Nu mai puțin de 16 din cele 58 de apartamente cu chirie subvenționată pentru tineri din Sectorul 1 sunt ocupate de foști sau actuali angajați ai Primăriei din acest sector, dezvăluie Spotmedia.ro, citând documente puse la dispoziție de instituție.
În timpul fostei administrații PSD, conduse de primarul Daniel Tudorache, apartamentele cu chirie modică destinate tinerilor care au nevoie de sprijin temporar au fost folosite în alt scop: pentru răsplătirea clientelei. Dintre cei 16 beneficiari, foști sau actuali angajați ai Primăriei, cei mai mulți n-au nevoie de niciun sprijin, pentru că beneficiază de salarii de 5-6.000 de lei pe lună.
Chiriașii apartamentelor sociale pentru tineri plătesc o chirie lunară de numai 435,9 – 444,2 lei în Sectorul 1.
O parte dintre beneficiari se încadrau, la momentul când au semnat primul contract cu Primăria, la criteriile cerute, dar între timp nu mai sunt nici tineri, și nici strâmtorați cu banii, dar au rămas chiriași cu aceleași beneficii.
Angajați ai Primăriei care au salarii de peste 1.000 de euro/lună și proprietăți în exploatare, dar care ocupă apartamentele destinate tinerilor la început de drum
Spotmedia.ro dă exemplul unui angajat de la Direcția de Taxe și Impozite Sectorul 1. În 2008, pe când era la început de carieră și câștiga doar 810 lei/lună, a primit un astfel de apartament pentru tineret.
Contractul s-a tot prelungit, dar între timp condiția sa socială s-a schimbat. În 2018, când a semnat ultima prelungire de contract pentru închirierea locuinței “pentru tineri“, persoana avea déjà salariu net 5.045 lei (peste 1.000 de euro). Un alt angajat a primit locuința socială în 2016, la venirea lui Tudorache în primărie, pe când avea salariu de 1.040 de lei.
Trei ani mai târziu, când și-a prelungit contractul, a primit acceptul administrației să rămână pe chiria modică deși între timp salariul său urcase la 5.331 lei net/lună.
Fosta directoare a Serviciului Juridic, Ancuța Felicia Duncă, s-a “lipit” și ea la o “locuință pentru tineri” în 2018, pe când avea salariu de 3.717 lei. Doar un an mai târziu, venitul îi urcase însă la 5.738 lei/lună plus vouchere de vacanță.
Deși are și un teren agricol de 11,25 hectare în Maramureș, pentru care primește subvenții de la APIA de 25.181 lei, Ancuța Felicia Duncă a rămas în locuința pentru tineri defavorizați. Plătește o chirie lunară de 435,9 lei.
Afara cu fariseiii, era tududorache-diamante s-a terminat!!!! Locuintele sociale nu sunt pentru oameni cu bani, asta nu o sa inteleaga niciodata psd-eii si usr-eii, ca pilele trebuie sa dispara si numai cei care au intr-adevar nevoie sa fie ajutati!! Si atunci ajungem si la USR, cu Stelianul lor cu tot, si cu lociunta lui sociala primita pe pile…Iar PNL-eii sigur nu sunt mai buni…
Iar bați câmpii, măi POSTAC P.N.L.-ist!
Ești PENIBIL (CA DE-OBICEI!): Stelian Ion a beneficiat de o locuință A.N.L., pentru că S-A CALIFICAT, conform grilei LEGALE/OFICIALE!!!
Voi, P.N.L.-iștii, vedeți-vă de HOȚIILE VOASTRE (din… ultimii 31 de ani!), NU mai atacați ca TURBAȚII partenerul de coaliție!
POSTACII PLĂTIȚI DE P.N.L. (cum este și acest „dinu”) NU SE POTOLESC, PROVOACĂ ÎNCONTINUU: acesta să fie ordinul dat de Orban???!
BRAVO, Clotilde Armand!
Primarii U.S.L.-P.L.U.S. se țin de promisiunile-electorale!