vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAlegeri 2020Darius Pop (AUR), deputatul tatuat, îi spune lui George Simion "Căpitanul", ca...

Darius Pop (AUR), deputatul tatuat, îi spune lui George Simion „Căpitanul”, ca la legionari. E admirator al lui Ion Antonescu

-

Darius Pop (26 de ani), de meserie toboșar, este președintele filialei Maramureș a Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) Maramureș, iar la alegerile din 6 decembrie a fost ales deputat. Pentru el, George Simion este „Căpitanul” (formulă consacrată de legionari), iar Ion Antonescu este un „mare patriot” (nu și „criminal de război”, așa cum a fost catalogat oficial de statul român).

Și Teodor Pop, tatăl lui Darius Pop, a candidat pe listele AUR Maramureș, dar nu s-a ales. Această familie Pop întregește nenumăratelor rubedenii care au candidat în numele AUR. Există chiar un caz cu 5 neamuri într-un județ, dintre care mamițica s-a ales deputată. În fruntea plutonului de nepotisme se află chiar unul dintre cei doi copreședinți, Claudiu Târziu, care și-a băgat în Parlament și soția, Adela Ioana Târzu (el senator de București, ea senatoare de Bacău). Un caz similar a fost înregistrat în Constanța, unde soții Dănuț și Evdochia Aelenei și-au mutat familia tradițională în Parlament (el deputat, ea senatoare).

Pe Facebook, la capitolul profesie, proaspătul deputat Dariu Pop a scris: ”Works at Percutionist and Alianța pentru Unirea Românilor Maramureș” (Lucrează ca percuționist și la Alianța pentru Unitatea Românilor Maramureș).

Cariera lui Pop ca toboșar a început la Liceul de Artă din Baia Mare. Au urmat studiile de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, tot la percuție, și un masterat. În vara acestui an, Pop a anunțat pe contul de Facebook că organizează cursuri de tobe în Baia Mare: ”Înscrie-te la cursuri de tobe, percuție și eliberează-te de energia neconsumată sau stres! Pentru copii, este un instrument spectaculos,  dar care îi va ajuta la ordonarea logică a proceselor mentale”.

- Advertisement -

O dovadă a virtuozității sale apare în altă postare, din perioada de carantină, atunci când a cântat la pahare, folosind cuțite în loc de bețe.

Într-o postare de pe același cont de socializare, liderul AUR poate fi văzut, în trecut, ca membru al unei formații care cânta la un eveniment.

”România nu mi-a oferit ocazia să mă afirm în profesia mea. Meseria de profesor este plătită prost, locuri la Filarmonică nu sunt, așa că am fost  obligat, deși nu-mi place, să cânt și la nunți. Am preferat să fac asta și să rămân aici, decât să plec din țară”, a afirmat maramureșeanul.

- Advertisement -

În ceea ce privește cariera politică, Pop a devenit liderul AUR Maramureș în decembrie 2019 și s-a dovedit un fervent susținător al președintelui formațiunii, George Simion. În diferite postări din ultimul an, i s-a adresat acestuia, de patru ori, cu apelativul ”Căpitanul”, formula folosită în trecut de legionari la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, șeful Gărzii de Fier, cel care a comandat asasinarea mai multor lideri politici interbelici.

”Este o chestie interpretabilă, poate fi folosit și pentru capitan de vas sau lider”, o dă la întors deputatul Pop.

De asemenea, Pop a recunoscut într-un comentariu pe Facebook că este un admirator al mareșalului Ion Antonescu, pe care statul român l-a declarat, în mod oficial, „criminal de război”.

Este posesorul unui tatuaj pe unul dintre brațe, despre care a declarat că reprezintă stema României Mari. ”Am și alte tatuaje cu tentă naționalistă”, spune el.

În județul Maramureș, AUR a obținut circa 7% din sufragii. Pe listele de la Maramureș a fost prezent și Teodor Pop, tatăl lui Darius Pop. Asta înseamnă că avem de-a face cu familia cu numărul 29 printre candidații AUR la parlamentare, după ce alte 28 s-au revela zilele trecute.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Nimanui cu cei 7 ani de acasa nu ii place accensiunea AUR care se datoreaza PNL, luptei pentru ciolan din cadrul PNL, presedintelui absent al tarii si presei din Romania care sta de scandal si insulte. Inflorirea extremismului se datoreaza saraciei din Romania si lipsei de oportunitati de care sunt vinovate toate partidele gasti din ultimii 30 de ani.Cum sa ai tupeul sa spui ca nu stii cine e AUR, cand Simion a stat cu corturile si autocarul in fata Guvernului zile intregi si si-a batut joc de politistii si jandarmii bisnitarului liberal in geaca de piele de la MAI in toata tara, existand mii de filmulete ale jandarmilor in acest sens!?! Fanatismul si mediocritatea AUR nu se combate facandu-i legionari sau sustinatori ai lui Antonescu, avand in vedere ca noi nu ne-am confruntat ca popor niciodata corect, fara ura si partinire trecutul legionar si fascist cum au facut-o nemtii de exemplu. De unde si mistificarea si idolatrizarea liderilor acestor curente de catre o parte consistenta a populatiei. Statul care l-a declarat criminal de razboi pe Antonescu, este acelasi stat bolsevico-comunist care a torturat si distrus elitele si clasa de mijloc din rural si urban. Din cate am citit eu, dupa Revolutie multi ministri din guvernul Antonescu au fost reabilitati. Zelea Codreanu nu a fost niciodata judecat si gasit vinovat pentru ordonarea asasinatelor, iar pentru uciderea subprefectului de Iasi a fost achitat de o justitie facuta pe stil american, judecator plus jurati. Acest Pop din AUR a studiat pe bune, Academia de Muzica din Cluj este o institutie respectabila, insa tara lui furata si vanduta de 30 de ani de gasti-partide nu i-a oferit oprtunitati pentru a profesa si a se implini ca om, asa ca Pop ca multi alti tineri din Romania, ori plecati la munca la straini pe campuri in Italia si Spania a gasit refugiu in nationalism si trecutul mistificat glorios al tarii. Simplu.

    • Mai dispari mai pizdonezule de pe aici.
      Stii tu ce a insemnat Miscarea legionara.
      Stii tu cine a fost Capitanul?
      Bai baietel, vezi sa ai grija ceea ce iti doresti.
      Daca vin legionarii HAUR, toti au un glont in cap si 50% din BOR sant spanzurati in biserici.

  2. Pentru useristul de mai sus (Mihai) si toti astia de aveti o problema cu romanii nationalisti, ne pare rău că naționalismul nostru vă deranjează.Și pe noi ne deranjează trădătorii dar n-am comentat de voi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -