vineri, martie 29, 2024
AcasăSportDinamo a retrogradat la 74 de ani de când era înființată de...

Dinamo a retrogradat la 74 de ani de când era înființată de bolșevicul Teohari Georgescu, sub ocupație sovietică

-

Șoc în fotbal: Dinamo Bucureşti a retrogradat din Liga 1, duminică seara, pentru prima oară în istoria sa de 74 de ani. Echipa antrenată de cehul Dușan Uhrin junior a pierdut barajul cu Universitatea Cluj, 1-1 în Capitală după 0-2 în Ardeal. Fostul club al Ministerului de Interne se află în insolvență și are o situație administrativă complicată. În sezonul următor vom avea din nou derby-ul Steaua – Dinamo, dar în Liga a 2-a.

La 8 zile după ce pierduse la Cluj cu 0-2, Dinamo n-a putut mai mult de o remiză, 1-1, în returul cu „U” Cluj, echipa antrentă de fostul stelist Erik Lincar. Astfel, echipa bucureșteană va evolua în sezonul următor în Liga a 2-a, pentru prima oară de la înființarea clubului, în 1948.

Duminică seara, în meciul decisiv, „U” Cluj a deschis scorul prin Tescan (min. 17), cu un şut senzaţional sub bara transversală, de la circa 30 de metri, surprinzându-l ieşit pe portarul Eşanu. Dinamo a egalat rapid, prin Vlad Morar, la centrarea lui Cosmin Matei (min. 19), dar n-a reușit mai mult.

Dinamo a încheiat pe locul 8 în play-out-ul Ligii 1, ceea ce corespunde cu locul 14 (din 16) în clasamentul general. De aceea a jucat barajul de retrogradare/promovae cu echipa de pe locul 3 în Liga a 2-a, „U” Cluj.

- Advertisement -

Universitatea Cluj, care a încheiat sezonul pe locul 3 în play-off-ul ligii secunde, revine în primul eşalon după o pauză de 7 ani. Din vară, orașul Cluj-Napoca va avea două echipe în Liga 1, la fel ca București și Craiova.

În acest sezon au retrogradat din prima ligă Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni și Dinamo București. În locul lor, au promovat Petrolul Ploiești, FC Hermannstadt și „U” Cluj.

Club înființat de regimul stalinist al lui Gheorghiu-Dej

Clubul Dinamo a fost înființat în 1948 de regimul comunist, instaurat sub ocupație militară sovietiică. Totul a a început prin preluarea forțată, în ianuarie 1948, a echipei Unirea Tricolor de către Ministerul Afacerilor Interne, condus de sinistrul bolșevic Teohari Georgescu. Acesta a fost ministru de Interne mai bine de 7 ani (6 martie 1945 – 28 mai 1952), în primele patru guverne conduse de Petru Groza, în regimul stalinistului Gheorghe Gheorghiu-Dej (marioneta sovieticlor).

- Advertisement -

Imediat după „naționalizarea” clubului Unirea Tricolor, a urmat fuziunea – tot forțată – cu Ciocanul București (fosta Maccabi București). Până la finalul acelui campionat, cele două echipe din prima divizie s-au numit Dinamo A (Ciocanul) și Dinamo B (Unirea).

Dinamo B a retrogradat în vara anului 1948, iar în 1949, când a reintrat în Divizia A, a fost mutată la Brașov, apoi la Cluj-Napoca și, în final, la Bacău, punând bazele echipei FCM Bacău de mai târziu.

În schimb, Dinamo A a devenit Dinamo și a continuat în prima ligă până acum, când a retrogradat pentru prima dată după 74 de ani.

Tot în 1948 a fost înființat și clubul sportiv al Armatei, Steaua București, pe când ministru al Apărării Naționale era agentul sovietic Emil Bodnăraș. Și Steaua – ca și Dinamo – a jucat direct în prima divizie, n-a luat-o de jos.

În campionatul viitor, Steaua – Dinamo va fi derby în Liga a 2-a.

Mari performanțe europene

De-a lungul anilor, la Dinamo au jucat fotbaliști de mare valoare, precum Lucescu, Dumitrache, Dudu Georgescu, C. Dinu, D. Munteanu, Răducioiu, Sabău, Lupescu (tatăl și fiul), Klein, Selymes, Mihali, Lupu, Stelea, Prunea, Mulțescu, Orac, Moraru, Mutu, Cernat, Dănciulescu, Mulțescu, Augustin, Custov, frații Nunweiller etc.

Dinamo este al doilea cel mai titrat club din România: a câștigat de 18 campionatul, de 13 ori Cupa României, de două ori Supercupa.

A avut și performanțe europene remarcabile, precum calificarea în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (precursoarea actualei Ligi a Campionilor, dar într-un format mai accesibil, mult simplificat), în sezonul 1983-1984. Celebră a rămas „dubla” cu campioana Republicii Federale Germania, Hamburger SV: 3-0 la București și 2-3 în deplasare. Drumul lui Dinamo spre finala CCE a fost stopat de FC Liverpool (1-2 și 0-1), cea care avea să și câștige trofeul.

Dinamo a fost prima echipă românească în semifinalele CCE, competiție în care Steaua avea să realizeze o tripă de senzație: câștigătoare a competitiției (1986) + semifinalistă (1988) + finalistă (1989). Anterior celor două formații bucureștene, Universitatea Craiova se calificase în semifinalele Cupei UEFA (sezonul 1982-1983).

De asemenea, Dinamo – cu Mircea Lucescu antrenor – a ajuns în semifinalele Cupei Cupelor, în sezonul 1989-1990. A fost eliminată de Anderlecht (0-1 și 0-1).

O mare performanță a fost și eliminarea lui Internazionale Milano din Cupa UEFA, în sezonul 1981-1982, după 1-1 în deplasare și 3-2 la București, după prelungiri. În formația italiană jucau fotbaliști celebri, precum Altobelli, Baresi, Oriali, Marini, Becallossi, Bergodi, Bagni și Prohaszka.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Real Madrid nu e o echipă, e o legendă! Nici nu trebuie să se mai prezinte la stadion, te bate doar cu istoria

* Cele două mari finale pierdute de Liverpool cu 0-1 în siajul fanilor tembeli: Bruxelles 1985, Paris 2022

Real Madrid mai produce o minune: marchează în minutele 90, 90+1 și 95 și va juca finala Ligii Campionilor, cu Liverpool!

Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start

Cele 4 șanse uriașe ratate de Italia, în drumul spre cea mai mare rușine din istoria sa. Coșmarurile numite Bulgaria, Elveția, Irlanda de Nord și Macedonia de Nord

* Fotbalul îl încaieră pe nașul Becali cu finul Pandele. „Cum să permită primarul ca jucătorii săi să ia bani de la dușmanii mei?” / „Tu, ca naş, faci astfel de acuze despre mine?”

„Un păduche ucrainean, mai rău decât păduchii de la Moscova”. E recordmenul Ucrainei, dar lucrează pentru ruși și refuză să condamna invadarea țării sale de către aceștia

O antrenoare de la naționala Rusiei îl amenință cu bomba nucleară pe japonezul care conduce Federația Internațională de Gimnastică! „Trebuie să-i amintim lui Watanabe – Hiroshima și Nagasaki”

Marele campion olimpic sub steagul URSS, născut pe pământ rusesc, a plecat la război, să lupte pentru Ucraina!

Tenismena numărul 1 a lumii, Ashleigh Barty, se retrage la numai 25 de ani! „Vreau să alerg după alt vis”

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Steaua a fost înființată în 1947 , nu în 1948 !
    Cam mult se bate apa in piuă cu înființarea acestor două echipe de către bolșevici sau ce or fi fost ei. Astea erau vremurile atunci , ce ați fi vrut să fie înființate de democrați sau mai știu eu ce ? …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -