vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsCîțu: "Nicio mineriadă nu se va întâmpla în mandatul meu!"

Cîțu: „Nicio mineriadă nu se va întâmpla în mandatul meu!”

-

Prim-ministrul Florin Cîțu avertizează că guvernul nu va permite escaladarea violențelor în Valea Jiului sau în oricare alt loc din țară. O nouă mineriadă, după modelul celor din anii ’90, patronate de Ion Iliescu, nu mai e posibilă în România, spune Cîțu. Acesta precizează că s-a găsit soluția pentru plata salariilor pentru mineri, dar îi acuză pe unii politicieni că profită de protestul din Valea Jiului

Revolta minerilor din Valea Jiului continuă. Sute de oameni protestează în fața Complexului Energetic Hunedoara, nemulțumiți că nu și-au primit salariile la timp. În ciuda promisiunilor făcute de Guvern, liderii minerilor spun că nu vor renunța la proteste.

Florin Cîțu a făcut declarații pe această temă, luni dimineață, la Palatul Victoria. Declarațiile sale vin după ce o parte dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni au anunţat, duminică seara, că vor intra în greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.

Explicațiile lui Florin Cîțu 

* „E un domeniu dificil. Această tranziție la economia verde în toată Uniunea Europeană vine cu problemeÎi înțeleg, știu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluția aleasă e una care rezolvă problemaAcest guvern a arătat că salariile au fost plătite la timp, am găsit soluția pentru următoarele 3 luni.”

- Advertisement -

* „Trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei, de aceea spun că nu cred că soluția aleasă e bună. În 2020, când au fost plătite toate salariile – și ale minerilor – lună de lună, în România au fost 1,4 milioane de oameni în șomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză din sănătate.”

* „Nu mi se pare normal ce se întâmplă.”

* „Găsim soluții, îi înțeleg, știu că trec printr-o situație dificilă. Formula prin care încearcă să rezolve această situație nu mi se pare cea mai fericită, dar mi se pare că sunt foate mulți politicieni care profită, așa cum au profitat și alți politicieni din aceeași categorie, în ultimii ani, de pe urma acestei categorii sociale.”

- Advertisement -

* „Țineți minte ce a fost în anii ’90. Le spun românilor și bucureștenilor că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu și ale altor socialiști. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Mai are psd bani și mai are o CCR, așa să nu ne mirăm de încă o mineriadă, oricum nu pățește nimeni nimic, ne dovedesc fostele. iar iliescu e bine mersi după atția morți și răniți !!

  2. Dacă s-ar întâmpla așa-ceva, apăiii…: să fiți siguri că vom avea un cuvânt de spus și noi, ăia care… „am pățit-o (chiar…RĂU!!!!!) ” la „mineriadele” din 1990, mai ales la cea din iunie!

    Așa cum suntem…, mai bătrâni cu trei decenii (!)…, TOOOOT mai așteptăm… SĂ-NE-LUĂM-REVANȘA (!), daaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -