vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsDosar penal și 4.900 de lei amendă pentru șoferul care a adus...

Dosar penal și 4.900 de lei amendă pentru șoferul care a adus în țară sicriul primei românce moarte în Italia de coronavirus

-

Șoferul care a adus în țară sicriul cu femeia de 80 de ani din orașul Borșa, județul Maramureș, moartă în Italia în urma infectării cu noul coronavirus, are dosar penal și a fost amendat cu 4.900 de lei. Motivul: după ce a revenit în țară, el a refuzat, în prima fază, să intre în carantină.

De fapt, șoferul a adus, cu o mașină, două sicrie, în care se aflau cadavrele a două surori din Borșa, județul Maramureș: una de 80 de ani (unisă de COVID-19), cealaltă de 75 de ani (moartă din pricina altor suferințe grave). Cele două femei au decedat în Italia în două zile consecutive. Cadavrele celor două femei au fost repatriate pe cheltuiala familiei și înmormântate fără preot, vineri, la Borșa.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat duminică, pentru corespondentul Mediafax, că șoferul a refuzat, inițial, să stea în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și s-a conformat.

„Șoferul care a adus în orașul Borșa cele două sicrie din Italia, printre care și pe cel al femeii de 80 de ani decedată în această țară în urma infectării cu noul coronavirus, a fost amendat cu 4.900 de lei și i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Din primele informații, după ce a revenit în țară, șoferul a refuzat să intre în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și a intrat în carantină”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.

- Advertisement -

Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a declarat, la rândul său, că șoferul care a efectuat transportul mortuar a venit din Italia, din zona roșie, și trebuia, obligatoriu, plasat în carantină timp de 14 zile. „El a refuzat, inițial, spunând că are treabă, că are de lucru, că el stă acasă, dar până la urmă a fost dus forțat în carantină de polițiști și jandarmi”, a precizat Timiș.

Trupurile neînsuflețite ale celor două durori din Borșa au trecut prin mari peripeții în drumul lor din Italia spre România. Mașina a stat șase ore în vamă până când autoritățile române s-au hotărât cum să procedeze. „S-a organizat un convoi special, cu echipaj de poliție și de jandarmi care să-l însoțească până la Borșa. Unul dintre sicrie, în care se găsea femeia decedată de coronavirus, era sigilat, a venit cu sigiliu la frontieră. Dar n-au anunțat pe nimeni dinainte că vin!”, declara Radu Bud, prefectul județului Satu Mare.

Transportul a ajuns la Borșa joi seară, escortat de poliție și de jandarmi, iar înmormântarea celor două femei a avut loc a doua zi, cu mare discreție.

- Advertisement -

Pe baza informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, MAE a stabilit că, până sâmbătă, 21 martie, 30 de cetățeni români de peste hotare au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Ei au fost îmbolnăviți în 7 țări (5 europene și două africane): Italia (23), Namibia (2), Franța, Spania, Luxemburg, Irlanda și Tunisia (câte unul). Dintre aceștia, 7 au murit (6 în Italia și unul în Franța).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Niste dementi care nu-si dau seama de gravitatea situatiei ..niste iresponsabili Dar cert este ca problema cea mai mare in criza coronavirus este separerea batranilor de cei tineri batranii trebuie sa stea izolati fara a avea contact cu persoanele tinere ptr ca coronavirus este un virus unic SEPAREAREA BATRANILR ESTE UN LUCRU PRIORITAR NU STIU CATI INTELEG ACEST LUCRU SA-L PUNA IN APLICARE

  2. De ce nu sa implicat statul în aducerea în țară a acestor cadavre???..sau să fi luat legătura cu statul italian să le fi înmormântat acolo?,….mă rog dacă nu se putea , arunci să le fi adus în țară….bine că toți țiganii, curvele, hoții, cerșetorii i-au adus în țară….!!! nenorocită țară…

    • Pentru romanii care traiesc si muncesc in vest, situatia actuala are si o parte buna. Cersetorii, ciorile, infractorii, prostituatele si alte gunoaie au plecat in Romania. Tot vestul era plin de gunoaie romanesti. Problema este ca vom asista la o explozie a criminalitatii in Romania. Romanii vor simti acum ce inseamma sa votezi coruptii PSD timp de decenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -