joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiCartianuDoamnelor, domnilor, nu vă e rușine? Serviți patria, nu mafia!

Doamnelor, domnilor, nu vă e rușine? Serviți patria, nu mafia!

-

Pe 13 noiembrie, când Parlamentul European și Comisia Europeană constatau oficial că România e condusă de un grup infracțional organizat, iar Viorica Vasilica behăia penibil-patriotard la Strasbourg, eu eram așteptat la Comisia de cultură și mass-media a Parlamentului, să fiu audiat pentru a deveni membru al CNA.

Am considerat că este sub demnitatea mea să mă „ievalueze” Pleșoianu și Bacalbașa, într-o „marțe neagră”. Mintea și gândurile îmi erau la Strasbourg. Dacă aș fi ajuns față în față cu exponenții mizeriei parlamentare, părtași la târârea României spre o umilință fără precedent, aș fi simțit nevoia să-i strivesc ca pe gândaci. Mai bine că nu m-am dus.

Am ales să le trimit o scrisoare. Formulată chiar așa: ca pentru gândaci. Le-am amintit cât rău au făcut, le-am spus cât de mult îi disprețuiesc.

- Advertisement -

 

Către

Comisia comună pentru cultură și mass-media a Parlamentului României (Senat + Camera Deputaților)

- Advertisement -

Doamnelor, Domnilor,

Astăzi ar fi trebuit să mă prezint în fața Comisiei din care dvs. faceți parte, ca să fiu audiat, ca și ceilalți candidați, pentru a deveni membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

Ar fi fost a treia încercare a Comisiei de a face audierile, după două tentative eșuate din lipsă de cvorum (29 octombrie și 6 noiembrie).

Marțea trecută, pe 6 noiembrie, am fost anunțat la ora 8.16, prin SMS, că audierile au loc în aceeași zi, la ora 10.30. Vă las pe dvs. să calificați această situație.

Doamnelor, Domnilor,

Am decis să nu mă prezint astăzi în fața Comisiei. Unora dintre dvs. v-aș fi spus vorbe grele, iar dvs. mi-ați fi tăiat microfonul. Nu, mulțumesc. N-am vrut să vă dau această ocazie.

După două amânări consecutive, s-a întâmplat ca audierile să fie programate într-o zi cu o încărcătură specială, cu o tensiune rar întâlnită în ultimii 28 de ani. O zi rușinoasă pentru țara noastră. Este ziua în care cele mai importante instituții europene – Parlamentul European și Comisia Europeană – arată României drumul greșit pe care evoluează de aproape doi ani, de când este condusă de majoritatea PSD-ALDE.

Doamnelor, Domnilor,

Mulți dintre Dvs. sunteți părtași la umilința națională de astăzi! Mulți dintre dvs. sunteți vinovați de rușinea pe care o trăiesc românii cu 19 zile înaintea Marelui Centenar. Ați jurat să le reprezentați interesele, dar ați procedat exact pe dos. V-ați urmărit doar interesele de partid, de gașcă, de grup. Din lașitate sau din interes, ați acționat ca un grup infracțional organizat.

Ca să nu existe dubii: mă refer strict la parlamentarii PSD și ALDE, membri ai comisiilor de cultură și mass-media din cele două Camere ale Parlamentului. La toți, fără excepție. Niciunul n-a făcut un pas pentru a spune: fraților, ajunge, opriți această nebunie!

Ați votat toate neghiobiile, toate ororile dictate de șefii dvs., Dragnea și Tăriceanu. Ați pus umărul la distrugerea Justiției, la șubrezirea statului de drept., la umilirea magistraților. Ați acționat ca niște avocați ai infractorilor. Ați ignorat faptul că sunteți plătiți din banii cetățenilor români, nu ai clanurilor interlope.

Vă întreb direct: nu vă e rușine? Nu vă simțiți vinovați de situația în care ați dus România? Nu vă e teamă de întâlnirea cu electoratul pe care-l batjocoriți?

Doamnelor, Domnilor,

Nu am vrut să dau ochii, într-o zi atât de gravă, cu personaje precum Liviu Pleșoianu (favoritul propagandei ruse, care-i promovează discursul violent antieuropean) sau Nicolae Bacalbașa (caraghiosul care în 1996 i-ar fi mitraliat pe țărăniști, iar în primăvara acestui an a declarat, chiar în Comisia dvs., că mi-ar lua gâtul dacă avea o grenadă). Consider sub demnitatea mea să fiu “ievaluat” de asemenea indivizi.

Am tot respectul pentru reprezentanții PNL, USR și PMP din comisiile parlamentare pentru cultură și mass-media. Pe câțiva îi cunosc personal, din activitatea de ziarist. Le apreciez eforturile de a legifera în interesul poporului român. Știu că și domniile lor suferă văzând cum majoritatea PSD-ALDE face totul pentru a “reduce” democrația în România, așa cum se exprima prim-ministrul agramat al acestei majorități.

Doamnelor, Domnilor,

Situația nenorocită în care a fost adusă România are legătură nu doar cu Parlamentul, în ansamblul său, ci și cu Comisia din care dvs. faceți parte. Conform legii, această Comisie ar trebui să vegheze la buna funcționare a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. CNA este una dintre instituțiile capturate ale României. O instituție excesiv politizată, părtinitoare, care nu-și respectă principala obligație: aceea de a impune respectarea Legii audiovizualului.

Capturarea CNA de către majoritatea PSD-ALDE a făcut posibile campanii electorale mizerabile în spațiul audio-vizual, influențând decisiv rezultatul alegerilor parlamentare. Astfel, punându-se la dispoziția unui grup infracțional organizat, CNA a fost și este părtaș la distrugerea sistematică a României.

Doamnelor, Domnilor,

În urmă cu trei săptămâni mi-am depus candidatura, pe cont propriu, pentru o poziție de membru al CNA cu gândul de a contribui la însănătoșirea unei instituții grav bolnave. Experiența în presă și buna-credință ar fi fost garanțiile mele în această direcție.

Mi-am asumat inclusiv restricțiile impuse de Codul etic al membrilor CNA, pe care le consider aberante, neconstituționale și pe care m-aș fi străduit să le abolesc (prin atac în instanța civilă și prin ridicarea excepției de neconstituționalitate). Am acceptat că nu mai pot participa, pentru o perioadă, la emisiuni televizate fără mandat din partea CNA.

Gravitatea zilei de astăzi m-a convins însă că nu-mi pot permite să tac atunci când țara se află în mare pericol. Mi se pare mai important să vorbesc liber decât să tac instituțional. În vremuri normale, ar fi fost mai important, poate, să acționez din interiorul CNA; dar vremurile nu sunt deloc normale.

Doamnelor, Domnilor,

În virtutea celor exprimate mai sus, vă rog să luați act de retragerea mea din procesul parlamentar de desemnare a membrilor CNA.

Și nu uitați: serviți patria, nu mafia! Trădările nu vor fi iertate.

Grigore Cartianu

13.11.2018

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Buna scrisoare! Ii simt fiecare cuvant, o simtde parca as fi sris-o eu.
    Cred ca va ramane in Istorie, cred ca ar trebui sa devina un manifest al ziaristilor, al romanilor cinstiti impotriva celor care, fie din parlament, din CNA, din presa sau din justitie, servesc mafia, nu patria.

  2. Respect, d-le Cartianu, si va inteleg perfect : cum ati fi putut sa va abtineti sa le ziceti vreo doua de la obraz scarbosilor plesoianu si bacalbasa, ultimul fiind de-a dreptul libidinos si scabros ieri in parlament, prin gesturi de-o indecenta maxima, la fel ca ciordache cel de trista amintire!

  3. Se intampla ceva la CNA. CNA recomanda presei audio-tv ca minorii sa fie protejati de continut care ii poate afecta emotional, psihic,etc. CNA e foarte vigilent la clipuri publicitare cu si despre minori,poate sesiza si protectia copilului. In decurs de cateva zeci de zile CNA are stiri cu probe video despre grupul de copii cu excursie la Alba Iulia care dormeau in frig in catedrala.CNA mai are probe video cu un grup de copii din Pecica,organizat ca grup coral de catre autoritatile locale si care este adus la Sinaia,la evenimentul privat al principelui Nicolae.CNA si protectia copilului nu s-au sesizat sa verifice legalitatea deplasarii celor doua grupuri de copii prezentate de media,nu s-au verificat conditiile de transport,hrana,odihna,etc ale acelor copii adusi de la sute de Km si retur.Cu ce se mai ocupa CNA??? A lasat grija pt protectia minorilor si a trecut la protectia plantelor si brazilor verzi??!!!

  4. Felicitări, domnule Grigore Cartianu. M-a uns la inimă scrisoarea. As fi vrut să știu dacă a si fost citită în fața comisiei. Dacă ați fi mers in fața acestei Comisii unde prezenți ar fi fost si cele două jigodii pesediste, Liviu Plesoianu si Nicolaie Bacalbașa, v-ați fi înjosit, în opinia mea. Mergeți pe drumul libertății pe care l-ați ales demascând ticăloșiilor ciumei roșii ;doar așa veți rămâne frumos si demn. Nu uitați, toți oamenii de bine din aceasta țara vă sunt alături.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -