sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsAtmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că...

Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

-

Dan Barna îl acuză pe contracandidatul său la șefia USR-PLUS, Dacian Cioloș, că ar vrea să facă pace cu premierul Florin Cîțu și cu PNL, dezvăluie G4Media.ro. Acuzațiile au fost lansate pe un grup intern al USR-PLUS, în contextul turului 2 de scrutin pentru șefia partidului, în care Cioloș pornește favorit.

La sfârșitul turului I de scrutin, încheiat săptămâna trecută, Cioloș a obținut 46% din voturi, iar Barna – 43,9%. Alte 10% s-au dus către Darău.

Turul 2 de scrutin a început deja pe 23 septembrie și se va încheia pe 30, desfășurându-se online, la fel ca și primul.

Barna n-are altă soluție decât să iasă la atac pentru a recupera distanța care-l separă de adversarul său în alegeri. Într-un mesaj intern, destinat membrilor USR-PLUS, el îl acuză pe Cioloș că ar vrea să ducă partidul spre împăcarea cu PNL și Cîțu. Deși, în public, ambii candidați la conducerea USR-PLUS s-au exprimat în mod repetat, public, că nu se vor întoarce la guvernare decât cu alt premier PNL, Barna spune acum că, într-o discuție privată purtată duminică dimineață – deci după Congresul PNL –, Cioloș i-ar fi spus că ar vedea posibilă împăcarea cu Cîțu.

- Advertisement -

Toți analiștii politici și sociologii au indicat în analizele lor că o posibilă întoarcere la guvernare a USR-PLUS cu Cîțu premier ar avea ca rezultat decredibilizarea completă a partidului, care n-ar mai avea cum să explice de ce a părăsit guvernarea acum o lună.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a afirmat, în urmă cu o săptămână, că premierul Cîțu a dat afară secretarii de stat, prefecții și toți ceilalți membri USR-PLUS numiți în ianuarie în speranța că aceștia vor exercita presiuni asupra conducerii partidului, dornici să se întoarcă „la ciolan“.

Barna acuză că USR a fuzionat cu o bază de date prezentă doar la alegeri și nu cu un partid viu

Acuzațiile nu se opresc aici. Barna îl acuză pe Cioloș că a instrumentat o manipulare pe care ar fi azvârlit-o în presă despre un presupus membru USR mort care a votat. În realitate, cel decedat ar fi fost tatăl membrului USR, iar cei care au pus la cale tărășenia au speculat faptul că pe tată și fiu îi chema la fel.

- Advertisement -

Barna mai insinuează că fuziunea USR-PLUS s-ar fi făcut între un partid viu, cu oameni reali (USR) și un altul cu membri reali puțini și mult mai mulți fictivi, prezenți doar în baza de date cu adresele de e-mail (PLUS).

Războiul între Barna și Cioloș este tot mai intens. Întrebat la un interviu cum și-ar descrie contracandidatul într-un singur cuvânt, Barna a spus „sistem“. La rândul său, Cioloș acuzase grave nereguli în procesul de vot, cu susținători ai lui Barna care votează deși nu și-au plătit cotizațiile, nu mai sunt membri USR-PLUS sau chiar au decedat (cazul prezentat mai sus).

Mesajul lui Dan Barna pe grupul intern al membrilor USR-PLUS

Vă cer mobilizare și responsabilitate! Nimeni nu are dreptul să blocheze dreptul la vot al membrilor USR-PLUS!

Salut, colegi.

Suntem în plin al doilea tur al alegerilor pentru viitorul USR-PLUS. Da, ați citit bine. Nu vorbesc de viitorul președinte, ci de însuși tipul de viitor pe care îl decidem pentru partidul nostru.

Aș fi vrut ca acest mesaj să arate altfel. Scrisesem despre democrația noastră poate uneori prea gălăgioasă, dar reală, despre cum USR-PLUS e altceva-ul de pe scena politică românească și despre cum o confimăm de fiecare dată și despre cum trebuie să păstrăm acest standard.

În schimb, sunt nevoit să observ cum un proces electoral organizat îndelung, pe baze bipartizane și proceduri consensual și unanim agreate, ajunge să fie terfelit din calcule electorale. Da, procesul de unificare a bazelor de date, organizat de o Comisie tehnică cu membri egali din USR și din PLUS, a înregistrat inerent erori.

Copreședintele de până acum se comportă ca și cum nu a fost deloc implicat – nici la comisia paritară, nici la procedurile adoptate în unanimitate. Ca și cum, ironic, nu a fost acolo.

Îi apreciez pe membrii noștri ex-PLUS și îi consider colegii și prietenii noștri. Contracandidatul nostru, în schimb, alege să arunce o umbră pe toți membrii ex-USR, într-o vânătoare de vrăjitoare pe care nu o înțeleg, menită parcă să divizeze iremediabil, nu să unească.

Pentru unii pare că victoria e mai importantă decât viitorul nostru comun și relevanța USR-PLUS pentru viitorul României.

Mi-ați scris foarte mulți, revoltați, și văd și eu metode pe care nu mi le imaginam într-un partid decent: înregistrări pe ascuns, scurse trunchiat în presă, vânătoare de vrăjitoare și perdele de fum aruncate în ochii voștri, ai membrilor USR-PLUS. Munca noastră de ani de zile e pusă la îndoială în fervoarea electorală de pârjolit toată truda și efortul de 5 ani de construcție a unui brand USR-PLUS respectat și susținut de atâta lume.

Văd cum, în loc să urmeze procedura agreată unanim de Biroul Național, o parte din Comisia Electorală devine o «comisie de comisari inchizitori», intră cu picioarele în familia unuia dintre noi și inventează un mort, care chipurile ar fi votat la alegeri. Cazul ajunge rapid în presă, atent manipulat. Cum se simte oare acel om – repet, membru USR-PLUS, coleg de-al nostru – când se vede acuzat pe grupuri și în presă în mod samavolnic precum în securismele anilor ’50?

Acuzat de faptul că îl cheamă la fel ca pe tatăl său, care a încetat din viață în urmă cu un an. Dumnezeu să-l ierte.

S-a gândit vreo clipă echipa contracandidatului la ce înseamnă asta pentru USR-PLUS atunci când au decis perfect asumați să arunce în spațiul public această manipulare calomnioasă? Mi-e greu să cred.

Singura noastră armă în fața acestei distrugeri intenționate și iresponsabile este prezența masivă la vot. În primul tur am fost mândru și v-am lăudat pentru participarea a peste 73% dintre voi la vot. E nevoie de un efort și mai mare.

Primul mesaj pe care l-am primit azi dimineață de la un membru ex-USR a sunat așa: «Dane, îți scriu să-ți spun că ai greșit când te-ai luptat să ne convingi să facem fuziunea. Am avut campanii și am văzut oameni puțini de la PLUS alături de noi. Acum la vot au apărut de zeci și chiar sute de ori mai mulți decât au fost chiar și la Adunările Generale. Dane, ne-ai convins să facem fuziunea cu o bază de date de e-mailuri!».

Răspunsul meu a fost: «Buna-credință e cel mult idealism, nu greșeală. Simt în continuare că nu am greșit, și împreună suntem mai puternici, dar dreptul de vot este al oamenilor, nu al e-mail-urilor. Hai să arătăm în continuare că suntem oameni vii, mulți, implicați și care votează! Contez pe tine pentru asta!».

Acum simt că putem mai bine. Mult mai bine. Suntem singurul partid din România cu principii de neclintit. Eu am propus acest sistem de alegere a președintelui de către toți membrii. Toți membrii au dreptul de vot și partidul are obligația și dreptul să le faciliteze acest lucru și să le asigure posibilitatea exercitării acestui drept. E dreptul și chiar responsabilitatea fiecărui președinte de filială să se asigure că fiecare membru din registrul electoral cunoaște calendarul alegerilor și poate să îți exprime în mod real votul.

Mă sunați mulți dintre voi că se dau telefoane la membrii foști USR, telefoane anonime, inchizitoriale, cu amenințări ridicole. Nimeni nu are voie să timoreze pe nimeni în această campanie, dreptul de vot al fiecărui membru e sfânt, pentru că fără acest drept USR-PLUS nu mai reprezintă nimic. Pentru fiecare astfel de situație vă încurajez să vă adresați comisiei electorale.

Vom alege un președinte și un Birou Național. De fiecare dintre noi depinde ce se alege de singura mișcare reformistă din România, cum se va consolida partidul pentru «super-anul» electoral 2024 și ce șanse au românii să aibă o guvernare în interesul lor.

Eu vă mulțumesc și am încredere că spiritul USR-PLUS va merge mai departe puternic și consecvent pe direcția pe care împreună am construit-o și o susținem. Și nu spre o potențială împăciuire despre care am auzit ieri dimineață de la Dacian, cu un premier incapabil să conducă o coaliție, premier care a agresat și umilit USR-PLUS.

Votați și sunați fiecare încă trei colegi ca să voteze!

Voie bună și mobilizare pentru un USR-PLUS care merge mai departe.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

* Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

* Cum arată noua conducere a PNL. Au fost aleși toți oamenii lui Cîțu

* Cîțu spune că negociază „cu toate partidele”, inclusiv cu PSD și AUR! La Congres promisese exact pe dos

Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

Iohannis și Antena 3 au reușit: Cîțu e noul președinte al PNL (60,2%), Orban a fost învins (39,7%). PNL tocmai a intrat într-o fundătură

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Atac neașteptat de dur al lui Cioloș la adresa lui Barna. Numit „om al sistemului”, Cioloș critică sistemul de vot din USR-PLUS

Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Ciolos are traditie sa guverneze cu …noua securitate-vezi VASILE DANCU,bagat in guvern sa pregateasca victoria pesedeului din 2017…Sper ca apelurile astea dezvaluite de presa sa-l faca sa piarda sefia ,ca sa nu mai asistam la distrugerea unui alt partid democratic,pentru ca altfel ,ni se pregateste ceva urat pentru 2024,dupa cum intrevede Orban!! Cei care reproseaza acum lui Orban ca nu a stiut ce oameni are in partid si ca i-a facut campanie unui impostor de 2 ori,pentru doua mandate,sa-mi spuna mie daca poti cunoaste 100% intentiile oamenilor..plus ca multi nu se implica din comoditate si atunci,cu cine sa conduci un partid?Cu cine poti si cu cine vrea ,pana cand le vezi adevaratele intentii,sau slabiciuni pe care le ascund ..Orban NU e omul sistemului ocult,nu primeste informati secrete despre membrii partidului,ce scheleti au ascunsi la securisti in dulapuri!

    • Așa cum am mai scris aici, dar merită reluat pentru că MULȚI dintre simpatizanții de până acum ai U.S.R.-P.L.U.S. au aceste nedumeriri, întrebări, ipoteze și frământări, nici nu mai știm, sinceri să fim…, care dintre cei doi, Barna sau Cioloș, ar fi de preferat în fruntea acestui partid…!!!

      Un singur lucru ne este clar: DACĂ cel ce va ajunge președinte va intra (IARĂȘI!!!!!) în vreo combinație-sulfuroasă… (atenție:) NU NUMAI CU CÎȚU, DAR ȘI CUUU… ORICINE DIN FRUNTEA GAȘTII-CÂȘTIGĂTOARE CARE A CONFISCAT P.N.L.-ul (și… Țara!!!), atunci, ca să parafrazăm un „clasic-în-viață”…: ADIO, U.S.R.(-P.L.U.S.)!!!

      Barna pare mai RADICAL decât Cioloș înnn… ultimul timp (deși până la ruperea Guvernului-Cîțu Barna, împreună cu Ghinea, era cel care se arăta mai concesiv în relația cu partenerii-de-coaliție, iar Cioloș părea mai hotărât…!), dar noi… ÎNCĂ (!!!) mai sperăm că fostul premier-„tehnocrat” NU o să-și facă praf șansele (oricum… NU PREA MARI, deocamdată cel puțin!) de a candida și a fi ales președinte al Țării, în 2024, printr-o pertractare-RUȘINOASĂ cu… CIOCOII CARE AU PUS, ACUM, GHEARELE PE P.N.L. ȘI PE ROMÂNIA!

      Așadar…, (ÎNCĂ!!!) MAI SPERĂM șiii… așteptăm rezultatul votului-intern și pe cel al congresului din 2 octombrie!

      MAREA DILEMĂ/ÎNTREBARE este următoarea: să CONTINUE, oareee…, și prin… CONFISCAREA U.S.R.-P.L.U.S., acțiunea deee… CUCERIRE-IOHANNISTĂ-COMPLETĂ a ROMÂNIEI???!!!

      NU putem să nu ne amintim că „tehnocratul” (pe-atunci) Dacian Cioloș a fost 100% … ALEGEREA-lui-IOHANNIS pentru funcția de premier, atunci când s-a decis-prin-consens, la Cotroceni, în discuțiile președintelui cu TOATE partidele, în noiembrie 2015, după demisia lui Ponta ca urmare a protestelor de după TRAGEDIA-de-la-„COLECTIV”, să fie sprijinit în Parlament un guvern-de-„tehnocrați”!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -