joi, martie 28, 2024
AcasăNewsTalibanii au interzis învățământul mixt: bărbații n-au voie să le predea fetelor...

Talibanii au interzis învățământul mixt: bărbații n-au voie să le predea fetelor în școală, iar băieții să fie în aceeași clasă cu fetele

-

S-ar părea că învățământul se va putea relua, în anumite condiții, și pentru fetele din Afganistan, iar cele mai negre temeri apărute după preluarea puterii de către talibani nu se vor adeveri. Fetele vor putea totuși să meargă mai departe la școală, dar în condiții mai drastice decât cele care existau în Europa în urmă cu peste 100 de ani. Învățământul mixt dispare, transmite BBC.com.

Procesul de educație se va desfășura conform legii islamice Șaria, a anunțat Ziar Khan Yaad, jurnalist al postului afgan Tolo News, citându-l pe ministrul interimar al Educației din Afganistan.

Băieți și fetele vor învăța în clase diferite care trebuie distribuite astfel încât ei să nu se întâlnească în aceeași școală. Conform lui Yaad, această prevedere se va păstra inclusiv în universități, unde băieții și fetele “vor continua să studieze în clase separate, în conformitate cu legea islamică”.

Jurnalistul Bashi Ahmad Gwakh a scris și el, pe Twitter, că noul ministru taliban al Educației a stabilit că, de acum înainte profesorii bărbați nu vor avea voie să intre în clasele fetelor, să le predea. Acestea vor trebui instruite doar de femei.

- Advertisement -

Măsura reprezintă deja un impediment major în procesul de învățământ, pentru că majoritatea profesorilor sunt bărbați. În unele cazuri, nu există profesoare pentru anumite discipline. Acesta e un exemplu despre cum aplicarea preceptelor religioase dă peste cap societatea civilă.

Astfel, cel puțin la nivel declarativ, situația pare ceva mai bună decât se temeau femeile din Afganistan. Realitatea este însă mult mai dură. După preluarea puterii de către talibani, gărzi înarmate postate la porțile unităților de învățământ le-au interzis angajatelor sau elevelor să mai intre. Majoritatea, știind deja ce va urma, nici n-au mai îndrăznit să se ducă acolo, temându-se că vor fi apoi urmărite și pedepsite aspru pentru că au astfel de “preocupări”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Talibanii au împușcat un cântăreț de muzică populară, la o lună după ce au mitraliat un comediant

* VIDEO. Ei sunt cei trei hoți de lemne care l-au bătut crunt pe pădurar în curtea lui!

* George Simion și-a luat „escortă” pe litoral: cârciumarul care a chemat-o pe Oana Lovin să-l hărțuiască pe Dan Barna!

* AUR aduce droguri în Parlament! Purtătorul de cuvânt al partidului, apropiat al lui George Simion din galeria dinamovistă, a fost prins cu cannabis de către ofițerii SPP. Legăturile liderului AUR cu lumea ultrașilor

* Senator USR-PLUS: „Să recuperăm partidul din mâinile unor găşti acaparatoare, conduse de Barna şi Cioloş!”

* Gigi Becali, „dat în primire” de fostul său avocat: a făcut pe bolnavul ca să iasă din pușcărie. „Se făcea banditu’ că e cocoșat. Vrăjeală! Escrocule, pe tine nu te doare nici glezna!”

* Fenomenul falsei vaccinări ia amploare. Peste 370 de certificate sub bănuiala că au fost eliberate de medici fără vaccinarea oamenilor

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

* Crimă amoroasă la nivel înalt: ambsadorul Greciei în Brazilia a fost omorât de amantul soției sale braziliene, la comanda acesteia

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -