vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDiasporaAdrian Năstase se crede părintele Diasporei!

Adrian Năstase se crede părintele Diasporei!

-

Fostul „împuşcat” care a condus România între 2000 şi 2004 nu s-a învăţat bine după ce s-a zgâriat puţin cu glonţul pe la gât, înainte să fie dus la puşcărie pentru hoţie.

Într-un text arogant şi uşor agramat (cu diacritice din loc în loc) publicat pe blogul personal, Adrian Năstase scrie ca şi când ar fi „părintele Diasporei”!

Postarea fostului prim-ministrul PSD din vremea lui Iliescu se vrea o replică la un român din Londra, deranjat că Năstase a fost invitat la recepţia de la Palatul Cotroceni. Profitând de mesajului „diasporeanului”, Adrian Năstase îi „scoate ochii” acestuia spunând că datorită lui a ajuns respectivul la Londra. La fel, prin ricoşeu, reproşul îi poate viza pe toţi cei ajunşi în străinătate.

- Advertisement -

Într-adevăr, românii au putut călători liber în UE urmare a negocierilor purtate de Guvernul Năstase cu Bruxelles-ul, înainte de aderarea la blocul comunitar. Era în 2003 şi decizia le-a permis multora să plece din ţară.

Dar ce nu spune Năstase e că exodul început pe vremea lui nu era o binefacere pe care el personal o făcea oamenilor, ci o nevoie mare a PSD; în acea perioadă, şomajul era în aer, iar nivelul de trai la pământ.

Deschiderea graniţelor l-a salvat pe fostul prim-ministru de la debarcare prin proteste de stradă, căci românilor le ajunse cuţitul la os după ani de sărăcie şi hoţie iliesciană, mineriade, tunuri date sistemului bancar, jaful din sectorul de stat. 

- Advertisement -

Adrian Năstase a făcut indirect un favor românilor care stăteau ca într-un lagăr în România lui, dar l-a făcut pentru că era nevoit să le dea de mâncare oamenilor ajunşi în sapă de lemn. Nu le-a dat el, ci Europa, la final.

Redăm mai jos postarea lui Adrian Năstase exact aşa cum a fost publicată ea pe blogul personal.

Textul în care Năstase se laudă că el a „născut” Diaspora

  • „Astăzi, citind stirile, am văzut un Breaking news – „Reprezentantii Diasporei ii cer lui Iohannis să retragă ordinul Steaua României lui Adrian Năstase”. Prima dată, m-am gândit că toti reprezentantii Diasporei s-au intâlnit intr-un for mondial si i-au scris presedintelui României o scrisoare care incepe cu „Domnule Fanfaron” (un mod inadmisibil de adresare, fie vorba intre noi…) prin care ii cereau să fiu sanctionat cu retragerea decoratiei amintite pentru un comentariu  făcut in urmă cu trei ani, si care i-ar fi jignit pe membrii diasporei”
  • „M-am mai calmat când am văzut că este vorba doar de o scrisoare a organizatorului mitingului Diasporei din 10 august 2018, – Tommy Iuliu Joul Tomescu, un dentist din Londra care s-a stabilit in Marea Britanie in 2010, probabil ca si in baza eliminării vizelor din 2001 si a negocierilor purtate de mine cu Uniunea Europeană pentru Capitolul JAI. Tot in baza acelor negocieri, distinsul organizator va putea rămâne in Marea Britanie si după Brexit. Si, desigur, va putea veni vara pentru a organiza intâlniri publice”
  • „In ceea ce priveste formula de acum trei ani, cred că cel mai bun lucru este să reiau un comentariu pe care l-am scris pe blog in 25 iulie 2016, stiind totusi că testul PISA a revelat o situatie ingrijorătoare: „Niște indivizi care nu au văzut emisiunea mea de la Antena 3, au făcut diverse afirmatii stupide, anunțând ca eu as fi jignit „milioane de romani din diasporă”, numindu-i „indieni”, ceea ce evident ca ei nu sunt. Bineînțeles ca nu sunt indieni. Sunt români”
  • „In realitate, problema nu este de etnicitate ci de coeficient de inteligenta. Ma refer la cei care au făcut interpretarea respectiva. Eu am analizat spectrul politic românesc si, in legătura cu USB – in condițiile unei eventuale coalizari a mai multor organizații civice – am folosit o metafora (sa explic ce înseamnă asta?), întrebându-ma dacă nu cumva vor fi mai mulți „generali” (șefi ai organizatiilor afiliate) decât „indieni” (membri, „soldați”). Este o metafora comuna, cunoscuta celor care au absolvit liceul. In acest context, m-am referit si la votantii din diasporă, pornind de la faptul ca numărul celor înscrisi pe listele de vot prin corespondenta, pana acum (era vorba de anul 2016, n.b.), este de doar 3000, fapt pentru care eu nu am nicio responsabilitate”
  • „Le reamintesc celor care ma critica pentru metafora respectiva ca multi dintre cei care formează astăzi diaspora românească au putut călători si munci in Europa datorită eliminării vizelor, realizată de guvernul meu in 2001 si datorită finalizării negocierilor cu Uniunea Europeana, in 2004, ceea ce a permis obținerea unor joburi in străinătate”
  • „In ceea ce privește votul din 2014, înțeleg ca el a fost ok si ca a produs efectele așteptate”. Din elegantă, nu am reluat si titlul postării de atunci”
  • „PS 1 Eu ii inteleg pe „intelectualii lui Băsescu”, rămasi fără sinecuri, pe talibanii politici – in curs de afirmare, care vor să-mi ia bicicleta sau ceva de genul ăsta pentru că nu am sapcă, dar nu prea inteleg ce legătură are distinsul dentist de la Londra, căruia nu-i răspunde Iohannis, cu participarea mea la receptia natională. Participând acolo, am crezut că, după alegerile prezidentiale, după 15 ani de ură si discordie, poate incepe un capitol nou. Se pare că sansele sunt mici. Si dacă mai era necesar, repet  pentru cei cu un coeficient mic de inteligentă că formula cu „indieni” era o metaforă si nu avea nicio conotatie jignitoare”
  • „PS 2 Sper că agentiile de stiri care au preluat scrisoarea lui Tommy Tomescu, vor prelua si declaratia mea, ca drept la replică”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Bacalbaşa, tu „te speli la p…ă”? PSD-istul din Galaţi a apărat cauza violatorilor şi a altor infractori eliberaţi de Tudorel

* Ce-a visat Dragnea! Călare pe-un cal alb, dictatorul Kim pregăteşte o nouă execuţie politică. Data trecută, la coborârea de pe „muntele sacru”, şi-a ucis unchiul cu tunul!

* Adio, legea pro-infractori a lui Tudorel! Parlamentul a abrogat recursul compensatoriu

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Asta nu mai are ce cauta in public,definitiv! Consiliul ordinelor de la administratia prezidentiala trebuie verificat persoana cu persoana,altfel totul va cadea in spinarea presedintelui si nu este corect!Se pare ca e nevoie urgent de o resetare masiva a statului, cu ajutorul alegerilor locale si parlamentare ,fiindca e clar ca doar cu presedintele nu se poate schimba constitutia lui nascase si ilici!

  2. Cat mai aveti de gand sa intoxicati spatiul public cu mutrele si maculatura acestor criminali, condamnati deja de justitie ?
    -Dan Voiculescu
    -Nastase sapte case
    -SRS
    -SOV
    -Dragnea
    -Andronic
    -Adamescu

    Sa stea in celulele lor, in timp ce li se confisca averile ilicite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -