joi, martie 28, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaDiscurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii...

Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

-

Ororile din Bucea și din alte localități ucrainene comise de trupele rusești împotriva ucrainenilor se conturează a fi, din ce în ce mai clar, nu excesele izolate ale unor soldați beți, ci efectele campaniei scelerate de îndoctrinare pe care regimul Putin o duce în propria țară. Agenția de stat Ria Novosti a publicat un editorial literalmente șocant, intitulat “Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, și în care se vorbește nici mai mult, nici mai puțin decât despre exterminarea poporului ucrainean și desființarea completă a acestui stat care „nu merită să existe”!

Textul este semnat de un personaj foarte cunoscut în Rusia, politologul și filosoful Timofei Sergheițev, acesta militând în text, în mod deschis, pentru lichidarea fizică nu doar a elitelor conducătoare ucrainene, ci și a populației care îi sprijină pe „naziști”.
Retorica este în perfect acord cu propaganda Kremlinului, doar că discursul, invocând „denazificarea” Ucrainei, este el însuși decupat parcă din propaganda Rusiei sovietice a lui Stalin.

Sergheițev alcătuiește un plan detaliat pentru organizarea genocidului în Ucraina. Aproape orice locuitor al acestei țări merită și trebuie să moară, scrie Ria Novosti: „Naziștii care au luat arme trebuie uciși în număr cât mai mare… Nu doar elitele, cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi, facilitatori ai naziștilor! Ei au sprijinit aceste elite și trebuie să fie pedepsiți”.

„Denazificarea trebuie să fie o DEUCRAINIZARE“

Cei care vor fi totuși lăsați în viață vor trebui supuși unei intense reeducări culturale: „Se va ajunge la o mai mare denazificare a masei populației prin reprimarea ideologică (oprimarea) ideilor naziste și prin cenzură dură: nu numai în politică, ci și în domeniile culturii și educației”.

- Advertisement -

Un element important pe care trebuie să-l realizeze invadatorii este distrugerea economică și politică a poporului atacat: „Ucraina trebuie să plătească pentru vina sa față de Rusia. Trebuie să fie tratată ca un inamic și, prin urmare, nu se poate dezvolta decât în dependență față de Rusia. Nu se poate întâmpla niciun «plan Marshall». Nici o «neutralitate» atât ideologică, cât și practică”.

Autorul editorialului din Ria Novosti cere ținerea supraviețuitorilor într-o stare de sclavie și de ocupație militară, cu distrugerea identității ca nație. Extrem de interesant este că editorialistul folosește plurarul când vorbește despre „noile republici denazificate”, semn că Ucraina nu este decât prima dintre țările de pe lista lui Putin: „Personalul care asigură denazificarea în noile republici denazificate nu poate acționa pe altă cale decât cu sprijinul direct militar- polițienesc și managerial din partea Rusiei. Denazificarea trebuie să fie o DEUCRAINIZARE”.

„Ucraina nu poate exista ca stat național. Orice încercare de a-l crea duce la nazism. Elitele banderiste trebuie lichidate, ele nu pot fi reeducate. «Mlaștina» socială care i-a susținut trebuie să experimenteze teroarea războiului și să învețe lecția“

Ucraina este proclamată dușman tradițional și etern al Rusiei, o schimbare surprinzătoare după ce, până acum, retorica a fost că, de fapt, ucrainenii sunt tot ruși. Sergheițev pune semnul egal între nazism, Europa și Ucraina. Denazificarea, spune editorialistul, înseamnă de fapt de-europenizarea Ucrainei: „Istoria a demonstrat: Ucraina nu poate exista ca stat național. Orice încercare de a-l crea duce la nazism. Ucrainismul este o construcție artificială antirusească… De-banderizarea nu este suficientă… Denazificarea Ucrainei trebuie să fie de-europenizarea ei”.

- Advertisement -

În acest scop, trebuie să moară, spune propagandistul lui Putin, deopotrivă elitele și „mlaștina socială” care le-a susținut, adică oamenii care i-au votat și acum luptă împotriva invadatorilor. Pentru asta, atacarea deliberată a civililor este firească, scuzabilă și chiar recomandată: „Elitele banderiste trebuie lichidate, ele nu pot fi reeducate. «Mlaștina» socială care i-a susținut trebuie să experimenteze teroarea războiului și să învețe lecția, să plătească pentru vina sa”.

Referirea la „banderism” este o aluzie la Stepan Bandera, politician ucrainean nazist din Al Doilea Război Mondial, lider și ideolog al ultranaționaliștilor ucraineni.
Acest tip de discursuri cu care este bombardată opinia publică din Rusia de către propaganda Moscovei a dus, avertizează observatorii, la creșterea avântului războinic și a radicalismului opiniei publice rusești, care a ajuns să creadă că, într-adevăr, ucrainenii sunt vinovați și trebuie să moară.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Parlamentul României a rămas repetent la organizarea „momentului Zelenski”. Probleme cu transmisia, sonorul și traducerea

* VIDEO + DOCUMENT. Discursul integral al lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României. „Drag popor român…”

* Omenirea e cutremurată de ororile din Bucea: în urma rușilor au rămas sute de cadavre de civili împușcați pe stradă, unii cu mâinile legate la spate

* „Putiniștii” care au violat, torturat și ucis civili ucraineni în orașul Bucea sunt mongoloizi din Republica Bureatia, înființată de bolșevici în 1923

* Ungurii au ales prietenia cu Putin și gazul ieftin de la ruși: Viktor Orban – 53%, Opoziția – 35%. Fidesz are două treimi din Parlament

* Rușii au jefuit reședința lui Zelenski de pe malul Mării Azov, care timp de 11 ani a fost la dispoziția lui Hrușciov, conducătorul URSS

* „Putin mai are de trăit cel mult un an și jumătate. Fie va avea o moarte violentă (împușcat, otrăvit sau lăsat fără aer în buncăr), fie va fi răpus de cancer”

* Tot mai mulți militari ruși, inclusiv comandanți, refuză să mai participe la războiul împotriva Ucrainei. Putin recrutează civili din Donbass-ul ocupat și din Crimeea anexată

„La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

* Răsplata lui Kadîrov pentru familiile cecenilor morți în Ucraina: 5 kg de orez, un săculeț cu cartofi, unul cu ceapă și un litru de ulei

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Jurnalista Emilia Șercan acuză o acțiune de „kompromat” organizată de statul român împotriva sa, după ce a dat în vileag plagiatul premierului Ciucă. Au fost sesizate instituțiile internaționale

* Lăsați singuri la ședința de ieri, Cîțu și Vîlceanu au boicotat azi Consiliul Național al PNL, care l-a înscăunat pe Flutur

* Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

* Actor cu o avere impresionantă, Mihai Mălaimare a fost dat în judecată pentru că nu și-a plătit utilitățile. Ce sumă are de achitat fostul deputat

* Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start

- Advertisement -

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -