joi, martie 28, 2024
AcasăNewsMinistrul Drulă: "Circulă un fake de la sindicate, că s-ar fi pus...

Ministrul Drulă: „Circulă un fake de la sindicate, că s-ar fi pus batista pe țambal. E fals. Acțiunile penale continuă. Vom cere banii de la Rădoi și sindicat, 2.8 milioane de lei“

-

Statul n-a “dat-o la pace” cu sindicatele, iar acțiunile penale și în Justiție împotriva lui Ion Rădoi și a celor care au blocat metroul vinerea trecută vor merge înainte, a anunțat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Declarațiile au fost făcute miercuri, după ce a fost dat publicității procesul verbal al negocierilor, din care rezulta că totul va fi dat uitării.

În minuta discuțiilor dintre sindicat (delegația USLM a fost condusă chiar de Ion Rădoi) și conducerea Metrorex (condusă de directorul Ștefan Paraschiv) se menționează că:

– nu se vor face disponibilizări;

– revenirea salariilor la cuantumul din 2020 rămâne în discuție;

- Advertisement -

– cei care au blocat metroul vinerea trecută nu vor fi sancționati disciplinar cel puțin până la 5 aprilie.

Pornind de la acest document, s-a răspândit ideea că Guvernul a cedat în fața lui Ion Rădoi.

Ministrul Cătălin Drulă a ieșit însă miercuri să clarifice situația: nu scapă nimeni. Sunt plângeri la DNA și DIICOT, acțiunile penale merg înainte, compania Metrorex se îndreaptă împotriva lui Ion Rădoi și a sindicatului, cărora le cere 2,8 milioane de lei despăgubiri – echivalentul daunelor produse pentru ziua de vineri, când metroul din București n-a funcționat.

- Advertisement -

Drulă a subliniat că nici situația salarizării nu poate rămâne ca până acum și că există 3 variante:

a) disponibilizări și menținerea actualelor venituri,

b) scăderea proporțională a veniturilor și păstrarea angajaților,

c) insolvența, situație în care compania poate proceda atât la restructurări, cât și la tăieri de salarii.

Nici în privința spațiilor comerciale din stațiile de metrou – adevărata cauză a protestelor de vinerea trecută – nu a avut câștig de cauză Rădoi. Rămâne în vigoare notificarea ca, până la 2 aprilie, să fie evacuate toate spațiile. În caz contrar, magazinele controlate de Rădoi printr-o firmă care aparține sindicatului vor fi demolate.

Cătălin Drulă despre presupusa înțelegere cu Ion Rădoi

„Au apărut niște povești în ultimele 24 de ore. Circulă un fake de la sindicate, că s-ar fi pus batista pe țambal. E complet fals. Și acțiunile penale depuse la DNA și DIICOT continuă. Nu negociem legea – s-a lucrat zilele trecute, poliția a identificat 350 dintre participanții la blocarea metroului și le mulțumesc Nu există nici o intenție de a da un pas înapoi. Azi, Metrorex depune o acțiune la Tribunal pentru despăgubirea de către sindicatul USLM. Vom cere banii de la Rădoi și sindicat, 2.8 milioane de lei. Chiar ei au semnat că au oprit voluntar lucrul vineri.

În Metrorex, legat de salarizare și de personal – e matematic și contabil imposibil să rămână la fel. Există doar variante matematice simple: ori se acceptă o renegociere a salariilor, ori se ajunge la disponibilizări, sau varianta 3 – insolvența. O companie în insolvență poate face și scăderi de salarii, și concedieri.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

* Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Oare CINE (CE… PARTID, mai exact!) lansează zvonurile astea?!?…

    Adicăăă…, mai pe șleau…, să fie vorba și despre ALȚII decât P.S.D. și A.U.R.????

    (Înțelegeți unde/către-cine batem…, daaaaaa?!!!!!)

  2. Drula, imi pare rau, dar se pare ca pe tine au uitat sa te informeze ca au batut palma cu Radoi. Nu-i nimic, vei vedea in urmatoaarele zile. Te vei face putin de ras ca te-au luat de fraier, dar asta este! Trebuie sa intelegi ca nu veti face nicio reforma si veti disparea de pe scena politica, repede si sigur, voi, cei de la USR, Vor ramane PNL si PSD, care vor juca pe rand scena puterii si opozitiei, mult timp de acum incolo, inca 30 de ani probabil cand chiar nu va mai fi nimic de furat. Asta este romania!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -