sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăViațaȘtiințăCare 2020? Japonia intră în anul 2, Coreea de Nord în 109,...

Care 2020? Japonia intră în anul 2, Coreea de Nord în 109, Iran în 1398, Arabia Saudită în 1441, Israel în 5780

-

În cea mai mare parte a lumii, anul care urmează este 2020. Totuși, în unele țări, cronologia are un fundament diferit de cel propus de Papa Grigore XII în 1582. Astfel, Japonia e la început de „eră”, iar în Israel deja vine anul 5780, remarcă platforma Matadornetwork, preluată de Mediafax.

Jurnalistul Eben Diskin a menționat câteva țări în care anul care vine este luat în considerare din alte puncte de vedere decât cele cu care ne-am obișnuit. Deci, nu e 2020, anul din cronologia gregoriană, în care numerotarea începe de la nașterea lui Iisus Hristos.

Coreea de Nord: 109. În cea mai izolată țară din lume, personalitatea centrală este Kim Il-Sung (Kim Ir Sen), fondatorul republicii comuniste, astfel că așa-numitul calendar Juche numără anii de la nașterea sa. Cum Kim s-a născut în 1912, anul care vine este 109. Coreea de Nord se află deja la al treilea Kim: Kim Jong Un, fiul lui Kim Jong Il și nepotul lui Kim Ir Sen.

- Advertisement -

Thailanda: 2563. Calendarul budist începe din momentul în care Budha a atins nirvana. După o serie de adaptări și reformulări, din 1941, calendarul thailandez a mutat prima zi a anului de la 1 aprilie (cum era inițial) la 1 ianuarie, suprapunându-se cu începutul anului din calendarul gregorian, dar numărul anilor ajunge deja la 2563, în 2020. Aceeași diferență de 543 de ani față de calendarul gregorian este folosită și în Sri Lanka, Cambodgia, Laos și Myanmar.

Etiopia: 2013. Un calendar străvechi, coptic, este folosit în Etiopia. Acolo, anul care urmează abia este 2013. Potrivit vechiului calendar, nașterea lui Hristos se consideră că a avut loc cu 7 ani mai târziu decât arată calendarul gregorian. Calendarul etiopian are și 13 luni într-un an (12 luni de câte 30 de zile și una de cinci sau șase zile), fiecare zi debutând la răsărit, nu la miezul nopții. Dar până anul viitor, etiopienii mai au de așteptat, pentru că Anul Nou 2012 abia a venit, pe 11 septembrie. În schimb, Crăciunul abia urmează să vină, fiind sărbătorit în ritmul bisericilor ortodoxe de rit vechi, pe 7 ianuarie.

Israel: 5780. Mult mai avansat, pe linia cronologică, este calendarul ebraic. Acesta începe odată cu luna nouă din 7 octombrie a anului 3761 î.e.n. Astfel, în Israel, anul 2020 este 5780. Anul Nou evreiesc se numește Rosh Hashanah și a fost marcat de la apusul zilei de 29 septembrie până la apusul zilei de 1 octombrie. În 2020, Anul Nou evreiesc va fi marcat de pe 19 septembrie.

- Advertisement -

Iran: 1398. Iranul folosește o cronologie persană, bazată pe observațiile unui grup de astronomi clasici. În 2020, Iranul încheie anul 1398. Calendarul persan este aplicat și în Afganistan. Prima zi a anului este stabilită la echinocțiul de primăvară. Evenimentul de la care sunt numărați anii iranieni este călătoria profetului Mahomed de la Mecca la Medina (pe atunci, localitatea se numea Yathrib, dar a fost redenumită în urma călătoriei sacre a profetului Mahomed).

Arabia Saudită: 1441. Asemenea multor țări musulmane, Arabia Saudită folosește și propriul calendar religios islamic, pe lângă cel gregorian. Cu toate că pornește de la același eveniment ca și calendarul persan (fondarea primei comunități islamice odată cu călătoria lui Mahomed de la Mecca la Medina), odată cu luna nouă de la finalul lunii august, tocmai a început anul 1441. Folosirea calendarului lunar face și ca în cele 12 luni ale anului islamic să nu fie loc decât pentru 354 sau 355 de zile, față de cele 365-366 cu care suntem obișnuiți în cel gregorian sau în cel persan. Altfel spus,în Arabia Saudită anul este mai scurt cu 11 zile decât în Iran sau în lumea creștină.

Japonia: anul 2. În „țara soarelui răsare”, calendarul tradițional începe cu primul an odată cu fiecare schimbare a unui împărat. Astfel, din 1989 până în 2019 a fost era „Heisei”, a „păcii pretutindeni”, sub împăratul Akihito. În 2019, fiul său Naruhito a ajuns pe tron, iar noua eră, care se pregătește de al doilea an, este „Reiwa”, tradusă ca „armonie frumoasă”. Teoretic, intrând abia în anul 2, Japonia ar fi cea mai tânără țară din lume.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

POVEȘTI LA GURA SOBEI: Zăpada

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Iar la noi suntem în anul 275 după Hristos…. când împăratul Aurelian și-a retras legiunile romane din zonă… După secolul III dHr nu se mai știe nimic …. până în secolul IX…Deci noi suntem în anul 1420!!! Adică în evul mediu … și așa arătăm că țară….

  2. Foarte interesant. Dar panicard articol…gandind la cat de divers si de divizat e acest pamant. Parca a tunat si ne-a adunat….
    Sa ne bucuram ca s-au inventat destule motive sa compatimim impreuna in aceasta lume moderna….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -