vineri, martie 29, 2024
AcasăDiasporaCarabinierii sau românii? Ce riscă şoferii din Italia, pe noul Cod Rutier

Carabinierii sau românii? Ce riscă şoferii din Italia, pe noul Cod Rutier

-

Ambasada României în Italia le reamintește cetățenilor români că noul Cod Rutier din Italia le interzice persoanelor care și-au stabilit rezidența aici de mai mult de 60 de zile să circule cu vehicule înmatriculate în străinătate.

„Pentru nerespectarea dispozițiilor mai sus menționate, amenzile administrative prevăzute de noul cadru normativ sunt între 712 euro și 2848 euro. În astfel de situații, organul constatator transmite certificatul de înmatriculare către Autoritatea Rutieră italiană (,,Ufficio della motorizzazione civile”) competentă teritorial, dispune încetarea imediată a circulației vehiculului, transportul și depozitarea acestuia într-un loc care nu face obiectul accesului public.

În cazul în care, în termen de o sută optzeci de zile, ce curge de la data nerespectării dispozițiilor, vehiculul nu este înmatriculat în Italia sau nu se solicită eliberarea unui document de transfer (”foglio di via”) pentru a-l conduce peste frontieră, se aplică sancțiunea administrativă accesorie de confiscare a vehiculului, în temeiul art. 213 din Codul Rutier italian (”Codice della Strada”).”,transmite Ambasada României în Italia.

- Advertisement -

Decizia autorităţilor italiene de a sancţiona dur posesorii de maşini înmatriculate în afara Italiei a stârnit proteste ale românilor din Milano. Cei mai furioşi au fost cei care s-au trezit cu mașinile ridicate sau că riscă amenzi de până la 2.800 de euro, dacă nu respectă legea.

Şoferii români care vor să radieze din circulație autoturismul înmatriculat în România, dar care nu pot veni în țară, se pot prezenta la cel mai apropiat oficiu consular pentru autentificarea unei procuri în vederea radierii. Pentru a finaliza procedura, ei vor trebui să prezinte documentul românesc de identitate valabil (pașaport sau buletin), datele de identificare ale persoanei ce urmează a fi împuternită, precum și o fotocopie a actului care atestă calitatea de proprietar, relatează Digi24.ro

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -