la clientela PSD, în luminițe și iepurași

-

Două sectoare din București s-au trezit în weekend fără apă caldă și căldură. Avaria care a băgat în frig locuitorii din Sectoarele 2 și 3 a fost pusă de primarul general, Gabriela Firea, pe seama „sabotajului politic”. O logică a conspirației, prin care Firea a încercat să mute vinovăția la Guvernul Orban, constată Universul.net.

După cum spune pacostea Firea, unul dintre „sabotori” ar fi ELCEN, furnizorul de căldură pentru București. Dar nu pentru că nu ar fi livrat Capitalei suficientă căldură, ci pentru că ar fi trimis prea multă! Teoria primăriței este halucinantă: apa caldă a avut cu 20 de grade mai mult decât trebuia, iar țevile n-au rezistat!

Minciunile primăriței iresponsabile se lovesc însă de cifre. ELCEN, comapnie ce aparține Ministerului Economiei, i-a transmis Gabrielei Firea o plângere prealabilă prin care solicită plata unei sume de 294 de milioane de lei, din care fac parte plățile restante pentru decembrie 2019 și ianuarie 2020, precum și plata în avans a subvenției pentru februarie (așa cum scrie în contract).

- Advertisement -

Pusă în fața unei noi situații critice, cu zeci de mii de apartamente lăsate în frig, Firea a reacționat sâmbătă pe Facebook, apelând la teoria conspirației și folosind des cuvântul „sabotaj”.

Ce a scris Gabriela Firea pe Facebook

„Atac la siguranța cetățenilor! Sabotaj față de bucureșteni, din partea ELCEN, instituție în subordinea Guvernului PNL!

S-a «greșit» cu 20 de grade mai mult la livrarea agentului termic, astfel încât s-a produs o avarie foarte gravă. Vom depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezintă infrastructura critică și trebuie asigurată continuitatea, conform legii.

Nu credem în varianta unei erori tehnice. Diferența de temperatură este mult prea mare, iar tehnicienii care au făcut manevrele știau că vor provoca o mare avarie.

- Advertisement -

Acest sabotaj vine la două zile după ce ministrul PNL al Economiei a declarat că lucrează la o lege prin care Primăriei Capitalei să i se interzică plata subvenției pentru agentul termic, cu excepția unui număr mic de persoane. Asta înseamnă facturi enorme pentru cetățeni.

Iată și informațiile de pe teren, în legătură cu avaria:

Avarie la rețeaua primară de termoficare din Capitală, din cauza unor manevre efectuate de CET SUD – ELCEN, din subordinea Ministerului Economiei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, în urma unor manevre efectuate de CET SUD, aparținând ELCEN – entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei -, manevre ce au constat în modificarea debitului ce a determinat creșterea bruscă a temperaturii agentului termic solicitat cu aproape 20 de grade, au fost înregistrate fluctuații de presiune în sistemul de termoficare, care au produs o avarie la rețeaua primară ce alimentează Sectoarele 2 și 3 din Municipiul București.

Din această cauză, suntem în imposibilitatea de a furniza apa caldă și căldura către clienții arondați punctelor termice din aceste zone.

Toate echipele Companiei Termoenergetica sunt în teren pentru a efectua manevrele de izolare a zonei afectate. Angajații CMTEB fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

Ne cerem scuze cliențior pentru disconfort!”

USR București: „A reabilitat 680 de metri, nu 30 de kilometri. A mințit!”

Atacul primăriței a fost desființat la scurt timp de filiala București a USR. Într-o postare pe Facebook, reprezentanții acesteia dezvăluiau că problema este tehnică, dar rădăcinile ei stau în prestația falimentară a Primăriei Capitalei, în mandatul Gabrielei Firea:

„Reparațiile pe tronsonul Bobocica, aflat la ieșirea din CET Sud, s-au făcut în proporție de doar 18,75%„.

Acest detaliu apare chiar într-un „raport al Primăriei Capitalei”, scriu cei de la USR București..

Aceștia mai atrag atenția asupra promovării de știri false – fake news – la nivelul PMB:

„În august 2019, Gabriela Firea declara că a reabilitat 30 de kilometri de rețea de transport primară. A mințit de îngheață apele! A reabilitat doar 680 de metri, acesta este adevărul”.

ELCEN: „Primăria alege să cheltuie sute de milioane de lei pe acţiuni de imagine, târguri, festivaluri şi iepuraşi, ignorând problemele structurale”

Comunicat ELCEN

  • „Termoenergetica a avut o avarie majoră, vineri seară la ora 22.40. În cursul nopţii, au fost efectuate manevre tehnice coordonate între dispecerii ELCEN şi TERMOENERGETICA pentru a susţine sistemul de termoficare.”
  • „În primul rând, este foarte important ca opinia publică să beneficieze de informaţii corecte, reale, şi, mai ales, scoase din sfera oricăror atacuri de natura politică lansate de primarul Municipiului Bucureşti pentru a specula anumite momente politice şi pentru a deturna, în mod repetat, atenţia de la situaţia gravă în care se află sistemul de termoficare din Bucureşti din pricina dezinteresului şi incompetenţei Primăriei Capitalei de a gestiona un sistem de o asemenea anvergură socio-economică.”
  • „În ciuda afirmaţiilor tendenţioase ale Primarului Capitalei, Gabriela Firea, şi a încercărilor disperate de a găsi un vinovat pentru situaţia dezastruoasă în care se află sistemul de termoficare, angajaţii ELCEN, în colaborare cu angajaţii Termoenergetica, au făcut tot ce-au putut pe tot parcursul nopţii şi în cursul zilei de astăzi, pentru ca situaţia să nu scape de sub control.”
  • „Ceea ce omite să sublinieze Primarul Capitalei, în mod intenţionat, este faptul că sistemul de termoficare din Bucureşti, aflat în grija Primăriei Municipiului Bucureşti, este în prag de colaps, că ţevile sunt vechi şi ruginite, iar pierderile de apă caldă pe reţea sunt imense. Din această cauză, avariile sunt din ce în ce mai dese, iar riscul unui colaps total e tot mai aproape de realitate.”
  • „Doamna Primar mai omite să afirme că sunt necesare eforturi uriaşe pentru a menţine sistemul pe linia de plutire în situaţia dezastruoasă în care a ajuns.”
  • „Reţelele de conducte au nevoie de reparaţii urgente, nu de cârpeli, însă PMB alege să cheltuie sute de milioane de lei pe acţiuni de imagine, târguri, festivaluri şi iepuraşi, ignorând cu bună ştiinţă problemele structurale.”

Orban: „Banii pe care îi tocăm cu energia termică se duc în aer sau în pământ”

Ludovic Orban

Tot sâmbătă, premierul Ludovic Orban a declarat: „Nu mai putem permite funcţionarea unui sistem de alimentare cu energie termică care să aibă un randament de sub 20%. 80% din banii pe care îi tocăm cu energia termică se duc în aer, în pământ sau ies afară prin pereţii locuinţelor. Trebuie să luăm modele care există în capitale europene şi să le aplicăm imediat. Primăria Bucureştiului a avut posiblitatea să acceseze 178 milioane de euro pentru modernizarea reţelelor primare de alimentare cu energie termică. A pierdut aceşti bani pentru că Firea este incompetentă, pentru că nu înţelege nimic din nevoile reale şi nu are capacitatea se deruleze niciun proiect serios pentru Bucureşti”.

Vlad Voiculescu: „Firea e sabotată de propria neputință”

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria Capitalei, spune că avaria de vineri seară a afectat 300 de blocuri, respectiv circa 10.000 de familii.

  • „În realitate, Gabriela Firea este sabotată de propria neputinţă şi de corupţia unor arivişti şi combinatori fără ruşine cărora le-a deschis larg porţile şi bugetul primăriei”.
  • „Au plesnit ţevile. Din nou. De ce oare? Ştiţi cât a investit primarul Gabriela Firea în infrastructura învechită a RADET? În primii doi ani de mandat (2017 și 2018), luați împreună, a investit mai puţin de 10 milioane de lei. Spre comparaţie, bugetul de anul trecut alocat pentru luminiţele festive a fost aproximativ 12 milioane de lei. Un târg de Crăciun – circa 5,6 milioane de lei. Gabriela Firea acuză în schimb «sabotaj» şi ameninţă cu datul în judecată.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -