joi, martie 28, 2024
AcasăLumeaAmericaJoe Biden este noul președinte al SUA! A câștigat Pennsylvania, are asigurați...

Joe Biden este noul președinte al SUA! A câștigat Pennsylvania, are asigurați 273 de electori (peste minimul necesar de 270)

-

Nu mai există dubii: Joe Biden va deveni cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii! Candidatul Partidului Democrat și-a asigurat deja 273 de electori (din totalul de 538), în condițiile în care 270 sunt garanția victoriei.

Decisivă a fost câștigarea statului Pennsylvania, care „livrează” 20 de electori. Biden a recuperat spectaculos handicapul primei zile de numărare a voturilor, iar cele două milioane de voturi prin corespondență i-au adus un avans care nici măcar matematic nu mai poate fi recuperat de Trump.

De o zi și jumătate, balanța „înghețase” la 253-214, iar Joe Biden conducea aproape în toate statele care nu fuseseră încă adjudecate: Pennsylvania (20 de electori), Georgia (16), Arizona (11) și Nevada (6). Trump rămăsese favorit doar pe Carolina de Nord (15 electori) și Alaska (3).

Adjudecarea Pennsylvaniei l-a ajutat pe Joe Biden să sară dintr-un singur salt peste magica bornă de 270 de electori.

- Advertisement -

Singura necunoscută este dacă victoria lui Biden în Pennsylvania va fi la o diferență mai mică sau mai mare de 0,5% față de Trump. Conform legislației electorale a acestui stat, dacă diferența dintre primii doi candidați e mai mică de 0,5%, atunci voturile vor fi renumărate. Asta ar însemna că anunțul oficial privind victoria lui Biden ar fi amânat cu alte câteva zile. Șansele de a schimba învingătorul, la renumărare, sunt oricum infime, pentru că sistemul electoral american nu permite erori majore.

Oricum, între timp vor fi anunțate și rezultatele finale din Georgia, Arizona și Nevada, unde Joe Biden a devenit mare favorit. Oricare două dintre aceste state ar fi fost suficiente pentru a-i aduce victoria lui Biden chiar și dacă ar fi pierdut Pennsylvania!

Potrivit CNN, Joe Biden își petrecea dimineața de sâmbătă împreună cu familia, la reședința sa din Wilmington, statul Delaware, când – prin intermediul CNN și apoi al altor mari televiziuni – a primit vestea că ar fi câștigătorul din Pennsylvania natală și, automat, cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite.

- Advertisement -

Joe Biden se va adresa națiunii în această seară, spune un oficial democrat, citat de CNN.

Pe parcursul zile de sâmbătă, Donald Trump a anunțat de mai multe ori, pe diverse canale, că el este câștigătorul. Iată, de exemplu, ce a scris pe Twitter: „Am câștigat aceste alegeri, cu mult”, adică detașat!

Donald Trump pare în contratimp. America electorală are o viteză electorală care l-a năucit pe președintele în exercițiu al celei mai puternice țări din lume.

Înscăunarea lui Joe Biden la Casa Albă va avea loc pe 20 ianuarie 2021.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

* Imagini zguduitoare: coadă de dricuri la morga din Craiova. Marți, 13 din cele 15 decese au fost asociate Covid-19

Demontarea unei mari minciuni. Alegerile NU au accelerat pandemia! Comparație cu țările în care nu s-a ieșit la vot

Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

* Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. Foarte rau, daca este asa! Am citit programul de guvernare al lui Biden, fantasmagoric exact ca al psdistilor din 2016. Vrea trilioane si trilioane de dolari pentru tot felul de nebunii progresiste, insa nu spune exact unde s-ar putea gasi acesti bani, adica programul lui e fara sursa de finantare. Cand apar astfel de anomalii, absolut sigur e ceva putred in Danemarca, sau in America, de data asta. Va impozita la sange miliardarii si milionarii SUA, asta ca sa se bucure si Hollywood-ul, si massmedia, si facebook, google, twitter, toti cei care sunt tapeni pe banet si l-au sustinut turbati. Evident, va baga SUA in gaura, ca tot se redresase in vremea lui Trump, dupa tocatura de bani din mandatele lui Obama, pe scurt va fi atat de bine, incat in 2024 probabil se vor ruga de Trump sa candideze din nou. Bineinteles, toate astea daca ajunge intr-adevar Biden la Casa Alba, pentru ca pana in 20 ianuarie se pot intampla multe, bunaoara sa contracteze un covid si sa dea coltul, ca are o varsta!

  2. Biden nu este presedinte. Va fi un soricel bolnav,speriat si santajat de cei ce i-au dat miliarde lui Hunter Biden. Pana acum au aparut doar fimuletele cu oarece actiuni zgubilitice ale idiotului. Puterea va fi la Kamala Harris. Si asta e o mare lepra ce si-a construit cariera pe baza de activitati salbatice prin asternuturile sefilor. Si sa te tii cand politica americana va fi trasata de la New Delhi.

    Probabil se deschide calea spre o schimbare a USA. Ori partitie, ori razboi civil, ori o asociatie slaba de state. Ceea ce ar fi o catastrofa mai mare decat cele doua razboaie mondiale la un loc.

    SIngura chestie serioasa – in ce masura UE va deveni capabila sa se apere singura, asta daca nu se va considera mai util sa se cedeze estul direct fara lupta rusilor si chinezilor. Aduceti-va aminte de actiunile economice in acest sens ale lui Ponta si Dragnea. Iar daca te uiti pe listele PRO Romania te cam ia cu fiori…. la ce le trece prin minte unor diversi cu foarte multa putere intr-un trecut cat se poate de recent.

    Biden poate promite multe. Problema e in ce masura o America slabita economic si uman prin politicile de emigratie necontrolata, positive action, social justice, droguri, criminalitate, o masa de copii si adolescenti cu mari probleme psihice, discriminare si rasism impotriva albilor, penetrata economic de spionajul chinezesc iar politic de spionajul rusesc (care controleaza atat stanga cat si dreapta).

    In rest e bine ca va bucurati ca a picat badaranul. Ciudat cum cei care spun adevarul sunt expediati ca fiind badarani. Adevarul are efectul asta. Doare, jigneste, enerveaza, unii chiar se tavalesc pe jos la propriu.

    Presa mare din USA a participat la o lovitura de stat.

    • Asta e si planul democratilor. Sa o puna presedinte pe Kamala prin usa din dos- Pentru ca ea niciodata nu ar fi fost votata. Dupa o vreme o sa-l declare pe Biden cu probleme de sanatate si o sa ajunga Kamala presedinte.
      Dupa ceea globalism si guvern mondial.

        • Poate ca nu dorm. Totusi nu am vazut un proces cu Hillary pt frauda electorala.

          Pana una alta nebunii au incendiat strada si tin discursuri exterminationiste.
          Ceea ce se traduce in programul democrat:
          – free college – dar numai pt anumite paturi sociale
          – inlocuirea etnica prin migratie
          – taierea bugetelor pt politie

          Si coruptia specifica stangii.

          Si apoi ce datorie isi face statul cand este clar cat de mari sunt fraudele electorale?
          Despre ce democratie mai poate fi vorba cand oamenilor cinstiti li se anuleaza votul? Cu votul puscariasilor si al ilegalilor, cu voturi false, etc.

          Nici o natiune, oricat de mare si puternica, nu poate tezista la nesfarsit erorilor si coruptiei.

  3. A castigat un comunist mascat in democrat,cu prieteni in Romania…prieteni de „afaceri”,desigur😬😠😈-familia Base,diaconescu?Ca tot se inghesuie pmpistii sa se laude cu prietenia lor grozava din timpul lui Obama! Si cum ramane cu fiul sau cel prietenos cu rusii din Ucraina??Vom vedea sigur acum dupa alegeri dezvaluiri in draci despre toate astea,caci justitia si institutiile de drept americane nu pot fi adormite de presa de stanga ,ca CNN,CNBC,NBC,New York times si alte asemenea!!

  4. Biden este sigur papusat din umbra,caci s-a vazut in campanie ca are probleme grave de memorie!Dar imi aduc aminte ca era inca din 2012 senil,cand a venit in Romania si era destul de aiurit …nici vorba de serozitate si caracter ca in cazul doamnei Hillary Clinton,o persoana desavarsita din punct de vedere politic ,o mare pierdere pentru democratia americana!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -