marți, aprilie 16, 2024
AcasăNewsCCR va discuta după Congresul PNL sesizarea premierului Cîțu privind legalitatea moțiunii...

CCR va discuta după Congresul PNL sesizarea premierului Cîțu privind legalitatea moțiunii de cenzură

-

Așa cum era de așteptat, Curtea Constituțională nu s-a grăbit să discute plângerea premierului Cîțu privind moțiunea de cenzură introdusă de USR-PLUS pe 3 septembrie. Judecătorii CCR au anunțat joi că vor discuta cazul pe 28 septembrie, adică la 3 zile după Congresul PNL în care Cîțu își dispută șefia partidului cu actualul președinte, Ludovic Orban.

Miza moțiunii era foarte mare. Constituțional, aceasta ar fi trebuit deja dezbătută și votată în Parlament, dar PNL și PSD au blocat-o, apoi premierul Cîțu a făcut plângere la CCR, reclamând că semnăturile ar fi ilegale.

Pentru Cîțu, era vital să intre la Congres ca premier al României, adică din postura de persoană care împarte resursele bugetare. Fără această calitate, șansele sale de a fi votat președintele PNL scădeau drastic.

PSD, care oficial declară că vrea să dea jos guvernul Cîțu cu orice preț, ar fi fost pus într-o situație foarte incomodă dacă moțiunea de cenzură ajungea la vot. Social-democrații ar fi avut două posibilități: a) să voteze pentru și să dea jos Guvernul – lucru pe care, în realitate, nu-l doresc; b) să voteze contra, să salveze Guvernul și să fie nevoiți să explice electoratului de ce au făcut asta.

- Advertisement -

Cea mai bună soluție pentru PNL și PSD a fost cea a blocării moțiunii invocând plângerea depusă pe 8 septembrie la CCR. Avocatul Valeriu Stoica, fost președinte al PNL, a explicat miercuri, într-un interviu acordat Revistei 22, că a existat un pact PNL – PSD pe această temă și că aceste două partide au încălcat grav Constituția României împiedicând derularea moțiunii de cenzură.

G4Media notează un alt paradox: în plângerea depusă la CCR, Cîțu acuză conducerea Camerei Deputaților, adică pe Ludovic Orban, că ar fi depus la Guvern prea târziu comunicarea moțiunii de cenzură. În același timp, în declarațiile publice, același Cîțu îl acuză pe Ludovic Orban că ar fi făcut tot ce poate ca să accelereze procedura în moțiunea de cenzură.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* „Rușine, Cîțu!” Tatăl unei victime de la Colectiv îl critică dur pe premier pentru asocierea cu Piedone la deschiderea anului școlar

* Orban: „Klaus Iohannis poate rezolva criza politică într-un «tête-à-tête» de 15 minute. Nu știu de ce nu o face, e obligația sa constituțională”

* S-a întâmplat ceva dramatic: Rareș Bogdan nu mai pedepsește USR-PLUS! Nu-i mai ia Transporturile și nici Fondurile Europene

* VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

* Scos de alegători din Parlament, Victor Ponta își dă salariu 5.000 de euro pe lună de la partidul său, unde s-a angajat consilier juridic, pe bani publici

* Minciunile anti-vaccinistei Șoșoacă au blocat contul de YouTube al Senatului!

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* VIDEO. Imagini de la cununia civilă a Simonei Halep. A spus „Da” în fața primarului Constanței, Vergil Chițac

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Decizia CCR de astazi nu schimba cu nimic situatia, in plus termenul acordat pentru dezbaterea fondului sesizarii este unul scurt. A se vedea ca sesizari ale CCR facute in 2018 de cetateni in dosare pe rolul instantelor nu au fost inca solutionate nici pana astazi. Important este ce va decide Curtea. Daca se vor constata incalcari flagrante ale Constitutiei de catre Guvern si coalitia de conjunctura PNL – PSD – UDMR ce se va intampla mai departe? Pentru PNL alegerea lui Citu va fi un dezastru total. USR nu se va mai intoarce in Guvern, iar PSD are tot interesul sa-l darame pe Citu. Fiind presedintele PNL va trebui sa o tina pe a lui impotriva USR. Ei bine, in acel moment o sa avem o chestie interesanta. PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de premier, evident Rafila. Daca Iohannis nu va accepta numirea PSD va forta alegerile anticipate, are de partea sa USR, AUR care au de castigat in cazul unor alegeri anticipate. Se vor darama 2 guverne consecutive ale lui Iohannis fara probleme. Se mai poate ajunge si la suspendarea presedintelui, insa nu ar fi indicat sa se porneasca batalia pe doua fronturi acum. De partea lui Iohannis vor mai ramane doar PNL (cel mai probabil nu tot) si UDMR (discutabil). USR, PSD, AUR au tot interesul sa-l sanctioneze, in fond toata aceasta criza a fost declansata de Iohannis, omul care in 2016 a adus PNL 66 de mandate sub presedintia lui Gorghiu, cand PSD a castigat cu peste 43% alegerile si a terminat ulterior la propriu tara. Opinia mea ca partida se joaca si este doar o chestiune de timp pana cand PNL, Citu, Iohannis vor cala definitiv. Ura lui Iohannis la adresa USR, care i-a tulburat apele in zone de interes precum transporturi, justitie, fonduri europene, au dat nesperat o sansa PSD. Ce pretentii sa ai de la un profesoras de fizica, dar bun meditator de vreme ce a realizat 6 case din meditatii, de la una nici macar nu a returnat chiria de 380.000 euro incasata nedatorat, fost inspector scolar si intermediar in vanzari de copii. In concluzie, Citu trebuie sa fie ales noul presedinte PNL, iar PSD sa voteze impotriva guvernului pentru a castiga o noua pozitie pe tabla de sah. Posibil ca Orban sa faca un nou partid si se va alia cu USR, atragand majoritatea nemultumilor din PNL. Iohannis si Citu si-au sapat singuri groapa. Totul este prea evident incat sunt de-a dreptul jenanti acesti asa zisi oameni politici. Cat despre Ciolos, el va fi indepartat din USR la congres si nu va prinde o functie importata in partid. Barna si Drula va fi noul tandem al USR. Cel mai probabil Barna va fi si candidatul la presedintie in 2024. Daca lumea iese la vot atunci posibil ca UDMR sa nu mai intre in parlament. Lucrurile sunt in schimbare. Bine ca am vazut ce joc face acest presedinte in care 7 milioane de romani au avut incredere, facand un efort enorm sa il voteze.

  2. C.C.R. RĂMÂNE… (în poziția de:) „DREPȚI-ÎN-FRONT” în fața P.S.D.-ului, care… I-A COMANDAT SALVAREA/AJUTAREA Cîțului, iar Dorneanu-&-BANDA au pocnit din călcîie și au răspuns corect-regulamentar: „AM ÎNȚELES, SĂ TRĂIȚI!”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -