15.000 de euro pe lună – prețul pentru care s-au prostituat soții Adrian Ursu și Carmen Avram

22
57491

Declarația de avere depusă de Carmen Avram la Biroul Electoral Central (BEC), în calitate de candidat la alegerile europarlamentare pe lista PSD, a scos la iveală și sumele cu care Antena 3 i-a plătit atât pe ea, cât și pe soțul ei, Adrian Ursu.

Cifrele trecute în declarația de avere indică, pentru cei doi, următoarele venituri salariale (sume nete), de la trustul lui Dan Voiculescu, în anul 2018:

  • Carmen Avram: 295.488 de lei, adică puţin peste 63.000 de euro
  • Adrian Ursu: 537.124 lei, adică aproximativ 115.000 euro.

În total, prestațiile soților Ursu-Avram au fost răsplătite de familia Voiculescu (în care decidentul necontestat este Dan Voiculescu) cu aproape 180.000 de euro pe an, adică 15.000 de euro pe lună. Sumă netă. Bani în mână (sau, mă rog, pe card ori în depozit bancar).

Veniturile din 2018 ale soților Carmen Avram și Adrian Ursu

Propagandistul Adrian Ursu

Sigur că există o diferență între prestațiile jurnalistice ale celor doi. Dar aici nu există îngeri, ci doar diavoli mai mari sau mai mici.

Adrian Ursu este încadrat sută la sută ca propagandist feroce, ca vector pro-corupție și anti-justiție. El acționează pe trei planuri: realizator de emisiuni, invitat (mai ales la Gâdea și la jurnalele știri) și director editorial. Din această ultimă poziție, Ursu influențează cel mai mult politica murdară a Antenei 3, marcată de manipulare, minciună, intoxicare, diversiune, calomnie, șantaj, linșaj.

De altfel, sub conducerea tandemului Mihai Gâdea (director) – Adrian Ursu (director editorial), Antena 3 a fost condamnată de justiția română pentru șantaj, în cazul „Ioan Bendei – RCS&RDS”.

Carmen Avram s-a prostituat mai puțin pentru banii lui Voiculescu, dar are la activ câteva abdicări care o compromit iremediabil. Emisiunea ei, „În premieră”, este una profesionistă, printre cele mai bune de pe piața media din România. Este proiectul ei, are merite incontestabile, dar nu exclusive; contribuții majore au și reporterii care au realizat efectiv anchetele și reportajele. Carmen Avram le-a gândit și le-a ambalat, dar munca de documentare au făcut-o reporterii de teren.

Oportunista Carmen Avram

Există însă patru mari compromisuri făcute de Carmen Avram, incompatibile cu statutul de ziarist respectabil.

1. În iunie 2011, cu ocazia aniversării a 6 ani de la înființarea Antenei 3, ziariștii televiziunii i-au înălțat o odă patronului Dan Voiculescu, sub forma unui filmuleț-omagiu difuzat pe post. O realizare atât de jenantă, încât ulterior filmul a fost șters de peste tot, să nu-l mai vadă nimeni, niciodată. Autoarea mizeriei: Carmen Avram, care, proaspăt venită de la Pro TV, și-a pus și vocea pe rușinoasa odă. Și ce frumos graseia ea cele două cuvinte magice – „cool mogul” -, ca și cum dintr-un dihor securist ai putea face vulpe argintie.

Câteva extrase din filmul omagial difuzat de Antena 3:

  • „De tânăr, de când juca hochei, a înțeles că duritatea nu există doar în sport.”
  • „Dan Voiculescu a învățat toată viața, a absolvit ASE-ul în 1969 și este doctor în economie.  După revoluție, a intrat și în politică, a înființat un partid și, pentru că întotdeauna crede că pentru a face un lucru bun trebuie să te și pricepi, la 60 de ani a devenit din nou student: s-a inscris la Londra la un masterat în comunicare politică.”
  • „Forța media nu i-a adus lui Dan Voiculescu doar bucurii, ci i-a atras și antipatia adversarilor politici, care au făcut tot ce au putut pentru a-l determina să cedeze presiunilor de tot felul.”
  • „I s-au aruncat în spate tot felul de fapte pe care nu le-a făcut, s-au inventat povești pe care credulii le-au înghițit.”
  • „Ce face vicepreședintele Senatului în fața atacurilor? Ce nu fac mulți. Prin fundațiile sale, el încurajează performanțele tinerilor talentați, îi ajută să-și întregească educația și îi ajută pe cei oropsiți de soarta să ducă o viață mai bună, iar ca om politic acționează pentru ca românii să nu fie umiliți în țara lor.”
  • „7.000 de familii din România rezistă în fața crizei datorită investițiilor pe care le-a făcut Dan Voiculescu.”

Apropo: Ion Cristoiu, pe atunci la B1 TV, declara: „Este o mare prostie acest clip. Dacă cineva mi-ar face așa ceva, m-aș sinucide”. Voiculescu nu s-a sinucis, și nici Cristoiu, care acum combate la Antena 3, alături de Adrian Ursu și de autoarea clipului, Carmen Avram.

2. În februarie 2016, Carmen Avram a participat la un miting penibil al Antenei 3, cu puternică tentă pro-infractori (Voiculescu & company) și anti-justiție. Pe scena din Piața Constituției, în fața a două-trei mii de oameni nevoiași și debusolați, „jurnalista credibilă” a Antenei 3 a încercat un truc emoțional, vărsând câteva lacrimi pe locul în care tocmai îngenunchease colega ei Dana Grecu. Scene de un penibil absolut. Ce suferință avea Carmen Avram? O durea atât de tare o sentință judecătorească definitivă prin care se consfințea că patronul ei a furat și că trebuie să dea înapoi poporului român inclusiv sediul Antenei 3?

Site-ul Antena3.ro remarca lacrimile lui Carmen Avram la mitingul anti-justiție din Piața Constituției

3. Martie 2018: candidatura pe lista PSD spulberă orice urmă de aparență. Ea vine la 5 ani de la o altă propunere, primită tot de la PSD, de a candida pentru Parlamentul European. În 2014 era jupân Ponta, acum e Dragnea. Doar Carmen Avram a rămas neschimbată ca opțiune a partidului-stat. Atunci a preferat să rămână ziaristă, acum a optat pentru parvenirea politică.

Nu e rușinos să intre în politică, depinde cu cine te însoțești. Carmen Avram merge pe lista PSD, o alegere cu nimic mai onorabilă decât Clanul Duduienilor. Și unul, și altul – grupuri infracționale cu apucături interlope. Mult mai nociv pentru națiune este însă PSD, ale cărui decizii nenorocesc o țară, nu un cartier.

Chiar și numai decizie de a candida pe lista PSD e suficientă să te compromiți ca ziarist, dar mai ales ca om. Înseamnă că nu ai nicio problemă să ai ca șefi de partid niște infractori odioși. Dacă ocupi locul 2 pe lista PSD, atunci ți-i asumi și pe Dragnea, și pe Vâlcov, și pe Ciordache, Nicolicea sau Șerban Nicolae, și pe Bacalbașa sau Dăncilă Anafabeta, și pe Mitralieră sau Carmen Gaz, și pe toți baronii locali care au jefuit județele. Dacă mergi pe lista lor, ești la fel ca ei!

4. În toți cei 9 ani de când lucrează la Antena 3, Carmen Avram nu s-a distanțat niciodată, dar absolut niciodată, de mizeriile infernale puse în scenă de Gâdea, Badea, Ursu (da, Ursu, soțul mult iubit, cel care bagă-n casă 10.000 de euro – murdari – pe lună!), Stancu-Zamfir, Stoicescu, Dumitrescu, Grecu, Tudor etc. N-am văzut nici cea mai mic semn de disidență din partea „onorabilei” Carmen Avram. Iar acum se explică: în naivitatea noastră, am evaluat-o greșit. Aveam așteptări prea mari de la ea.

Conturile soților Ursu-Avram, așa cum apar în declarația de avere a viitoarei eurodeputate

CITIȚI ȘI:

Miracolul de la Ișalnița: hernia de disc a dispărut, Liviu Cervicalu’ a dansat toată noaptea! Nici de „cârja” Codrin n-a mai avut nevoie

Ministrul Orlando îl amenință pe senatorul Cîțu (PNL) cu metode rusești, gen dispariția fizică: „Nu are ce să caute pe lumea asta!”. Plus un potop de jigniri: „Un imbecil, e plecat, are probleme mintale”

Dancă (PNL): „O manipulare tipică Antenei 3”. Gâdea, isteric: „Afară! Afară! Vreți să vă dau afară cu bodyguarzii? Tăiați-i microfonul!”

VIDEO. Imaginile șocante în care Gâdea îl dă afară pe Ionel Dancă (PNL) „cu bodyguarzii”!

 

22 COMENTARII

  1. Când cineva, om sau partid, iți repetă la televizor, seară de seară, că nu banii sunt importanți pentru el și-ai lui, ci principiile, fii sigur că-s banii !!

  2. ce iti mai plac si tie banii grigoritaaaa,pacat ca vremea ta s-a cam dus acum culegi doar firimiturile care cad de la masa bogatilor,mai lasa sa manance si altii ca si tu ai bagat cu cate 10 maini nu este asa?

  3. de ce te miri asa cartianu?atata castiga un profesionist un jurnalist profesionist care isi face treaba asa cum trebuie,dar tu ce sa stii saracul de tine tie ti se pare anormal pai daca nu stii sa faci presa de aia esti unde esti si altii castiga bani seriosi tu ramai mereu acelasi cartianu care se face ca face presa si cam atata.hai pa.

  4. sa moara bibi ce mai articol de doi lei cat castiga unul sau cat castiga altul pana aici s-a ajuns?adica la ce bun sa ma astept de la cartianu asta este praf saracul de el nici nu mai stie ce sa mai scrie ca nu il duce capul deloc

  5. No comments!
    Dacă prostii se uita la Antene și la “ emisiunile “ jurnalistei întreb de ce le-realizat acum când deja PRIVATIZĂRILE PE GENUNCHI AU FOST FĂCUTE DATORITĂ UNOR INDIVIZI FĂRĂ NICIUN FEL DE EXPERTIZA ȘI AU FOST INVARTITI DE TOATE JEGURILE DE-AFARA ! Can tardive emisiunile duduie Carmen Avram! Oentru aceste sume de bani xare nu-s de colo încoace v-a plătit din plin patronul Antenelor ( l-ați întrebat de unde a avut lovelele cu care și-a construit acest imperiu de unde se uita putini romani fata de alte posturi! Dar vorba aceia banii nu au miros , nu ? Speram sa Combateți și sa faceți Reportaje la fel de spectaculoase cu băieții de la Bruxelles !

  6. ce de postaci antenisti-pesedisti trimisi la ordin sa-si apere ciocoii care la dau la mwooye;))) auzi la rimatoarele psd: ca de ce ne uitam cat castiga ursu&soata… pai ba kkati care va vindeti pe nimic lu’ dracnea, voi stiti ce salarii se castiga in presa? Alta: ca munca cinstita… bleah. Sa sugi pwoola de varan si/sau dracnea e munca cinstita, sub felinar rosu (ma rog, la rtv, ca la a3 e albastru). Tare bine se pricep alde (sic!) ursu si avram sa performeze, de iau banii astia… si ce de bani o sa mai castige madam la brucselu’ pe care-l injura… Sa fiu brucsel, i-as pune sa semneze ca dau banii inapoi daca sunt prinsi ca vorbesc impotriva UE.

  7. Doamne….așa se poartă la penali….ea zici că-i mă-sa, nu nevastă-sa !!! Mai cunoaștem…la șef’su e invers !!! El zici că-i bunic’su cel flaușat și ea tocmai ce a terminat cu șpilhozen-ul !!! Asta o fi familia tradițională ???? Că dacă-i așa, mai bine……!!!

  8. Sunt mulțumit de marele Grigore Cartianu pe care îl cunosc din pruncie. Prindea ziua cleanul şi păstrăvul din râurile satului meu Brădiceni din județul Gorj şi făcea cea mai bună mămăligă de porumb galben şi rezolva ecuații la matematici ca un mare profesor, apoi jucam fotbal unde era un mare mojlocaş. Erau anii copilăriei. Nu minte şi vede în misiunea lui forma adevărului sacru din timpul Împăratului Tiberius, când filozoful Seneca Aelius afirma în Senat: domni senatori colegi, dacă pirul omoară podgoriile cu vin nu mai avem ce bea la masă. Deci mergem înainte dacă vedem zilnic în Isus Christos o pază bună şi dacă în munca din fiecare an observăm primejdia de a nu sorbi doar nectarul şi polenul, al Zeilor, pricepem oră de oră anarhia de a coexista cu nebunii care omoară pureci sub un ciocan greu. Antena 3 Bucureşti nu-mi place. Vorbesc de defrișările de păduri ale marii Austria în Transilvania dar sunt la guvernare cu PSD. Ce nevoie avem să fim tineri, mari sau mici, e mai firească bătrânețea, moartea. A nu proteja ca formator de opinie cel mai de preț aur verde face din oamenii Antena 3 Bucureşti doar nişte inculți cu cravată. Principial adevărul este uniform. Nu are sclipiri de geniu. Nu are momente bune. Adevărul e forța negurii de a corija binele spre marea dezamăgire a realității. Cei 15.000 euro sunt puțini la nivel de mare manipulare în numele adevărului. Ar fi mai bine ca Europa să se rupă de America. A forma un bulgăre de humă galbenă cu glume sau ironii face parte din sinele unui om şi din patima altui om. Din cunoaștere rupem realitatea pe jumătate şi furnizăm logicii urme de mare siluire în bun simț. Roşul e constituțional. Albastrul e marea moartă deziluzie. Pornirea sufletului se prinde la rever ca o iluzie de libertate. Am fost un domn. Ai fost un mare om. Să fii.

  9. Cit de mici pot sa fie unii care comenteaza aici.Pai femeia a cistigat din munca cinstia banii si Inca ce munca.A fost premiata in afara tarii dar in Romania va balacariti unii pe altii.Adevarata democratie presupune si faptul ca trebuie sa ne respectam convingerile unii altora.

  10. Oare cati dintre cei care o acuza pe Carmen Avram au vazut emisiunile ei? Toti oamenii de presa „se vand”. E normal, toti au contracte cu televiziuni / posturi radio, sau jurnale / trusturi de presa. Fiecare dupa capacitatile intelectuale. Ma mir ca nu spuneti si despre Andreea Esca acelasi lucru, ca deh, ea e si mai bine platita! Ce o fi asta? Invidie? Rautate? Oare daca nu ar fi candidat la europarlamentare, ar mai fi zis vreun ziarist „de bine” ceva despre Carmen Avram? Urat din partea voastra!

Lasă un răspuns la mihai negrea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here