vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsSocial-democrația PSD: Firea le-a dat 4.000 de euro directorilor și 320 de...

Social-democrația PSD: Firea le-a dat 4.000 de euro directorilor și 320 de euro muncitorilor

-

Începând de marți, de când a declarat că va închide 14 din cele 16 companii municipale înființate de Firea, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, e atacat de Antena 3, care îl acuză pe primar că lasă pe drumuri 2.700 de oameni. Postul oligarhului Dan Voiculescu uită să spună însă că în acele companii puhoiul de directori aleși pe sprânceană din camarila clanului Firea-Pandele avea salarii de peste 4.000 de euro, iar muncitorii – 1.600 de lei.

Cazul ALPAB – Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București – este unul de manual. În urmă cu câteva zile, exasperat de ineficiența instituției, Nicușor Dan a demis directorul și s-a numit pe sine însuși șef interimar. El a explicat că, în 2018, Firea a luat competențele ALPAB și le-a dat la o nou-înființată companie municipală.

„Reorganizare” marca Firea: s-a dublat activitatea ALPAB prin înființarea unei companii municipale. ALPAB nu mai avea voie să intervină, iar compania nu-și făcea treaba

Noua instituție dubla activitatea ALPAB, primise exclusivitatea pentru întreținera lacurilor și a parcurilor, dar nu făcea treaba pe care o primise. ALPAB nu avea voie să intervină în cele mai multe din operațiuni pentru că nu mai era de competența sa ce se întâmpla în zona de agrement, în timp ce noua companie, înțesată de directori numiți dintre prietenii Gabrielei Firea, nu făcea nimic. Așa a început să se degradeze infrastructura parcurilor și lacurilor administrate de primăria generală.

După schimbările aduse – Nicușor Dan a preluat interimar ALPAB și a anunțat desființarea companiilor municipale care-i dublau activitatea –, primarul a avertizat că păstrarea actualilor salariați depinde de felul în care își vor face treaba în următoarele săptămâni. Acesta va fi un test, a spus el, primul obiectiv fiind refacerea Parcului Cișmigiu, căzut în paragină. ALPAB mai are acum doar 70 de angajați care se ocupă de spațiile verzi din Capitală.

- Advertisement -

Primarul a explicat: „O alternativă este să deschidem concursuri și să ajungem cam la 200 de oameni cu care să întreținem toate parcurile pe care noi le avem de administrat, care să fie angajați ALPAB. Sau vom merge către piața liberă și vom restrânge foarte tare numărul de angajați pe care ALPAB îi are pe întreținerea de spații verzi. (…) Vom decide împreună cu consilierii generali, în funcție de cum se mișcă în aceste zile angajații ALPAB, care merg în urma Companiei Municipale Parcuri și Grădini, care nu și-a făcut treaba“.

Momentul a fost speculat de Antena 3, care a dat în mod repetat o secvență cu o muncitoare de la ALPAB care-i spunea primarului că „am 1.600 de lei salariu“ și îi reproșa că vrea să-i lase pe oameni pe drumuri. Nicușor Dan i-a răspuns femeii că depinde doar de angajații ALPAB dacă vor fi concediați sau nu, pentru că până acum nu și-au făcut treaba, iar asta se vede în felul cum arată parcurile din București.

Pe de altă parte, într-o intervenție avută marți seara, la postul B1 TV, Nicușor Dan a spus, la un moment dat: „În ce privește pozițiile superioare – că era plin de directori foarte bine plătiți în companiile municipale –, a fost o modalitate de a aduce prieteni și oameni de la partid. Oamenii care s-au angajat în companiile astea nu aveau nicio vină, numai că pentru București trebuie să eliberăm banii ca să ajungem să facem acele investiții de care bucureștenii au nevoie“.

- Advertisement -

Șefimea pusă de Firea avea salarii de 20.000 de lei pe lună, muncitorii – de 1.600

Primarul a menționat că la Compania Parcuri și Grădini erau salarii de 20.000 de lei pe lună (peste 4.000 de euro pe lună) la șefimea adusă de Firea, în timp ce muncitorii “nu aveau salarii grozave”. Cazul concret al angajatei de la ALPAB – 1.600 de lei pe lună (puțin peste 300 de euro) – este elocvent.

Nicușor Dan a anunțat marți, într-o conferință de presă, că fondul total de salarii necesar anual pentru cei 2.700 de angajați de la companiile municipale înființate de Firea este de 150 de milioane de lei.

O socoteală simplă arată că ar fi vorba de un salariu mediu de peste 4.600 de lei pe lună. Dar la această medie se ajunge, așa cum am arătat mai sus, prin cumularea salariilor de mii de euro pe lună pentru câteva sute de persoane – șefi din PSD și din anturajul clanului Firea – Pandele – cu cele de 1.600-2.000 de lei ale „pălmașilor“, adică a grosului angajaților.

Această structură a salarizării a fost făcută de Gabriela Firea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

* Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

* VIDEO. Fugarul Rizea: prietenele Dana Budeanu și Gabriela Firea „își împart același amant” / „Firea i-a finanțat lui Paul Hitter expoziții de pictură, din banii Primăriei”

VIDEO. Șoșoacă a mutat circul pe Transfăgărășan, la întâlnirea cu urșii. Nostalgică după Ceaușescu, i-a certat pe localnici că respectă legea: alungă animalele, în loc să le dea mâncare

* Clotilde: „Dacă e nevoie, îi mai bat o dată, cu toate partidele și televiziunile lor!”. Reacție după semnarea protocolului Ciolacu – Ponta – Voiculescu – Tăriceanu

* VIDEO. Șoferița „Băi, tâmpitule, eu nu sunt beată, sunt persoană publică!” se plânge că a văzut toată țara cât e de isterică

* Ion Iliescu la Agigea, la un an după „Măi, animalule!”: „Acum o să zici că te-a mușcat președintele de deget, nu?!”

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Cum se zicea/PRETINDEA în… socialism/comunism, în România-CEAUȘISTĂ de dinainte de 1990: „Retribuție după efort, capacitate și IMPORTANȚA-SOCIALĂ a muncii depuse!”, nuuuuuuuuuuuuuuuu?!!!

  2. Cat de bolnav si demotivant este tot sistemul.

    1. PSD infiinteaza o companie, institutie, etc
    2. Directorii PSD, iau salarii de directori, fara sa merite nici macar un banut pentru activitate. Ei mai mult cu protocolul, sedintele de partid, gargara inutila, isi impart cele 2-3 ore cat stau la serviciu intre doua cafele si un whiskey.
    3. Cei ce muncesc efectiv au salarii mizerabile impartindu-si timpul intre depresie si grija zilei de azi, asuziti de ghioraiala propriilor mate.
    4. Se schimba puterea, compania, institutia, etc se desfiinteaza sau restructureaza.
    5. Capusele de partid sunt eliminate dar odata cu ele si saracimea lipsita de orizont si speranta. Care minte prea multa nu are, si nici rabdare. In schimb are o foame foarte mare.
    6. Saracimea lipsita de orizont voteaza si ciclul se repeta.

    Parazitul si parazitatul par a fi mai degraba in simbioza. Grea si urata problema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -