vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsDoar 500 de lei amendă după ce a terorizat un cartier, dând...

Doar 500 de lei amendă după ce a terorizat un cartier, dând ture cu mașina noaptea, cu muzica dată la maximum

-

Un neisprăvit de 32 de ani care a terorizat în noaptea de miercuri spre joi locuitorii cartierului Micro 21, din Galați, plimbându-se pe străzi cu muzica dată la maximum în mașină, a scăpat cu o amendă simbolică atunci când a fost prins de jandarmi.

Individul își montase în portbagaj un sistem audio cu amplificator și un tun de bass, scrie cotidianul Adevărul. Fără ocupație ziua, deci odihnit și gata de isprăvi noaptea, acesta a decis că e momentul să îi țină treji și pe locuitorii din oraș. Așa că atunci când s-a apropiat miezul nopții a scos mașina pe străzi, a pus muzică la maximum și a început să se plimbe prin cartier.

Prinși prima oară, derbedeii au negat că ei ar deranja locuitorii. A doua oară “și-au arătat buna intenție” deconectând amplificatorul pe care prima oară spuseseră că nu-l au

Apelurile la 112 au început să curgă în crucea nopții, așa că jandarmii au dat o fugă până acolo, să vadă ce se întâmplă. Au găsit un grup de indivizi care se învârteau pe acolo, dar care au negat că ar asculta muzică la volum mare în mașini. La câteva minute după plecarea jandarmilor, șmecherii de doi bani au pornit iar “distracția” pe seama locatarilor din cartier.

De data aceasta, jandarmii l-au prins pe unul dintre golani în flagrant, găsindu-i în portbagaj și instalația audio modificată special pentru a scoate zgomote cât mai deranjante.

- Advertisement -

Povestea s-a terminat cu happy-end pentru golani, care s-au ales cu o mustrare din partea jandarmilor și o amendă de numai 500 de lei, care scade la jumătate (250 de lei) dacă e plătită în 48 de ore.

Conform unui comunicat emis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați, „conducătorul auto a fost oprit şi sancţionat cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pentru a-şi arăta buna intenţie, conducătorul autoturismului şi-a deconectat amplificatorul şi tunul de bass de la sistemul audio al maşinii şi a spus că pe viitor nu va mai asculta muzică la intensitate mare, mai ales pe timpul nopţii“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

Conspiraționista convertită: cântăreața care spunea că virusul nu există a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -