vineri, martie 29, 2024
AcasăJustițieCristi Danileț, oripilat de jocul politic al judecătoarei Dana Gârbovan

Cristi Danileț, oripilat de jocul politic al judecătoarei Dana Gârbovan

-

Judecătorul Cristi Danileț lansează o serie de ironii, pe pagina sa de Facebook, la adresa Danei Gârbovan, nominalizată de PSD pentru funcția de ministru al Justiției şi refuzată de preşedintele Klaus Iohannis.

Într-o postare plină de ironie, dar extrem de precisă, Cristi Danileț evidențiază paradoxurile unei judecătoare care „răsalaltăieri erai magistrat și spuneai că vrei separare de politic, alaltăieri se dovedește că negociai chiar tu un post politic”, sau care „mâine redevii magistrat independent la fel ca înainte și președinte la asociația cu 10 membri pentru care televiziunile condamnaților politic ți se adresează cu «șefa judecătorilor»”.

Postarea lui Cristi Danileț

„Un magistrat care demisionează este eliberat din funcție de Președintele României prin Decret care trebuie publicat în Monitorul Oficial. Până la emiterea Decretului, cică demisia se poate retrage.

- Advertisement -
Cristi Danileț

Deși eu spun că efectele demisiei s-au și produs din moment ce a fost dată o hotărâre a CSM care a luat act de demisie.

În fine, cu alte cuvinte: răsalaltăieri erai magistrat și spuneai că vrei separare de politic, alaltăieri se dovedește că negociai chiar tu un post politic; ieri demisionezi din magistratură, dar Președintele țării încă nu apucă să emită decretul de eliberare din funcție sau acesta încă nu e publicat în Monitorul Oficial, azi nu ești numit în acea funcție politică, așa că revii asupra demisiei, mâine redevii magistrat independent la fel ca înainte și președinte la asociația cu 10 membri pentru care televiziunile condamnaților politic ți se adresează cu «șefa judecatorilor». Cred că este un curent dâmbovițean numit «independența justiției de tip nou».

P. S. Te pomenești că seara asta Președintele emite decretul, că mi se dă argumentul peste cap.

- Advertisement -

P. P. S. Să ne ințelegem: dacă un magistrat poartă un pix cu însemnele unui partid, riscă să fie dat afară imediat. Mă rog, asta până ieri.”

Cristi Dănileț este unul dintre judecătorii care s-au opus ferm sinistrei Ordonanțe 13, fiind unul dintre organizatorii protestelor magistraților din Cluj.

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

O mare înșelătorie: Tăriceanu în opoziție. Imunitatea lui e în mâinile PSD. ALDE continuă să voteze alături de Ciuma Roșie

Mircea Diaconu, candidatul „Iliescu 2”. A avut un rol malefic la Revoluție, iar acum vrea să fie președintele României

Demnitarul-pedofil a chemat-o la duș pe prietena de 11 ani a fiicei sale vitrege. Monstrul s-a plimbat dezbrăcat în fața ei, în camera de hotel

Bestia Drăghici își șantaja fetița de 10 ani, ca s-o violeze: „Dacă nu te ating, mă îmbolnăvesc și mor. Vrei să moară tati?!”

- Advertisement -

7 COMENTARII

  1. Dana Gârbovan e curată. Nu e PSD.
    Berlin: E PNL 1875 sută la sută. Patriciu
    Dacă ești USR te salvez.

    10.000 dolari în contul lui Grigore Cartianu valorează fiecare coment al meu. Negociază cu Grigore 50%-50%.

  2. Va dati seama de ce proces… „CORECT” (Sic !) au parte cei care intra, in Instanta, la ditamai Curtea-de-Apel (!) Cluj, pe mîinile acestei LICHELE de Garbovan Dana !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -