joi, martie 28, 2024
AcasăLumeaAmericaDonald Trump, pus sub acuzare de Camera Reprezentanților pentru abuz de putere!

Donald Trump, pus sub acuzare de Camera Reprezentanților pentru abuz de putere!

-

Democraţii americani au reţinut marţi două capete de inculpare (”impeachment”) a lui Donald Trump în cadrul procedurii destituirii preşedintelui american – şi anume abuzul de putere şi obstrucţionarea bunului mers al Congresului, relatează AFP, citat de News.ro.

În cazul în care cele două capete de acuzare sunt adoptate în sesiune plenară, săptămâna viitoare, Donald Trump urmează să devină al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite inculpat în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată.

Însă este puţin probabil ca locatarul Casei Albe să fie destituit ulterior în Senat, întrucât Camera superioară a Congresului, însărcinată să-l judece în vederea unei destituiri, este controlată de republicani, care fac bloc în jurul şefului statului.

”Astăzi (marţi), în numele Congresului ţării noastre, Comisia Judiciară a Camerei introduce două articole de inculpare a preşedintelui Statelor Unite Donald Trump, privind infracţiuni şi delicte majore”, a anunţat preşedintele democrat al acestei Comisii, Jerry Nadler, citând capetele de abuz de putere şi obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului.

- Advertisement -

”Ne aflăm aici, astăzi, pentru că abuzarea de către preşedinte a puterilor sale nu ne-a lăsat nicio altă alternativă”, a adăugat Adam Schiff, preşedintele Comisiei Informaţiilor, care a efectuat peste două luni de anchetă în scandalul ucrainean.

Donald Trump subliniază că nu a făcut nimic rău şi denunţă o ”mascaradă” a democtaţilor, pentru că ei sunt incapabili, consideră el, să-l înfrângă la urne.

”Inculparea unui preşedinte care a dovedit, prin rezultatele sale, inclusiv generând fără îndoială cea mai economie din istoria acestei ţări, având una dintre preşedinţiile cele mai fructuoase din istorie şi, cel mai important, care nu a făcut NIMIC rău, este pură nebunie politică”, a scris marţi pe Twitter, înainte de acest anunţ, Donald Trump.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Scoaterea României din nebunia lui Dragnea! Orban a desființat Fondul Suveran iubit de Daddy!

* Expertiză psihiatrică pentru Adina Florea! L-a urmărit penal pe Timmermans deși avea imunitate

* Revoltă împotriva lui Gușă la Realitatea Plus! Mai mulți jurnaliști se plâng că „au fost atacați și înjosiți”

* Iohannis amenință PSD: „Guvernul Orban pică, avem anticipate!”

* Putred de coruptă! Șpăgara AC/DC de acum 10 ani, reținută pentru șpaga PSD de la Arad

* Iohannis, sărutul morții pentru Lia Savonea: „Justiția trebuie să se despartă de politică!”

* Dragnea încearcă marea cu degetul: vrea să fie cu Irina de Crăciun. Slabe speranțe!

* Două banane au fost vândute pentru 240.000 de dolari! Povestea din spatele operei de artă

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Donald Trump a făcut presiuni asupra Congresului. La fel a făcut și Barack Obama. Dacă presiunile au dezavantajat SUA, Donald Trump pleacă mai repede de la Casa Albă, asta însemnând și tipărirea de dolar. Voi avea grijă să asasinez și pe președintele democrat, sigur un Dictator.

    Der Afghan BND Germany

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -