vineri, martie 29, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaDelirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este...

Delirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum s-o facem. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi. Iar cei care ni se opun sunt Cartagina”

-

Scopurile reale și ideile imperialiste ale lui Vladimir Putin în războiul început pe 24 februarie în Ucraina capătă un contur foarte clar și limpede dacă îl urmărim pe ideologul oficial al Kremlinului, profesorul și filosoful Alexandr Dughin. Elementele principale din retorica dughinistă se regăsesc în fiecare din discursurile lui Putin, dar contactul direct cu teoriile acestui “Rasputin modern” îi pot face părul măciucă oricărui cititor întreg la minte.

Dughin susține războiul pornit în Ucraina cu un amestec de teorii politice, conspiraționiste și mistice terifiant. Filosoful, care îi este mentor ideologic lui Putin, afirmă că Rusia are misiunea sfântă de a “restabili ordinea, justiția, proprietatea și standardele de viață decente” în Ucraina și „va aduce cu ea libertatea”.

Aprofundarea cazului naște automat cele mai sumbre temeri despre sănătatea mintală a celor care conduc acum prima putere nucleară a lumii (Rusia are cele mai multe bombe atomice).

Misiunea divină a Rusiei, prezentată drept „A Treia Romă”, este să distrugă „Puterile Mării”, adică Occidentul, definite ca fiind „Prostituata din Babilon”

Dughin a dezvoltat o întreagă construcție narativă privind rolul pe care Divinitatea l-a încredințat Rusiei să facă un nou Imperiu Mondial și să distrugă “Puterile Mării”, adică țările anglo-saxone. Filosoful spune că Rusia este A Treia Romă (idee preluată din timpul perioadei țariste) și că acum se află în luptă cu Noua Cartagină – adică puterile comerciale SUA și Marea Britanie. Acestea trebuie rase de pe fața pământului, la fel cum Roma originală a făcut cu Cartagina în urmă cu 2.200 de ani. Puterile comerciale sunt caracterizate drept „Prostituata din Babilon”, făcându-se aluzie la Biblie: „Acum – chiar acum, în foc, praf și sânge – a treia Romă pune o limită Noii Cartagina“.

- Advertisement -

Agresiunea militară brutală și sângeroasă a Rusiei împotriva unui vecin mai slab devine astfel, în viziunea lui Dughin, o misiune nobilă, o cruciadă împotriva Occidentului decadent.
Într-o postare pe contul său de Facebook, publicată pe 19 aprilie, Dughin spune că, dintre toate popoarele slave, doar rușii știu, pot și trebuie să construiască Imperiul Mondial. Au mai încercat mulți alții, printre care sârbii și bulgarii, dar numai rușii sunt cei care au și reușit, afirmă ideologul lui Putin.

Acesta spune că misiunea istorică „sacră” a “estului rusesc” (adică Rusia) este de a salva „vestul rusesc” (adică Ucraina, Belarus, țările baltice etc) de „vestul ne-rusesc” – adică Europa.

Finalul este apoteotic: „Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi“.

- Advertisement -

Teoria excepționalismului în variantă slavă: Rusia este „Inima Pământului”, rușii sunt „proprietarii și locuitorii Marelui Spațiu Continental, pivotul geografic al istoriei”

Această teorie este însă foarte amplu și stufos dezvoltată într-o serie de analize, conferințe, discursuri, articole și demonstrații făcute de Dughin. Totul pleacă de la ideea excepționalismului rusesc promovată de acesta. Rusia este „Inima Pământului”. „Noi, rușii, suntem proprietarii și locuitorii Marelui Spațiu Continental, Inima Ținutului, «pivotul geografic al istoriei», «Inima» sau, cum o numesc teoreticienii englezi, Marea «Insulă a Lumii»“, proclamă Dughin.

Prin contrast, SUA și Marea Britanie, marii inamici, sunt „Sea Power”, puterile „Civilizației Mării”. Dughin îl citează pe Sir Halford John Mackinder (1861-1947), geograf și politician britanic creditat ca fiind părintele fondator al geopoliticii și geostrategiei, care a împărțit marile puteri, de-a lungul istoriei, în două categorii:

1. cele care se exind din Inima Pământului spre periferie prin războaie și cuceriri,

2. cele care avansează din „semiluna exterioară” către centrul continentului eurasiatic încercând să se impună prin comerț.

În prima categorie intră acum Rusia, așa cum în trecut au fost Sparta și Roma. În cea de-a doua intră puterile anglo-saxone (SUA, Marea Britanie), așa cum odinioară au fost Atena și Cartagina.

În unele din discursurile sale, Dughin scrie de-a dreptul celebra expresie „Carthago delenda est” („Cartagina trebuie distrusă”), folosită de senatorul roman Cato cel Bătrân în fiecare discurs al său acum aproape 2.200 de ani, pentru a-și convinge conaționalii să nimicească poporul rival cartaginez. În cele din urmă, romanii au atacat Cartagina și au șters-o de pe fața pământului în anul 146 Înainte de Hristos, după un asediu de 3 ani. Acesta este considerat de istorici primul genocid din istorie, pentru că poporul cartaginez a fost efectiv exterminat.

Modelul Romei în conflictul cu Cartagina îi inspiră acum pe Dughin și pe discipolul său, Putin.

Mesajul postat de Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului, în data de 19 martie

Textul publicat pe 19 martie de Alexandr Dughin, ideologul care-i influențează viziunea politică lui Putin

„În Ucraina, Rusia va restabili ordinea, justiția, prosperitatea și standardele de viață decente. Rusia aduce cu ea libertatea. Rusia este singurul stat slav care a reușit să devină un Imperiu Mondial, adică o putere absolut suverană. Nimeni altcineva dintre slavi – nici din est, nici din vest, nici din sud – nu a reușit acest lucru. Mulți au încercat – bulgarii și sârbii au fost la mare distanță de ea. Dar numai rușii au reușit să atingă linia finală. Noi nu suntem primii în toate. Și o recunoaștem cu umilință. Și suntem gata să învățăm și să fim recunoscători celor care sunt mai buni decât noi. Dar să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum să o facem. De aceea suntem Roma. Iar cei care ni se opun – sunt Cartagina. Cartagina. Și ea era mare, puternică și puterea ei părea să nu aibă limite. Această limită a fost stabilită de Roma. Acum – chiar acum, în foc, praf și sânge – a treia Romă pune o limită Noii Cartagina, răsturnând omnipotența Prostituatei din Babilon. Nu putem renunța niciodată-niciodată la tiparele istoriei sacre, care se repetă constant din veac în veac… Și, din veac în veac, Estul rusesc salvează Vestul rusesc de Vestul ne-rusesc. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Trompetele Rusiei pregătesc circul anti-Zelenski în Parlament. Șoșoacă și Coarnă s-au ploconit la Ambasada Rusiei, AUR dă comunicate ultimative

* Rușii au mințit din nou: nu se retrag din regiunea Kiev, ci atacă violent capitala Ucrainei. Lupte grele la Kiev și Cernihiv

* Fost comandant NATO: „Cât timp Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa“. Generalul britanic consideră retragerea rușilor de lângă Kiev “o recunoaștere a eșecului”

* „În apropierea biroului președintelui Zelenski s-au tras 4 focuri de armă. Rușii nu încetează să încerce să-l asasineze”

* „Durii lui Putin” i-au otrăvit pe negociatorii ucraineni și pe Abramovici! „Nu exista intenţia de a ucide, a fost doar un avertisment”

VIDEO. Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia. „Ucraina nu va fi niciodată a Rusiei, nu vă temeți!” / „Voi, poporul rus, nu sunteți dușmanul nostru!”

„Șoigu e în stare critică din cauza otrăvirii ordonate de Putin!” Ministru interimar la Apărare a fost numit un general de 73 de ani, veteran al războiului din Afganistan

VIDEO. „Măcelarii” ceceni din Mariupol sunt conduși de ucigașul lui Boris Nemțov, opozantul rus asasinat în 2015 la comanda lui Putin

Al 7-lea general rus căsăpit de ucraineni într-o lună de război. Generalul Rezanțev era „comandantul de aur al Kremlinului”

„La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

Deportări ca pe vremea lui Stalin: ucrainenii sunt duși de ruși pe insula Sahalin din Extremul Orient, în Pacific!

Un militar rus s-a înfuriat pe comandantul său și a trecut cu tancul peste el! Brigada condusă de colonelul Medvedev pierduse 50% din personal pe frontul ucrainean

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

Senatorul Lavric, lider AUR: „Depinde cine va câștiga, Putin sau globaliștii. Se vrea distrugerea națiunilor creștine”. Rusia devine astfel, din agresor, un erou care luptă pentru libertate

* Radu Banciu, declaraţii scandaloase despre naţionala feminină a României: “În Iran cred că primeau 225 de lovituri de bici, de căciulă. Aici au fost primite cu îmbrățișări”

* 40 de filiale PNL (din 49) vor să-l schimbe pe Cîțu cu premierul Ciucă la șefia partidului, după numai 6 luni de când a fost ales

- Advertisement -

4 COMENTARII

    • Au poporul sovietic de partea lor. Singura masura este izolarea completa a Rusiei si satelitilor sai, pregatirea unei strategii militare in caz de razboi astfel incat sa se desfasoare rapid si cu efecte imediate. Daca derbedeul nu avea arma nucleara nu mai avea tupeul acesta. O parte dintre focoasele nucleare le-a ciordit din Ucraina prin acordul din 1994. Astfel de paranoici nu mai au ce cauta in lumea civilizata. Delirul apare pe fondul ca aceste mizerii umane au impresia falsa ca sunt zei, ca ei stiu totul, ca lumea lor este cea normala. As fi preferat o dictatura a bunului simt, a respectului pentru cetatean, pentru viata umana, pentru valorile universale, pentru resurse. Ce vrea maimuta asta de Dughin este ca ei sa fie in varful piramidei sclavetilor prin masuri barbare. Si cand te gandesti ca Dughin s-a intalnit cu Nastase, Corlatean, Teodosie, Puric, iti dai seama cati sunt virusati de acest individ bolnav si scelerat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -