vineri, martie 29, 2024

Delirul

-

De cum a apucat microfonul și a aruncat privirea pe deasupra sălii, cât să-i fie captată de camerele TV și să ajungă până la Ciolăneștii din Deal, am simțit un amestec ciudat între Chavez și Erdogan și Lukașenko. Nicio căldură în privirea aceea sălbatică, niciun pic de umanitate. Doar spaimă și dorință de răzbunare.

Dar răzbunare pe cine? Pe toți cei care se opun dorinței sale de a ferici națiunea. Dușmani reali sau închipuiți. Și a început delirul. (Un alt teleormănean, Marin Preda, a scris romanul „Delirul”, dar asta nu scrie în programul de guvernare.)

Așadar, vinovați sunt…

- Advertisement -

Europa, cu Comisia și cu Parlamentu’ ei cu tot.

Străinii care ne fură gazu’, gazu’ nostru românesc, din pământu’ nostru strămoșesc.

Aceiași străini, care vor să pună România pe butuci.

- Advertisement -

Și încă o dată străinii, care nu înțeleg că România nu e sat fără câini.

Cei care cred că putem sta ca momâile să vedem cum ni se iau resursele.

Cei care cred noi avem doar dreptul de a pune la dispoziția altora resursele țării.

Cei care se uită nervoși că anul ăsta am avut cele mai mari recolte din Europa la floarea-soarelui și la porumb.

Cei care nu vor ca România să aibă guvern românesc.

Marile companii, care continuă să vină într-o țară coruptă.

Hipermarketu’ cu profit de 0,5 la sută.

Multinaționala din energie cu profit de 0,8 la mie.

Firma de telefonie (cu epoleți) cu profit de 1.500 de lei.

Recomandările, directivele, infrigementu’.

MCV-u’, care e ca linia orizontului.

Cei care vor ca orice politician care gândește românește să aibă gura închisă.

Socialiștii europeni, cu Timmermans-u’ lor.

Timmermans, care dușmănește România.

Familiile politice europene.

Protocoalele.

Completele de judecată stabilite ilegal.

Procurorul și judecătorul, care stau de vorbă și-l iartă pe Angel Tâlvăr, dar pe Boștinaru îl bagă la-nchisoare.

Iohannis, trădător de țară, care a zis că Vasilica nu e capabilă.

Trădătorii români din Parlamentu’ European.

Cei care cred că amnistia și grațierea sunt o blasfemie și o bombă atomică.

Ambasadoru’ american.

Cei răi și cei lacomi.

ROBOR-u’.

Sinecuriștii.

Otrava din alimente.

Chimicalele Occidentului.

Cei lipsiți de curaj, care nu încep programul de protecție a copiilor și a cetățenilor români de alimente otrăvite.

Cei de la Autostrada Sudului care nu pomenesc de Videle.

Primarii de comună nepatrioți, fricoși și oportuniști, care nu le explică oamenilor care este adevărul.

Cei care cedează.

Cei care capitulează.

Cei de la autostrăzi care nu muncesc, dar iau banii. Și nu sunt români!

Cioloș, care n-a vrut să dea subvenții în agricultură.

Propaganda finanțată cu criptomonede.

#Rezist, care se droghează.

Soroșică, plătitorul celor din presa cu epoleți.

Presa cu epoleți, care-și taie venele.

Uncheșelu, care face dosare cu vizite în America.

Polițiștii judiciariști, care amenință cu restaurația.

Statu’ paralel, care trebuie demolat piesă cu piesă.

Hellvig, Vlase, Lazăr.

SRI, SIE, Parchetul General.

Ofițerii nepatrioți care văd miliardari străini finanțând mișcări anarhiste.

Aceiași ofițeri, care nu văd răsturnarea ordinii constituționale și maidanul generalizat.

Darius Vâlcov, care a fugit când trebuia să spună cu cât au crescut salariile bugetarilor.

Marian Oprișan, care ținea de vorbă o PSD-istă, în loc să asculte discursul lui Daddy.

Tudorel Toader, care n-a explicat de ce nu este anchetat Iohannis.

Macovei.

PNL, USR.

Băncile.

Multinaționalele.

Protecția Consumatorilor.

ANAF-u’.

Struții și caprele lui Toni Greblă.

Cei care n-o urează pe Claudia Țapardel de ziua ei.

Liliecii.

Drumul urșilor.

Albina verde.

Momentul zero, care nu mai vine.

Doamne-ajută!

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Culmea tupeului!
    – Sa spui ca romanii mananca otrava livrata de straini, de UE, cand tu esti de doi ani la putere. Ori ne-au lasat sa consumam otrava in acesti doi ani, ori alimentele contaminate au inceput sa vinna de cand sunt ei la putere!
    – Sa o critici pe d-na Iohannis ca nu s-a prezentat la procuror, spunand ca el nu ar beneficia de o asemenea clemanta, cand o tara intreaga vede ce-a facut din Justitie ca sa scape de pedeapsa!
    – Sa vorbesti despre lacomie, despre jaful facut de straini cand tu ai aranjamente cu Orban privind gazul metan….
    Eu nu il cred paranoic, bolnav. Este pur si simplu cinic si isi bate joc de romani cu un tupeu imens!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -