sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăDezvăluiriCristina, ultimul SMS: 23 decembrie, ora 18.02

Cristina, ultimul SMS: 23 decembrie, ora 18.02

-

Am avut o colaborare intensă cu Cristina Țopescu în 2019, ca o continuare nostalgică a colaborării mereu amicale cu tatăl ei, Cristian Țopescu. Ne-am întâlnit, am integrat-o în echipa de colaboratori a site-ului ZIARISTII.COM, am făcut planuri mari pentru 2020, dar totul s-a oprit la SMS-ul din 23 decembrie.

Prin primăvară m-a invitat la o emisiune pentru Canal 33, pe care a realizat-o în studioul ziarului „Adevărul”. A fost o oră agreabilă, cu o Cristina Țopescu plină de vitalitate.

M-a scos, cu mașina ei, la metrou. Am observat că are o mașină mare. „Am cumpărat-o special pentru câini, să aibă loc când îi duc de colo-colo… la un adăpost, la veterinar…”

În toamnă a debutat pe Ziaristii.com, a scris câteva editoriale încărcate de personalitate. Vorbisem să aibă și o emisiune la București TV.

- Advertisement -

Pe la jumătatea lunii noiembrie m-a anunțat că s-a angajat la Ministerul Sănătății, consilier pe comunicare al ministrului Costache. Plecase Guvernul Dăncilă, venise Guvernul Orban.

A insistat că nu e un job de cursă lungă, tot presa îi place mai mult. Marea mea problemă era că nu aveam bani s-o plătesc pe măsura nevoilor ei. 80% din bani îi cheltuia cu dragii ei căței, pe care-i salva de pe unde apuca. „Odată am intrat în curtea unui nemernic și i-am furat câinele, îl ținea legat cu un lanț scurt, fără apă și mâncare, bietul cățel mai avea un pic și murea.”

Am făcut socoteli: mai iau 200 de euro de colo, mai pun 100 de la Patreon, poate mai prind o reclamă… „Cristina, facem altceva: te vei ocupa de o librărie online! Ce zici?” S-a luminat cât Soarele la miazăzi. Și a zis da. Ba nu: daaaaaaa!, înainte de a-i face un job description.

- Advertisement -

Am făcut planul în detaliu, cu promisiunea fermă că în aprilie 2020 lansăm librăria. Vindem cărți, ne-am zis. „Dacă tot le citim, hai să le și vindem!” Mai ales că pe unele le și scriem… „S-a făcut?” „S-a făcut.”

În decembrie am avut discuții lungi la telefon. Și schimburi dese de mesaje. Prin SMS și pe WhatsApp. Și pe 21. Și pe 22. Și pe 23…

Pe 22 decembrie mi-a spus că, dacă vreau, îmi face o variantă mai scurtă – „gazetărească” – a superbei ei mărturisiri despre Decembrie 1989, publicată într-un volum colectiv la Editura Polirom, în 2009. Mă interesează, am zis. Ceva mai târziu m-a anunțat că a pus textul pe profilul ei de Facebook, îl pot lua de acolo. L-am luat.

„Hei, Cristinaaa!” Nu pusese diacritice. Nu avea diacritice pe tastatura de pe care scria. Sau, mă, rog, avea, dar nu știa pe unde le găsește. I-am promis, o dată în plus, că-i trimit un prieten IT-ist, să-i instaleze diacriticele.

Am înlocuit, tenace, „a”-urile cu „ă”-uri și „â”-uri, „s”-urile cu „ș”-uri, „t”-urile cu „ț”-uri… Textul era superb. Am căutat să-i pun un titlu pe măsură. După două-trei încercări, a ieșit asta: „Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu”. Mi s-a părut că sună bine și e în acord cu trăirile ei. Cu trăirile din textul ei.

A doua zi, pe 23 decembrie, am avut un schimb de SMS-uri cu Cristina, pe care l-am încheiat într-o notă șugubeață, cu o formulă plăcută nouă: „#Rezist! :)))”

Era ora 15.37.

La 18.02 a venit răspunsul, format din două părți.

Prima, o paranteză închisă: „Da, ce să fac? :)))” (apropo de #Rezist).

A doua, o întrebare delicată: „Frumos titlu ați dat la materialul meu de ieri cu Revoluția. Tu l-ai dat?”.

Eu îl dădusem. Dar luat cu iureșul dinaintea Crăciunului, aflat în tradiționala „transhumanță” spre Gorjul natal, nu i-am răspuns pe loc. Iar întrebarea Cristinei s-a pierdut printre sutele de mesaje care-mi bombardau telefonul, în ajun de Sărbători.

Am redescoperit mesajul Cristinei târziu, pe 27 decembrie, pe la prânz. Am răspuns cu un „Da” simplu, ca să nu-i agresez liniștea. Știam sigur că va veni o replică, pentru că ea, Cristina, avea monopol pe ultimul ecou.

Replica n-a mai venit niciodată.

Cuvintele din 23 decembrie, ora 18.02, au fost ultimul mesaj.

Iar textul despre Revoluție a fost ultimul articol.

„Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu” a fost ultimul titlu.

Căruia, cu bucurie colegială, i-am pus ultimele diacritice.

Așa s-a închis colaborarea mea cu Cristina Țopescu. Librăria online o vom face altădată, dar nu aici. O vom face în Rai.

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -