vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsAnaliză: de ce Occidentul n-ar trebui să cedeze în fața lui Putin....

Analiză: de ce Occidentul n-ar trebui să cedeze în fața lui Putin. Rusia are probleme interne majore, nu poate susține o ocupație de durată a Ucrainei și e îngrozită de ascensiunea Chinei

-

Apropiatele negocieri ale Occidentului cu Rusia lui Putin sunt o eroare, deoarece regimul de la Moscova – unul criminal, care stă în spatele campaniilor de destabilizare a Europei și SUA – joacă mai degrabă la cacealma în problema Ucrainei, consideră reputați analiști de politică externă din România.

Profesorul Valentin Naumescu, într-un editorial publicat în Spotmedia.ro, și fostul consilier prezidențial pe probleme de politică externă Iulian Fota, într-o intervenție video la postul Digi 24, au explicat pe larg de ce Rusia este limitată de propriile probleme interne în criza pe care a declanșat-o în Ucraina.

Zornăitul armelor rusești la granițele Ucrainei, pe care Puțin amenință că o va invada și ocupa dacă nu se abandonează ideea unei posibile integrări a țării în NATO, este menit să impresioneze un Occident indecis, pentru a ceda în fața unui dictator agresiv și fără scrupule.

Pentru Rusia, costurile cu războiul și, apoi, administrarea teritoriului ucrainean cucerit ar fi insuportabile. Țara deja afectată de sancțiunile occidentale s-ar confrunta cu alte represalii financiare care i-ar reduce PIB-ul cu încă 1-2%

În realitate, spun atât Naumescu, cât și Fota, costurile unei invazii a Ucrainei ar fi de nesuportat pentru Rusia, o țară cu grave probleme economice și demografice. O ocupație a țării cu zeci de milioane de locuitori ostili ar fi imposibilă pe termen mediu și lung. Ucraina întreagă nu este Crimeea sau bazinul Donbass.

- Advertisement -

Costul propriu-zis al războiului cu Ucraina ar fi foarte mare – e vorba de sute de mii de soldați care trebuie întreținuți, antrenați și echipați. Conflictul armat va genera alte cheltuieli uriașe. Ulterior, capturarea Kievului și a două treimi din teritoriul statului vecin vor fi urmate de instalarea obligatorie a unei administrații. Rusia va trebui să suporte și aceste costuri, inclusiv pe cel al hrănirii populației ocupate.

Naumescu și Fota nu sunt singurii experți care s-au aplecat asupra situației reale a Rusiei. În ultimii ani, numeroase analize făcute de specialiști occidentali au arătat că acest stat are o economie care a rămas în urmă, a pierdut competiția tehnologică atât cu Occidentul, cât și cu China. Cea din urmă e pentru Rusia un pericol chiar mai mare decât SUA și Uniunea Europeană.

Iulian Fota a atras atenția că Moscova e conștientă că pierde teren în fața Beijingului, devenind partenerul minor într-o alianță contra occidentalilor. Timpul lucrează împotriva lui Putin, a spus fostul consilier prezidențial. Rusia pur și simplu nu-și poate permite financiar să țină pe o perioadă nedeterminată de timp atât de multe trupe și echipament militar la granița Ucrainei sau, eventual, în această țară.

- Advertisement -

La toate cele de mai sus se poate adăuga consecința inevitabilă a invaziei în Ucraina: noi sancțiuni economice impuse de SUA și Uniunea Europeană care, spune Fota, vor reduce cu încă 1-2% PIB-ul Rusiei.

O țară complet depășită tehnologic de Occident și China, care rămâne tot mai mult în urmă în competiția economică și a cărei populație scade

În acest moment, Rusia este o mare putere doar datorită arsenalului său nuclear. Nu are acces la tehnologiile de vârf, are o industrie depășită și prăpastia se va mări și mai mult odată cu intrarea în funcțiune a tehnologiei 5G.

Statistica nu ajută Rusia. Imperiul lui Puțin, țară cu 145 de milioane de locuitori, a avut în 2021 un PIB total de 1.650 miliarde dolari, de două ori și jumătate mai puțin decât Germania – 4.230 miliarde dolari la 84 milioane de locuitori, de două ori mai puțin decât Marea Britanie – 3.110 miliarde la 68 de milioane de locuitori și de aproape două ori sub Franța – 2.940 miliarde la 67 milioane.

Despre comparația cu SUA – PIB de 22.940 miliarde dolari la 333 miloane locuitori – și China – PIB de 16.860 miliarde la 1.410 milioane locuitori – nici nu se mai poate discuta.

Produsul Intern Brut al țărilor în 2021. Sursa: visualcapitalist.com

Rusia se confruntă cu un dezastru demografic, populația îmbătrânind și împuținându-se cu viteză. Propaganda și regimul opresiv nu pot să-i convingă pe oameni să nu observe că o duc tot mai prost, iar mentalitatea de cetate asediată pe care-și construiește regimul Puțin legitimitatea îi obosește pe oameni.

Fragmentul din analiza lui Valenti Naumescu dedicat actualei crize ucrainene

Nu ne este clar ce se poate negocia cu regimul agresor și criminal al lui Putin, care își otrăvește și execută opozanții politici, în Rusia sau în străinătate, și care alimentează fabrici de troli, războaie hibride și campanii de destabilizare a UE și Occidentului.

Mai mult decât a ocupa regiunile separatiste ucrainene Donețk și Lugansk, pe care oricum Ucraina nu le mai administrează din 2014, Putin nu are ce face. Apoi, ar avea numai costuri de suportat și sancțiuni dure, de data aceasta cu impact major asupra economiei Rusiei. Ofensiva rusească nu are cum să ajungă prea departe. Rusia nu va ocupa în niciun caz toată Ucraina, pentru că ar trebui ulterior să o hrănească și să administreze un teritoriu întins și o populație mare ostilizată, sarcină pentru care nu are nici resurse, nici motivație.
Din acest motiv, în opinia mea, Rusia nu trebuie să primească niciun fel de garanții privind blocarea extinderii NATO sau lăsarea Flancului Estic fără o apărare credibilă.

Strategia lui Putin de amenințare a Ucrainei și Vestului este autolimitată, iar beneficiile chiar și ale unei invazii de mici proporții a Rusiei, în Donețk și Lugansk, ar fi mai reduse decât costurile.

În plus, puțină lume ia în considerare că situația anexării fără niciun glonț din 2014 nu se va repeta, iar Ucraina, cu o armată de 250.000 de soldați (față de cei 175.000 de soldați ruși masați la frontiere), cu armament american și, foarte probabil, cu „instructori civili” din SUA la fața locului, se va apăra de data aceasta, dând bătălii grele. Pentru Putin și Rusia nu ar fi deloc ușor și ieftin să invadeze Ucraina.

Mai interesant și mai grav este însă scenariul în care, în lunile următoare, Rusia ține ocupate SUA și NATO cu tema Ucraina, iar China comunistă anexează Republica China (Taiwan), într-o posibilă mișcare coordonată care ar pune guvernul american în imposibilitatea de a lupta pe două fronturi și în care, cel mai probabil, nu va lupta pe niciunul.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Revelionul de coșmar al lui Mălin Bot: a ajuns la urgență cu logodnica sa, care a fost operată la miezul nopții dintre ani

* FOTO+VIDEO. Revelionul TV girat de Rareș Bogdan: „Asta-i marfă de gagică / Du-te fără frică!”. Spaima pensiilor speciale a dat-o pe „Pușca și cureaua lată / Ce bărbat eram odată”

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

* Șoc în sondajul lui Palada: PSD în picaj, AUR trecut de 20%, PNL prăbușit la 15%, USR are 12%. Partidul lui Orban intră direct pe locul 6

* Deputat USR: „Nu-l voi ierta pe Victor Socaciu. A primit peste rând rinichii care ar fi salvat doi copii. Am fost la înmormântarea lor”

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* Pentru nenorocirile făcute în anii ’90, îi plătim lui Răzvan Theodorescu peste 5.000 de euro pe lună!

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (49) / Portavocea neagră

Rusia și-a ales campionii din România în 2021: Cristoiu, Roșca Stănescu, Ciutacu, Anca Alexandrescu, Răzvan Dumitrescu

* Președintele Chinei începe anul cu o minciună enormă și cu o amenințare: după Hong Kong, vrea și Taiwanul! Se anunță război în Extremul Orient

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Nu trebuie cedat nimic în fața lui Putin. Orice cedare va face ca Putin sa vina cu noi pretenții. Putin a uitat lecția primită de ruși în Afganistan. Ucraina va fi pentru ruși al doilea Afganistan, daca vor interveni cu armata.

  2. Nu subestimati determinarea si manipularea cu care Rusia poate cuceri Ucraina. Ce tot va faceti griji ca n-ar avea forta economica sa faca razboi? Ei sunt in stare de mizerie crunta numai sa castige teritorii…Iar pe ucrainiei ii pot convinge repede sa revina la noul URSS, amintindu-le ce tara mare si puternica era…
    Rusia poate face inca mult rau omenirii. Sa ne fereasca Dumnezeu de ce poate face…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -