Judecătorii mai arată că în perioada 2009-2010, Vâlcov a acceptat promisiunea de a primi de la Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion, suma de 15,6 milioane de lei, reprezentând 20% din valoarea a trei contracte privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti, Potcoava, Drăgăneşti Olt, Piatra Olt şi în municipiul Slatina.

Din acestă sumă, Vâlcov a primit 6,2 milioane de lei. Față de acest aspect, ÎCCJ arată că ”acceptarea de către inculpat a promisiunii lansate de martorul denunţător în schimbul traficării influenţei, relevă, într-o primă etapă a dinamicii infracţionale, respectiv, în perioada 2009-2010, că inculpatul Vâlcov Darius Bogdan a acţionat în plan obiectiv şi subiectiv cu scopul traficării influenţei sale”.

Un alt capitol se referă la apărarea lui Vâlcov în fața instanței prin care a încercat să justifice sumele mari de bani pe care le avea în casă. Declarațiile date în fața judecătorilor de tatăl acestuia și de fosta soție, Lavinia Șandru, nu au fost luate în considerare.

- Advertisement -

”În acest sens, ambii martori au arătat că banii, pe care inculpatul i-a deţinut în perioada de referinţă, au fost obţinuţi ca urmare a organizării celor trei nunţi, prilejuite de căsătoria inculpatului cu martora Şandru Lavinia, ale căror cheltuieli ar fi fost suportate pe rând de părinţii celor doi şi de naşi, iar darul a fost la fiecare dintre nunţi de aproximativ 200.000 – 300.000 de euro.

Martora Şandru Lavinia a declarat suplimentar că şi după organizarea botezului fiicei lor au obţinut suma de 200.000 de euro din care au plătit şi cheltuielile. Totalizând aceste sume, cei doi au obţinut în jur de 600.000-800.000 de euro. Deşi martora, potrivit propriei declaraţii, era parlamentar în acea perioadă şi avea obligaţia declarării acestor sume, ca şi inculpatul, au hotărât împreună să declare doar „ o mică parte, din aceste sume, aproximativ 200 mii”, pe care au depozitat-o pe un card, însă toate sumele rezultate din aceste evenimente au rămas la inculpatul Vâlcov Darius Bogdan”.

Motivarea sentinţei lui Darius Vâlcov – fost primar PDL al Slatinei, fost ministru PSD de Finanţe, actual consilier al premierului Viorica Dăncilă şi prieten al liderului PSD, Liviu Dragnea (potrivit declaraţiilor lui Vâlcov) – a fost redactată după mai bine de un an de la pronunţarea sentinţei pe fond.

- Advertisement -

Pe 8 februarie 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), format din judecătoarele Silvia Cerbu, Simona Cîrnaru şi Maricela Cobzariu, l-a condamnat în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare pentru corupţie.

Vâlcov este acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro şi are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro, arată motivarea sentinţei citată de G4Media.ro.

CITIȚI ȘI: