vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsCioloș: Pensiile speciale ale parlamentarilor și primarilor vor fi eliminate într-o lună

Cioloș: Pensiile speciale ale parlamentarilor și primarilor vor fi eliminate într-o lună

-

Dacian Cioloș, co-președinte USR-PLUS și șeful grupului Renew Europe din Parlamentul European, a anunțat vineri, într-o emisiune SpotMedia, că pensiile speciale ale senatorilor, deputaților și aleșilor locali (primarii) vor fi eliminate luna viitoare.

Este una dintre principalele promisiuni făcute de PNL și USR-PLUS în ultimii ani, dar toate eforturile de până acum s-au izbit de opoziția fostului Parlament, controlat de PSD, și de judecătorii Curții Constituționale.

Acum, Cioloș spune că există deja susținerea PNL de la cel mai înalt nivel, președintele Orban împărtășind acest proiect: „Imediat ce începe sesiunea parlamentară, eliminarea pensiilor pentru parlamentari și primari. Pentru revizuirea legislației pe celelalte pensii speciale e nevoie de o analiză. Nu există o opoziție fermă a colegilor din coaliție ca la primari în 2 tururi. Domnul Orban mi-a zis că susține ideea, UDMR dorește o discuție pe ansamblul pensiilor speciale“.

Problema pensiilor speciale este extrem de spinoasă. Pe cât de înfuriați sunt oamenii simpli să vadă pensii de zeci de mii de lei pentru persoane care ar merita, după principiul contributivității, sume de 10 sau 20 de ori mai mici, pe atât de îndârjite sunt categoriile privilegiate. Greutatea abrogării acestor avantaje nemeritate provine din faptul că favorizații sunt, de obicei, foarte influenți.

- Advertisement -

Eliminarea pensiilor speciale întâmpină o opoziție feroce din partea categoriilor pe cale să rămână fără privilegii. Cazul Boc

Când Guvernul Cîțu a prorogat (amânat) cu un an, pe 30 decembrie 2020,  intrarea în vigoare a legii privind acordarea de pensii speciale pentru aleșii locali, primarii au sărit ca arși. În fruntea lor s-a poziționat însuși Emil Boc, primarul Clujului, fost premier și președinte al PDL.

Din acel moment, Boc a început un război necruțător cu guvernul pe care ar trebui să-l susțină și din care face parte. În doar două săptămâni, primarul PNL al Clujului a avut mai multe atacuri la adresa colegilor din guvern decât a avut în 3 ani de regim PSD la adresa fostului executiv!

Filip Hăvăreanu, deputat USR-PLUS, a explicat de ce a fost amânată legea pensiilor speciale pentru primari: “Dacă nu s-ar fi dat acest OUG, toți aleșii locali ar fi beneficiat de pensii speciale. Cu alte cuvinte, rândurile pensionarilor speciali ar fi fost îngroșate cu zeci de mii de foști și actuali primari, șefi de consilii județene și adjuncții lor“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

6 COMENTARII

    • Căci de-acolo, de la determinarea U.S.R.-P.L.U.S. de a îndeplini promisiunea-electorală (care a fost și a P.N.L.!) referitoare la eliminarea „pensiilor-speciale” (ȘI!) pentru primari și parlamentari, a pornit al doilea val de revoltă (chiar și… împotriva conducerii-centrale a propriului partid și a Guvernului!) a „baronilor” P.N.L.-iști (în covârșitoare proporție: foști… P.D.L.-iști!), în principal a celor din Ardeal (incluzând și Banatul și Maramureșul) și din Bucovina/Suceava, sau chiar de acolo unde sunt în opoziție (Dolj, de exemplu)!
      Chestia cu modul de finanțare a amenajărilor pentru campania de vaccinare este doar un… PRETEXT(-de-scandal)!

      Reamintim că prima revoltă fusese în perioada negocierilor pentru formarea majorității-parlamentare și a guvenului-de-coaliție, când aceiași jupâni locali liberali au fost foarte supărați (atunci „solist-voce” nu a fost Emil Boc, de la Cluj, ci Ilie Bolojan, din Bihor) că nu și-au putut plasa toți devotații în posturi-cheie, acuzând… „cedările” (Sic!) în fața partenerilor, U.S.R.-P.L.U.S. în special și chiar U.D.M.R.!

      Și se pare că nici împărțirea posturilor de prefecți și subprefecți nu-i mulțumește pe „greii” P.N.L. din teritoriu (repetăm: mai toți foști fruntași, locali și chiar centrali/naționali,… P.D.L.-iști!), care, ce-i drept, cam… aduc cele mai multe voturi P.N.L.-ului, la locale sau legislative (și aici, în județul Constanța, cam astfel stau lucrurile!)!

      Emil Boc (Cluj), Ilie Bolojan (Bihor), Mircea Hava (Alba Iulia), Gheorghe Falcă (acum europarlamentar, dar rămas șef „de-facto” al P.N.L. Arad), Gheorghe Flutur (județul Suceava) și ceilalți (TOȚI: EXCELENȚI administratori-locali, de altfel apreciați ca atare și votați masiv de electoratul-local!) vor face zile grele, și de-acum încolo, guvernului de centru-dreapta, ori de câte ori unele reforme li se vor părea prea accelerate sau prea profunde/fundamentale, mai pe șleau: ori de câte ori… INTERESELE lor și ale grupurilor din jurul lor vor fi în pericol!

      • Cel mai greu este (și… o să fie!) pentru premierul Câțu (căruia este clar că-i place și convine ritmul mai… DINAMIC, RAPID-și-ADÂNC REFORMIST, imprimat de miniștrii U.S.R.-P.L.U.S.: Ion la Justiție, Drulă la Transporturi, Voiculescu la Sănătate și ceilalți, dar și al unora de la P.N.L. și U.D.M.R.!) și, MAI ALES (!), pentru… Ludovic Orban, în dubla sa calitate, de președinte al principalului partid din coaliția de centru-dreapta, P.N.L., și de șef al celei mai importante secșiuni decizionale a Parlamentului, Camera-Deputaților!
        Adică: Orban (care demonstrează , în continuare, că are MULT-CARACTER și este ÎNTRUTOTUL-LOIAL înțelegerilor făcute cu partenerii!) va trebui să țină piept în special… P.N.L.-iștilor nemulțumiți de o… RESETARE prea PROFUNDĂ și prea ACCELERATĂ a Statului!

        De aceea, ÎN SPECIAL aceștia doi (cărora le urăm, sincer: MULT SUCCES!) trebuie SPRIJINIȚI/SUSȚINUȚI, pentru a putea rezista coaliția majoritară, parlamentar-guvernamentală, de centru-dreapta!

        Din fericire, PRINCIPALUL SUPORT vine (FĂRĂ-EZITARE până acum, este evident acest lucru!) de acolo de unde are și… cea mai mare FORȚĂ: de la președintele României, Klaus Iohannis!!!

        • Iar celor de la U.S.R.-P.L.U.S. le-am recomanda… NU (ÎN NICIUN CAZ!!!) să lase mai jos ștacheta sau să domolească „strocul” (DIMPOTRIVĂ: chiar… SĂ-L MĂREASCĂ, că NU-I DELOC TIMP DE PIERDUT, după DEZASTRUL lăsat de NENOROCITA de „Pesedea”!), ci doar… SĂ COMUNICE CU MAI MULT TACT/DIPLOMAȚIE, în relațiile cu partenerii-de-coaliție, mai ales cu P.N.L.-ul!

          Un exemplu, chiar de ieri: parlamentarul U.S.R. Ungureanu AVEA DREPTATE, PE FOND, referitor la neajunsurile din sistemul sanitar din Cluj, dar, așa cum ne-a obișnuit și din mandatul trecut…, s-a exprimat PREA… RĂZBOINIC, dând naștere la… REFLEXIVE poziționări antagonice, la fel de vituperante, în tabăra P.N.L.,,,

          Noroc că DECIDENȚII-PRINCIPALI din cele două formațiuni, acum PARTENERE în Parlament, la Guvern și în cele mai multe administrații locale (la nivel județean sau de U.A.T.) au dat dovadă de MATURITATE-POLITICĂ și au stins rapid acel conflict, care se prefigura a fi amenințător la adresa stabilității noii Puteri!

          • Ca să fie clar și să nu fim greșit înțeleși: NU spunem (NICIDECUM!!!) că ar trebui să nu fie criticate lucrurile negative imputabile reprezentanților oricăruia dintre partidele din coaliție, că am propovădui „punerea-batistei-pe-țambal” atunci când este vorba despre… „ai-noștri”!
            NICI VORBĂ DESPRE AȘA CEVA: DIMPOTRIVĂ, trebuie DEMASCATE toate neregulile, tocmai pentru a fi ÎNDREPTATE!
            ACESTA este și scopul susținerii actualei Puteri politice!!!

            Darrr…, atunci când NE EXPRIMĂM opiniile (DREPTUL NOSTRU, FUNDAMENTAL!), să NU uităm, niciun moment, care este alternativa… DE-NECONCEPUT/DE-NEÎNDURAT la actuala coaliție de la Putere: REîntoarcerea sub… DICTATURA ODIOASĂ a MIZERIEI de P.S.D.! (BRRRRRR…, PTIUHHH…, PIEI-DRACE!!!)

            Așadar, ori de câte ori cineva din coaliție are ceva de reproșat unui partener, S-O FACĂ (!), chiar fără ezitări, dar… ÎNTR-UN CADRU PARTENERIAL, DE DIALOG PRIETENESC, CALM, CIVILIZAT, MATUR și, implicit, CONSTRUCTIV!

            Să NU uite nimeni că… abia în 2024 mai sunt alegeri (TOATE!), așadar campaniiile-electorale… NU-și (mai) au rostul până atunci!
            Și să conștientizeze că, fără să venim cu „vorbe-mari”…, REALITATEA este cea care OBLIGĂ (se folosește chiar și termenul… „CONDAMNĂ”!) P.N.L., U.S.R.-P.L.U.S. și U.D.M.R. să aducă (DOAR… ÎMPREUNĂ!) România pe calea NORMALĂ!

            „CONDAMNAREA” aceasta este dată de completul-de-judecată format din… electoratul român (atât cel care s-a prezentat la vot, cât și – DIN NENOROCIRE! –… celălalt!): ACESTEA (ȘI NU ALTELE!) sunt „aritmeticile” din Parlament și din Consiliile Județene sau Locale, ACEȘTIA sunt președinții de C.J. și primarii aleși direct!

            Un sfat, dacă ne este permis: ori de câte ori îl mai apucă pe câte unu’, de la indiferent care formațiune politică din majoritatea de centru-dreapta, chefu’ deee… pălăvrăgeală-fără-rost, deee… scandal-de-dragu’-scandalului, când se maiii… „umflă-orezu’n-el”, să-și amintească… CÂT DE CUMPLIȚI AU FOST (ȘI!) ULTIMII PATRU ANI de TEROARE P.S.D.-istă!
            Șiii… poate-i trece (naibii), daaaaaaaaaaaaa?!!!

            În concluzie: MULT SUCCES, noii Puteri (Președinte + Parlament + Guvern + Administrațiile-din-teritoriu)!!!!!!!!!!
            (Avem ÎNCREDERE că vor realiza… MAXIMUMUL-POSIBIL, pe TOT – !!! – parcursul următorilor patru ani!)

  1. „Este una dintre principalele promisiuni făcute de PNL și USR-PLUS în ultimii ani, dar toate eforturile de până acum s-au izbit de opoziția fostului Parlament, controlat de PSD, și de judecătorii Curții Constituționale.” Va uram succes in respectarea propriilor promisiuni! A venit vremea schimbarii, privilegiile, de orice fel, trebuiesc anulate. Nu numai astora, ci tuturor celor care nu le merita CCR&CO). Pensiile trebuie sa respecte principiul contributivitatii. Cumulul de pensii trebuie anulat. Ai o viata, ai muncit o viata, cum sa ai doua sau nspe pensii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -