joi, martie 28, 2024
AcasăMainCumpănașu dă în judecată Ziaristii.com și cere 1.000.000 de lei! Îi vom...

Cumpănașu dă în judecată Ziaristii.com și cere 1.000.000 de lei! Îi vom demonstra și-n instanță cât e de escroc și de impostor

-

Alexandru Cumpănașu (38 de ani), parvenitul care s-a îmbogățit pe banii statului prin combinații politice murdare și a candidat la prezidențiale cățărându-se pe cadavrul Alexandrei Măceșanu (15 ani), a anunțat că dă în judecată publicațiile Ziaristii.com și Aktual24.ro, precum și pe publicistul Radu Paraschivescu.

Pe „Unchiul” Cumpănașu îl lasă nervii. Furios că și-a ratat obiectivul electoral (3% la alegeri, ca să deconteze cheltuieli electorale de milioane de euro), dar și că a intrat în vizorul DNA pentru una dintre combinațiile sale murdare (cea cu SNSPA, pe bani europeni), multiplul impostor a trecut la amenințări.

Pe Radu Paraschivescu îl tăvălește printr-o istorie personală care nu are legătură cu textele sale (și care nu știm cât e de adevărată, nici nu ne interesează). Dar cu ocazia asta, Cumpănașu ține să se laude încă o dată cu cei trei copii ai săi, rezultați în urma relațiilor cu două femei, în condițiile în care recent anunța că e pe drum și al patrulea copil, cu a treia femeie. La 38 de ani, e bine, e foarte bine. Chiar și Borcea ar putea fi invidios.

Trebuie să ai mult tupeu să-i reproșezi lui Radu Paraschivescu (59 de ani) că s-a despărțit de prima soție, când tu, mai tânăr cu 21 de ani decât el, ești deja la a treia! Iar apoi îi mai ceri și 50.000 de lei, căci e scumpă scriitura despre augusta-ți persoană!

- Advertisement -

Dar povestea cu Radu Paraschivescu este doar încălzirea. Escrocul Cumpănașu se îndreaptă apoi cu furie împotriva a două site-uri, Ziaristii.com și Aktual24.ro, care i-au monitorizat cu atenție derapajele verbale și comportamentale de când a încercat să facă profit din tragedia de la Caracal.

Cumpănașu amenință că le va cere celor două publicații, în instanță, câte un milion de lei. Îl anunțăm, pe această cale, că de la Ziaristii.com va lua exact un rahat pe băț (rahat rusesc, nu turcesc, pentru că-i știm preferințele!). Am scris despre el doar adevăruri, și încă nu pe toate, pentru că ar fi fost „prea mult Cumpănașu”. Dar la judecată vom face serial despre acest impostor, de se va cruci și onorata instanță!

Mai mult: îl vom pune pe ticălos să plătească pentru afirmații mincinoase, prin care încearcă să asocieze site-ul Ziaristii.com cu zone obscure ale societății. Două ziceri ale mitomanului îl pot lăsa și fără izmene:

- Advertisement -
  • afirmația că Ziaristii.com a fost „inventat în campania electorală special pentru denigrarea mea și a celor care mă susțin” (site-ul a fost lansat pe 1 decembrie 2018, cu 8 luni înainte ca Alexandru Cumpănașu să anunțe că va candida la prezidențiale);
  • insinuarea că „în spatele” site-ului Ziaristii.com s-ar afla „niște foști generali din servicii”, pe care-i somează „să și-l asume public”.

Nu ne-am gândit niciodată să facem ceva bani de pe urma minciunilor debitate de acest parvenit, dar prostia lui agresivă ne-ar putea schimba planurile. Îl vom dovedi și fără avocat!

Publicăm textul delirant al lui Cumpănașu, cu precizarea că, din respect pentru public, am operat sute de corecturi. Pur și simplu, individul este semianalfabet.

Acest text va fi o excelentă probă în instanță! Iar live-urile făcute de Cumpănașu pe Facebook vor fi dinamită curată!

Ambele site-uri incriminate de Cumpănașu sunt fondate și deținute de jurnaliști: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu (Ziaristii.com), respectiv Ovidiu Albu (Aktual24.ro).

Chiar și această poză e o probă a imposturii!

Textul amenințător al lui Cumpănașu

(Facebook, 18 decembrie 1989)

Radu Paraschivescu scapă ușor: 50.000 de lei. Plus o porție de porcăială!

Din seria: NICIUN NEMERNIC nu mai scapă fără replică, acum mi-am adus aminte de un «moralist» al națiunii: Radu Paraschivescu. Un așa-zis intelectual de carton, care mai scrie și el unde mai fac serviciile câte o fițuică pe net. A scris vreo două articole în care îmi făcea el MORALĂ mie despre Alexandra și îmi jignea susținătorii și votanții.

Acum mai accept lecții pentru că sunt tânăr, însă civilizat și cu bun-simț. Și de la persoane care sunt în măsură să facă apel la morală despre viața personală. Eu nu fac morală nimănui personal, pentru că nu mă consider perfect precum «intelectualul» Paraschivescu. Acum însă, dacă s-a apucat să jignească relația mea cu Alexandra, să-mi dea lecții de morală, îi răspund așa moralistului:

Domnule Radu Paraschivescu, eu, spre deosebire de dumneavoastră, nu mi-am părăsit soția cu un copil de 2 ani pentru că m-am îndrăgostit de o studentă. Și dacă lucrurile astea se mai întâmplă în viață, măcar să ai grijă de copiii tăi este cea mai mare responsabilitate a unui TATĂ. Cât timp ați petrecut, stimabile, cu fiul dumneavoastra în ultimii 20 de ani? Câtă pensie alimentară ați plătit?

Nu mă pronunț asupra ruperii de fosta soție, pentru că aș fi subiectiv și este o femeie prea finuță pentru a o menționa, și până la urmă adulții au viața lor. Așa că întreb eu: Cu ce drept te pronunți tu, BĂRBAT LAȘ și IPOCRIT, despre mine și îmi faci MORALĂ? Eu, spre deosebire de tine, am pus copiii mei PE PRIMUL LOC în viața mea, și chiar dacă m-am despărțit, nu mi-am abandonat copiii. Dimpotrivă, locuiesc cu mine în egală măsură cu mama lor, așa cum este civilizat, le asigur ceea ce au nevoie, și chiar dacă nu au aceeși mamă, am reușit să-i integrez să se iubească necondiționat și să simtă că sunt FRAȚI fără nicio nuanță!!!

Așa că, dragă intelectualule, acum că sunt mai liniștit, mi-am adus aminte și de tine, și textele tale abjecte. Te mai întreb o dată: cât timp ai petrecut cu fiul abandonat la 2 ani pentru o studentă și câtă pensie alimentară i-ai plătit?!

În rest, pentru multitudinea de jigniri aduse în textele respective (ce-i drept, greu de găsit), te voi da în judecată pentru calomnie și afectarea imaginii mele și a celor 150.000 de susținători despre care te-ai exprimat într-un mod abject. Va trebui să plătești 50.000 de lei și să înveți pe viitor să nu ții lecții de morală când tu ești cu mult sub linie.”

Amenință site-urile care i-au monitorizat abjecțiile. Le cere 2.000.000 de lei

„Mai sunt câteva site-uri care nu respectă deloc deontologia jurnalistică, inventate în campania electorală special pentru denigrarea mea și a celor care mă susțin: aktual24.ro, ziaristii.com și parcă încă vreo două-trei. Dacă în campanie am fost sfătuit să nu le răspund pentru că nu-i citește nimeni, acum eu cred că NIMENI nu trebuie să mai scape de responsabilitatea jignirilor și minciunilor aduse mie, familiei mele și susținătorilor mei. Nu spun acum cine se află în spatele acestora, pentru că încă mai am pretenții de la niște foști generali din servicii să și le asume public. Nu le las prea mult timp însă. Ei știu că eu știu.

Însă una peste alta, presa trebuie să fie liberă, nu un instrument fără principii și valori, folosit pentru a denigra și minți. Ar putea lua exemplu de la paginademedia.ro, care numai favorabilă nu mi-a fost, dar care a știut să aibe (!!!) un echilibru, bun-simț în exprimare, acidă când a fost cazul. Sau multe alte site-uri care se respectă.

A venit momentul să responsabilizăm și acea mică parte din presă și media care înțeleg că jurnalismul înseamnă orice. De aceea voi acționa în instanță cele două site-uri pentru suma de 1.000.000 de lei fiecare pentru textele abjecte la adresa mea, a Alexandrei sau a susținătorilor mei. Eu am un avocat foarte bun, sper că și voi! Vom continua cu aceste procese și APĂRAREA drepturilor nostre în fața unor unor oameni fără scrupule.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Chiar a devenit deranjant, agasant, inervant nebunul ăsta ! Nu’le’ar ia nimeni pe nenorocit să’l ducă unde’i este locul, adică la balamuc în cămașă de forță ?! 👹😱

  2. Doamna dancila a scapat de proces intentat de cumpanasu? Ce pigulea el cu dancila treburi,chestii,poze … pana i-a dat dancila afara din fonctie pe intinsa peste alte 2 guverne sotie de cumpanas. Atat i-a fost cumpanasului! Aveti in live-uri mascarile cumpanasului la adresa dancilei de ciuda ca a lui pusculita nu se umple cu banii sotiei. Si la proces,domnule Cartianu, sa-l intrebati pe cumpanasu daca e ,,oengist sub acoperire,,.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -