vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsAbandonat de PNL, Dan Cristian Popescu se “sacrifică” pentru binele poporului: va...

Abandonat de PNL, Dan Cristian Popescu se “sacrifică” pentru binele poporului: va candida independent la Primăria Sectorului 2

-

Dan Cristian Popescu, controversatul viceprimar liberal al Sectorului 2 din București, a anunțat joi că a decis să se sacrifice și să candideze independent la primărie, dacă partidul său a hotărât să susțină pe altcineva. DC Popescu spune că e în căutare de partide care să-l susțină.

”Sunt dispus să negociez cu oricine dorește să mă susțină. Sacrificiul pe care sunt dispus să îl fac e să candidez independent dacă nu găsesc pe nimeni să mă susțină. Voi intra în discuții cu partidele care și-ar dori să mă susțină”, a proclamat DC Popescu.

Foarte emoționat, politicianul a pretins că doar el și Onțanu ar putea câștiga primăria. În mod interesant, a refuzat să pronunțe numele PNL, partidul din care face parte: “Mi-aș fi dorit să fiu susținut azi de partidul pentru care am candidat și în 2016, dar care a hotărât să nu aibă un candidat acum. A fost o negociere politică pe care nu am înțeles-o, dar nu am cum să nu țin cont de ea. În această situație sunt obligat să candidez pentru Primăria Sectorului 2, pentru că, dacă n-aș candida, fostul primar, Neculai Onțanu, ar deveni din nou primar“.

Galeria dinamovistă, între Onțanu și Popescu

Liberalul vizează de foarte mult timp scaunul de primar al Sectorului 2. Acum, aflând că PNL nu-l va susține și că s-a hotărât ca la acest sector să fie sprijinit Radu Mihaiu, șeful USR, în cadrul alianței PNL – USR – PLUS pentru București, DC Popescu a reacționat vehement. G4Media.ro a relatat, acum câteva luni, că politicianul i-a amenințat pe cei din conducerea partidului că va candida din partea PSD, dacă nu e susținut de PNL.

- Advertisement -

Până la urmă, social-democrații au decis să meargă pe mâna generalului Neculai Onțanu la Sectorul 2. Primarul din perioada 2000-2016 mai este susținut și de mogulul Dan Voiculescu și trustul său de presă.

DC Popescu a preluat de la Onțanu relația cu șefii galeriei Dinamo. Prin Elias Bucurică, șeful lor, ultrașii au fost implicați în numeroase acțiuni politice, în ultimul deceniu. Au participat, în 2012, la revoltele de stradă care au dus la căderea guvernului Boc. Au acționat în stradă în campaniile electorale ale lui Onțanu și s-au implicat în organizare mitingului-mamut al USR, de pe Arena Națională, în 2012.

În urmă cu câteva zile, Radu Mihaiu a relatat pe Facebook că a fost hărțuit de membri ai galeriei dinamoviste când încerca să își facă promovare electorală în zona Obor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -