joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiÎn apărarea României. Scrisoare către trădătorul Liviu Dragnea

În apărarea României. Scrisoare către trădătorul Liviu Dragnea

-

Liviule, nu ai înțeles nimic din viață! Ești atât de bolnav sufletește, încât ai ajuns să crezi că ești eroul țării pe care ai nenorocit-o!

Îndrăznești să trimiți scrisori de amor acestei biete țări pe care tu și mafia partidului tău ați violat-o, ați pustiit-o, ați jefuit-o, alungându-i copiii pe meleaguri străine.

Spui despre România: „țara mea dragă!”. Ți-a fost „dragă” ca unui nenic o prostituată din a cărei siluire își face averea, așa ai „iubit” tu țara asta, și nu altfel.

- Advertisement -

Ai nesimțirea să spui României: „Ți-am respectat cu sfințenie toate tradițiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet și în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot și ți-am dedicat ție întreaga mea viață”.

Liviule, dacă tu crezi că „a respecta cu sfințenie toate tradițiile” înseamnă să stai la mese împărătești cu ierarhi din Biserică pe care i-ai cumpărat cu bani din care să-și hrănească orgoliile de farisei și, astfel ispitindu-i, i-ai târât în mocirlă, atunci, Liviule, te înșeli. Dacă respectai tradițiile acestei țări, erai un om cinstit, dar nu ai fost decât un hoț și un parvenit în al cărui suflet a bântuit nu dragostea de țară, ci lăcomia nebună și setea după mărire.

Zici că de dragul țării „am sacrificat tot și am făcut ce am știut mai bine să te ajut să crești mare, să fii bogată și puternică”. Nebunule, cum poți spune asta tocmai tu, cel care a jefuit țara asta împreună cu mafia din partidul tău, tu, cel care a slăbit România până aproape de prăbușirea în neant?

- Advertisement -

Spui României: „Am renunțat la multe momente alături de familia mea, am ratat multe evenimente din viața copiilor mei, mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău!”. Care familie, Liviule? Tu nu ai familie, ai doar o metresă așa de tânără că putea să-ți fie fiică! Din bogăția jefuită de la gura copiilor noștri, Liviule, i-ai îngrășat pe ai tăi! Nu ai sacrificat nimic din ale tale pentru țara asta, dimpotrivă, ai jefuit-o pentru a aduna bogăția ta nemeritată!

Liviule, bolnavule, tu nu ai renunțat la libertate! Dimpotrivă, ai aruncat în haos o țară întreagă, aproape ai distrus Justiția, ai destructurat statul, ai comis toate porcăriile posibile pentru a amâna confruntarea cu plata pentru faptele tale penale.

Liviule, tu ești în pușcărie pentru că meriți, nu pentru că ești un erou! Tu ești doar un pușcăriaș de drept comun, Liviule, nimic altceva!

Spui țării noastre, cu nesimțire: „Mi-am dorit să te văd puternică, să văd cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă și naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alții”. Cum ți-ai dorit tu să fie România puternică? Jefuindu-i avuția națională, promovând în funcții înalte ale statului toți parveniții și toate curvele care au acceptat să-ți fie slugi? Despre ce „mâncare românească, sănătoasă și naturală” vorbești, Liviule, când agricultura românească a fost batjocorită de incompetenții din guvernul tău condus de ticăloși și proaste?

Mai zici: „Mi-am dorit să văd cum bătrânii tăi își recapătă demnitatea, cum în tinerii tăi reînvie speranța unui viitor mai bun, aici!”. Ce demnitate vezi tu în a arunca bătrânilor niște mărunțiș în plus la pensii – că oricum prețurile la alimente și la utilități au crescut mereu – și apoi să-i folosești pe acești bătrâni la mitingurile tale de partid? Să-i faci să scandeze lozinci în apărarea ta, un infractor! Asta e demnitate, Liviule? Ce „speranță a unui viitor mai bun” să reînvie în tinerii țării, Liviule, când tu le-ai anulat orice șansă, infestând statul cu slugile tale parvenite și nemernice?

Ai nesimțirea să spui: „Mi-am dorit să ne păstram pădurile acolo unde le e locul și nu în buzunarele exportatorilor străini de cherestea”. Ai uitat, Liviule, că președintele de onoare al partidului tău, Ion Iliescu, judecat pentru crimele din Decembrie 1989, l-a decorat prin decret prezidențial pe asasinul pădurilor românești, pe care tot cei din mafia partidului tău l-au ajutat să ne jefuiască? Ce ai făcut, Liviule, să salvezi pădurile astea? Nimic, așa că taci!

Zici: „Mi-am dorit să văd câmpurile din România pline de grâne și economia românească cum crește, mi-am dorit să le arăți tuturor celor care se îndoiesc de tine că tu poți!”. Economia asta românească ai pus-o în lanțuri, Liviule, cu împrumuturile externe imense pe care guvernarea ta le-a făcut ca să finanțeze majorări nesustenabile de pensii și salarii bugetare, cumpărând astfel conștiințele celor slabi de minte și ale slugilor tale de partid. Împrumuturile astea le plătim noi și copiii noștri, Liviule!

Nu ești chinuit de cineva anume, Liviule, nici de vreun dușman politic și nici de „statul paralel”, fantoma pe care tu ai inventat-o și care a sucit mințile proștilor. Tu ești chinuit doar de demonii pe care i-ai hrănit cu păcatele cumplite pe care le-ai comis împotriva acestei țări, acestui neam, Liviule!

Într-un singur loc din scrisoarea ta mizerabilă ai dreptate, Liviule, atunci când spui României: „Tu poți fi tot ceea ce nu te-au lăsat niciodată să devii, tu poți fi tot ceea ce visează copiii români că ai putea fi!”.

Da, Liviule, România va fi o țară prosperă, liniștită și mamă bună pentru copiii ei credincioși, România va fi tot ceea ce visează copiii noștri că poate să fie. Cum?

Fără tine și cei ca tine, Liviule!

La Mulți Ani în pușcărie, Liviule! Sper să te vindeci sufletește și anul viitor, de Ziua României, să-i trimiți o scrisoare în care să-ți mărturisești păcatele pe care le-ai făcut împotriva ei și să te căiești, Liviule…

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ratatul bețiv care a violat-o pe Luiza, cu acordul lui Dincă, în „casa groazei”. E bănuit că a participat și la omor, și la ardere

- Advertisement -

12 COMENTARII

  1. Un nenorocit de birtas care punea apa-n bere, asta ai fost si-asta ramai, mai jigodie, lumea asta a devenit dintr-odata mai buna cand tu ai intrat pe poarta Rahovei, si ramanerea ta acolo cat mai mult, chiar pe veci, va face Romania mai buna. Nu ai nicio sansa de reeducare, cum ai intrat tot asa esti si-acum, si tot asa vei fi : un borfas obraznic si corupt.

  2. Felicitari, Vladimir Munteanu!
    Ati dat acelei scrisori, care depaseste tot ce s-a scris in materie de minciuna si tupeu pana acum, o replica perfecta!
    Poate ca merita un altfel de raspuns, doar niste injuraturi urate. Dar demontandu-i minciunile, ati reusit o siteza a tot ce s-a intamplat Romaniei in acesti 30 de ani.
    Replica se poate adresa nu numai acestui ticalos, ci intregii faune de pradatori care au acaparat Romania in ultimii 30 de ani.
    Ar putea fi scrisoarea Romaniei catre politicienii care au detinut puterea, cu prilejul implinirii a 30 de ani de la Revolutie.

  3. Are tupeu acest infractor bolsevic. Articolul era mai mult decat necesar. Felicitari. Orice campanie anti PSD va contribui la salvarea Romaniei din ghearele rusofone. Va sustinem !

    • Adevărat este că gașca DRACnea ca iordache-ciordache,nicolicea,șerban niciolae,bădălău căcălău,et.company,se svîrcolește acum în drum spre dispariție-DOAMNE AJUTĂ ȚĂRII ROMANIA SĂ SCĂPĂM PENTRU VEȘNICIE DE ACEȘTIB DRACI ALTOIȚI,AMIN!

  4. Un raspuns genial.la scridoarea bagabontului…..flausatul cred ca este nebun..sau fara medicamente..si din lipsa de ocupatie scrie scrisori…Eu cred ca acest izmenar imputit este de o perversitate naucitoare….se crede Marin Preda…cum sa scrii o asemenea scrisoare…de ziua Nationala?…asta ne crede tampiti ?….RUSINE…oricum eu ii urez …LA MULTI ANI….LA PARNAIE…daca tot zice ca el s-a sacrificat pt romania…sa se mai sacrifice vreo 10-15 ani…..Va rog ..grabiti cu dosarele..BELINA ..TEL DRUM..si tineti cald izmenarul….sper sa fie cuminte la parnaie..sa nu faca prostii..si sa dea motiv sa fie dat afara..in plina criza si in frig…de metresa lui sper sa se ocupe un beneficiar al recursului compensatoriu…

  5. Bulgarul Liviu Dragnea* este nepotul dezertorului Marin Dragnea, fugit de pe front la rusi, de unde a revenit ca ofiter sovietic de ocupatie cu Armata Rosie in 1944. Astazi acesta este general si in 2015 a fost decorat de Putin la Moscova pentru ” servicii deosebite aduse rusiei ”
    Bulgarul Dragnea este fiu de militian de sta, care schinguia taranii din Gratia , obbligandu-i la colectivizare, pe cei care supravietuiau torturilor. Pe ceilalti ii aducea nepotul Liviu Dragnea la vot, 30 de ani mai tarziu cu cosciuge cu tot.
    Aschia nu sare departe de pom, nici sangele de bulgar nu se face valah.

    * Dragnea este un termen onomastic nord-bulgaresc cu raspandire in zona Cadrilater ( formele: Dragnev, Dragne, Dargnea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -